- Dettagli
- Visite: 2006
Binecuvântarea elevilor și studenților, la început de an școlar și universitar, la paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma

Fotografii - Binecuvântarea elevilor și studenților, la început de an școlar și universitar, la paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma
- Dettagli
- Visite: 1710
“Zilele limbii române“ la BOLZANO

Duminică 9 septembrie a fost o zi de mare bucurie pentru comunitatea românească din Bolzano: am sărbătorit Festivalul “Zilelor Limbii române“, a 4-a ediție, unde am încercat sǎ aducem un elogiu culturii noastre românești şi identității noastre naționale.
Copiii parohiei noastre au pregǎtit, cu maximǎ conştiinciozitate, poezii dedicate “ limbii noastre romȃneşti“, reamintindu-ne ȋn acest sens de “ titanii “ culturii şi literaturii noastre. Versurile aparţineau poeţilor Mihai Eminescu, Adrian Pǎunescu, Grigore Vieru , Gheorghe Sion, Bogdan Periceicu Haşdeu, Alexei Mateevici; au fost rostite fragmente referitoare la aceastǎ tematicǎ din scrierile lui “Petre Țuţea“, Emil Cioran, Nichita Stǎnescu.
Mulţumim Domnului pentru aceşti minunaţi copii, vlǎstare tinere din comunitatea noastrǎ, care cu siguranţǎ vor şti sǎ ducǎ mai departe, generaţiilor viitoare, credinţa strǎmoşeascǎ şi valorile noastre romȃnesti, departe de ţara natalǎ, pe meleaguri strǎine.
Preot LUCIAN, BOLZANO
- Dettagli
- Visite: 3051
Stindardul Unirii la Enna

În provincia Enna-Sicilia, preotul român Bogdan Demetrescu, a adunat comunitatea românească, la sfântă biserică, pentru a primi Drapelul Uniri. Acesta, a fost adus de către preotul Băcăuanu. Mulțumim Domnului pentru această seară românească!
Astăzi m-am simțit ROMÂN!
Și sunt foarte bucuroasă!
Chiar de stau mereu pe drum,
Și sunt departe de casă!
Bucuria a fost mare,
Pentru că, aici, la noi,
Au venit din depărtare,
Câțiva musafiri de soi!
Ne-a adus Drapelul Țării
Care pe toți, ne-a unit,
Și cu preoți-mpreună,
Românește am trăit!
Deci, biserica unește,
Toți românii de prin lume,
Și mereu se străduiește,
Împreună să ne-adune!
Mulțumesc de-această seară,
Ce-am trăit-o minunat,
Pentru clipele de astăzi,
Domnul fie lăudat!
Stefania Vasile
- Dettagli
- Visite: 3646
Zile de sărbătoare în Parohia cu hramul Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana din Tivoli

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, începând de vineri 7 septembrie 2018, parohia noastră s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare, când am săvârșit Vecernie pentru praznicul Nașterii Maicii Domnului.Sâmbătă 8 septembrie am săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar seara împreună cu alți părinti slujitori din Protoeriile Lazio II și Lazio III, s-a săvârșit Vecernia unită cu Litia, pentru paznicul Sfinților și Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, ocrotitorii parohiei noastre.Atmosfera de sărbătoare și bucurie duhovnicească a culminat Duminică 9 septembrie cu Sfântă Liturghie dar și cu faptul că în dimineața aceleași zile a poposit în parohia noastră, Stindardul Marii Uniri.Cu acest prilej, am săvârșit atât slujba de Te-Deum pentru sfințirea Drapelului Național, cât și rugăciuni speciale cu ocazia începerii noului an școlar pentru elevii și studenții noștri. "Sufletul care a fost atins de iubirea de Dumnezeu mereu se bucură, este vesel, saltă și dansează fiindcă se odihnește în iubirea lui Domnului, precum se odihnește călătorul lângă izvor.Nimic din necazurile lumii nu poate tulbura liniștea și pacea lui și nici nu-i poate lua bucuria di fericirea în cate se află. ", zicea Sfântul Nectarie din Eghina.
După terminarea slujbei, enoriașii au continuat cu un alt moment de comuniune, participând la agapa frățească, organizată cu prilejul prăznuirii bunicilor după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos.
Sărbătoarea a continuat luni 10 septembrie,( în ziua de prăznuire a Sfintelor Mucenițe Minodora, Mitrodora siNimfodora )cu prima Adunare de Protoerie din acest an bisericesc.La această întrunire lunară a protopopiatului Lazio II,Prea Cucernicul Părinte Protoereu Gabriel Florin Ioniță, ne-a prezentat câteva aspecte administrative si social-filantropice, după care părintele paroh Ion Florea, a susținut Conferința cu tema "Limba română și idealul național al Unirii."Din conținutul alocuțiuni s -a pus accent pe faptul că limba română a reprezentat dintotdeauna expresia unei unități etnică tuturor românilor, adică a acelora care au constituit, cum se exprima cronicarul Miron Costin, "neamul(sau)seminția care trăiește până acum în Moldova, și Țara Muntenească și cât norod este în Ardeal cu acest nume: român...Si tot acest nume l-au ținut și îl țin până astăzi.Pe lângă aspectul lingvistic, la idealul național al Marii Uniri, au contribuit și alți factori de natură geografică, religioasă și politică. Sfântul Constantin Brâncoveanu, ridică instrumentul lingvistic la rang de rafinament, făcând din Țara Românească-și mai ales din curtea lui-locul în care se vorbesc toate limbile creștinătății ortodoxe. Ortodoxia însăși nu a fost numai o doctrină teologică, ci și semnul unei unități culturale.
Evenimentele sau incheiat cu agapa frățească la care au participat toți cei prezenți.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Fotografii - Zile de sărbătoare în Parohia cu hramul Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana din Tivoli
- Dettagli
- Visite: 2253
Hramul Paraclisului „Sf. Ioachim și Ana" din Riesi

Cu ajutorul lui Dumnezeu prin râvna credincioșilor de sub păstorirea arhierească a Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei încredințată parohului de la Canicatti în Protopopiatul Misionar Sicilia la Paraclisul din Riesi au fost cinstiți sfinții protectori, dumnezeieștii părinți Ioachim și Ana, Duminică 09 septembrie, ziua prăznuirii lor liturgice. Cei mai micuți creștini au primit Sfânta Împărtășanie iar mai apoi au fost pomeniți cei vii și cei răposați dintre rudele celor prezenți.
Seara a fost organizată o agapă creștină prin strădania credincioșilor Luca Oliveri și soția sa Florentina Costea. Cei peste cincizeci de participanți adulți și cei aproape douăzeci de copii și tineri împreună s-au bucurat de bucate și muzică românească. Cum era de așteptat masa și locul au fost binecuvântate de preotul paroh Dănuț Băcăuanu care nu putea să nu fie alături de credincioșii din Riesi la un eveniment atât de important.
Foto: Adrian Găucan
Relatare: Prezbitera Mihaela Băcăuanu










