- Dettagli
- Visite: 2742
Duminica după Înălțarea Sf. Cruci Parohia ”Sf. Irineu de Sirmium” - Bibbiena

Ne-am desprins timp de câteva ceasuri de cele lumești pentru a ne înălța duhovnicește! Am învățat cu toții că putem să ne purtăm crucea vieții noastre omenești doar într-un singur mod: privind permanent la Cel Care a dus Crucea pentru noi și ne-a învățat ce înseamnă termenul IUBIRE, adică la Domnul nostru Iisus Hristos !!
De asemenea astăzi am primit Stindardul Unirii în Parohia noastră! Felicitări și mulțumiri tuturor celor prezenți, în special celor care au purtat, cu mândrie și demnitate, straie populare !!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate !!!
- Dettagli
- Visite: 3450
Hramul Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma
La finalul acestei săptămâni parohia noastră a îmbrăcat haine de sărbătoare întru prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci.
Sărbătoarea a început, așa cum se cuvine, la Vecernia din seara zilei de Joi, 13 septembrie, când împreună cu un sobor de preoți din Protopopiatul Lazio 1 am prăznuit la ceas de seară în cântări duhovnicești. Vineri, în ziua Praznicului, am avut bucuria de a sluji Utrenia și Dumnezeiasca Liturghie cu o parte din părinții din vecinătate, invitați de seamă având pe părintele decan Ștefan Buchiu și pe părintele profesor Nicușor Beldiman de la Facultatea de Teologie din București, aflați la Roma cu prilejul examenului de admitere la extensia Facultății de Teologie.
Prăznuirea s-a încununat la Dumnezeiasca Liturghie de Duminică, 16 septembrie când, fiind prezenți majoritatea creștinilor din comunitatea noastră, ne-am putut împărtăși împreună trupește și duhovnicește din roadele Sfintei Cruci: Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii s-a săvârșit Tedeum-ul pentru începutul anului școlar, după care, prin osteneala doamnelor și domnișoarelor din comitetul parohial, s-a servit masa de hram în parcul din vecinătatea bisericii.
Bucură-te, Cinstită Cruce, semnul biruinței și al bucuriei desăvârșite!
- Dettagli
- Visite: 1676
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Campobasso

Fotografii - Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Campobasso
- Dettagli
- Visite: 1353
Activități în parohiile EORI în perioada 10 - 16 septembrie 2018

PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
1. Vineri, 14 septembrie, Parohia “Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO I
2. Duminică, 16 septembrie, Parohia “Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium” - Bibbiena a găzduit activitatea: “Stindardele Unirii”.
PROTOPOPIATUL TOSCANA II
3. În Parohia “Sfântul Antonie cel Mare” – Lucca joi, 13 septembrie, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu. Ulterior, creștinii prezenți au participat la procesiunea intitulată „Luminara di Santa Croce”, organizată cu ocazia zilei orașului.
PROTOPOPIATUL PUGLIA-BASILICATA
4. Vineri, 14 septembrie, clericii din Protopopiatul Puglia-Basilicata au participat la Conferința preoțească și Taina Sfântului Maslu din luna septembrie. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfântul Sfințit Mucenic Clement, episcopul Romei” – Trani.
Duminică, 16 septembrie, în parohia “Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” - Lecce a avut loc instalarea în calitate de paroh a părintelui Ioan Grancea.
PROTOPOPIATUL UMBRIA-MARCHE
5. Joi, 13 septembrie, Parohia “Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” – Pesaro și-a cinstit ocrotitorul.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 1679
Zilele Limbii și Culturii Române și rugăciune de binecuvânatre la începutul anului școlar 2018 - 2019 în parohia Lucca

Fotografii - Zilele Limbii și Culturii Române și rugăciune de binecuvânatre la începutul anului școlar 2018 - 2019 în parohia Lucca










