- Dettagli
- Visite: 1632
Activități în parohiile EORI în perioada 17 - 23 septembrie 2018

PROTOPOPIATUL LOMBARDIA I
1. Joi, 20 septembrie, clericii din Protopopiatul Lombardia I au participat la Conferința preoțească și Taina Sfântului Maslu din luna septembrie. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie” – Milano.
2. Luni, 17 septembrie, pr. Sorin Croitoru, de la Parohia “Sfânta Cuvioasă Monica” – Mantova, a participat la o întâlnire organizată cu principalii lideri religioși din provincie. Aceasta a avut ca temă dialogul creștin-islamic.
3. Sâmbătă, 22 septembrie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a oficiat Slujba Vecerniei în Parohia “Sfântul Apostol Iacov” – Vigevano.
4. Duminică, 23 septembrie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia “Sfinții Români” – Pavia. În continuare s-a oficiat Slujba Parastasului spre pomenirea pr. Nicolae Popa, trecut la cele veșnice de curând, după care a avut loc instalarea noului preot paroh.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO II
5. Marți, 18 septembrie, Parohia “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Padova a primit vizita unui grup de pelerini veniți din România (Parohia ”Sfântul Andrei” din Ploiești). Spre seară fiii comunității s-au întâlnit cu pelerinii în cadrul unui seminar dedicat studiului biblic.
6. Joi și vineri, 20-21 septembrie, Parohia “Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Verona a primit vizita unui grup de pelerini veniți din România (Parohia ”Sfântul Andrei” din Ploiești).
7. O parte dintre credincioșii Parohiei “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Vicenza, au mers sâmbătă, 22 septembrie, în pelerinaj la Verona.
PROTOPOPIATUL TOSCANA I
8. Parohia ”Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Brazi” - San Giovanni Valdarno, și-a cinstit sâmbătă, 22 septembrie, ocrotitorul. Duminică, 23 septembrie, comunitatea a găzduit activitatea: “Stindardele Unirii”.
PROTOPOPIATUL TOSCANA II
9. Marți, 18 septembrie, clericii din Protopopiatul Toscana II au participat la Adunarea Protopopială și Conferința preoțească din luna septembrie. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Învierea Domnului” – Massa. După oficierea Acatistului “Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei”, Pr. Liviu Octavian Marina Fiț, de la Parohia “Sfântul Antonie cel Mare” - Lucca a ținut o conferință ce-a avut ca temă: „Receptarea Sfântului Francisc de Assisi în cultura teologică românească a ultimului veac - exemplu de comuniune spirituală”.
10. Joi, 20 septembrie, în Parohia “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” – Siena s-a oficiat Taina Sfântului Maslu. Ulterior a avut loc instalarea în calitate de paroh a părintelui Ioan Soreanu.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 26475
Slujba de prohodire a preotesei Sorina Dobroţchi

Vineri 21 septembrie la Crotone în biserica parohială a fost săvârşită de către un sobor de preoţi Sfânta Liturghie, urmată apoi de slujba de prohodire a preotesei Sorina Dobroţchi, la care a particiat și Preasfințitul Siluan. După citirea Sf. Evanghelii din cadrul slujbei de înmormântare , Execelenţa Sa Mons. Domenico Grazianni, Arhiepiscopul catolic de Crotone-Santa Severina, și-a exprimat compasiunea și sprijinul faţă de părintele Ivan și de cei trei copiii ai săi, Elisei, Spiridon și Damian.
În cuvântul de învăţatură, Preasfinţitul Siluan , după cum a zis Hristos, a subliniat faptul că cel care își duce crucea până la capăt cu demnitate și "cel ce ascultă cuvintele Mele și crede în Cel care M-a trimis, are viaţă veșnică și la judecată NU va veni", ci se mută din moarte direct în viaţa cea veșnică. Un alt îndemn al Preasfinţitului către cei prezenţi a fost acela de a ne îndrepta viaţa noastră mai mult către cele duhovnicești , lăsând la o parte ofertele înșelătoare ale acestui veac.
Veșnica ei pomenire !
- Dettagli
- Visite: 2205
Taina Sfântului Maslu la Siena

Joi 20 septembrie, orele 19:00, a avut loc în Parohia "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava", din localitatea Siena, Protopopiatul Toscana II, Taina Sfântului Maslu.
Alături de noul preot paroh Ioan Șoreanu a fost prezent Pr. Protopop Ciprian Calfa și un sobor de preoți din împrejurimi, alături de comunitatea din Siena.
La final Pr. Protopop Ciprian a prezentat oficial pe noul Pr. paroh Ioan Șoreanu și a ținut un cuvânt despre rolul unui preot într-o comunitate.
Dăm slavă lui Dumnezeu, pentru că ne-a adunat în rugăciune, căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în veci. Amin!
- Dettagli
- Visite: 1913
Cateheză în cinstea Anului Omagial la Prima Porta

La ceas de oră târzie, în inima înserării, a avut loc la Parohia Roma VII -Prima Porta a zecea cateheză dedicată Anului Omagial prăznuit în Patriarhia Română. Au participat peste 40 de persoane, copii, tineri și adulți care au luat la cunoștință despre importanța și înrâurirea pe care Biserica Ortodoxă Română le-a avut asupra formării limbii și conștiinței de neam care au condus la Marea Unire de la 1918.
A consemnat Lucia Pintilie
- Dettagli
- Visite: 4396
Început de an catehetic la Biserica Sf. Parascheva, Torino I

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan, cu binecuvântarea și sprijinul părinților slujitori ai Bisericii Sf. Parascheva, Școala românească și de cateheză din cadrul parohiei Torino 1, și-a deschis porțile pentru cei peste 80 de copii care s-au înscris în noul an școlar 2018-2019. Ca și în anii precedenți, cursurile care se desfășoară pe parcursul anului sunt: Cateheză ortodoxă, Limba și literatura română, Istoria și Geografia României, Comunicare și creativitate, Comunicare prin jocuri didactice, Pictură, Pirogravură, Cor, Canto, Dansuri populare și Lucru manual.
Obiectivul profesorilor care țin aceste cursuri este acela de a păstra și de a forma generația de copii a Parohiei, în spiritul autentic românesc și creștinesc, îmbinând tradiția și învățătura bisericească și duhovnicească cu cea tradițională, în acest fel cultivând și mai mult sentimentul de apartenență la propria Patrie și la evidențierea propriei identități.
Dumnezeu să ne ajute la toate cele bune și de folos pentru a deveni cu adevărat copii ai Lui.
a fost consemnat de la D.na Aurora Pală
- Întâlnirea preoților din Protopopiatul Lazio III | 17 septembrie 2018 - Pavona
- Participarea Episcopiei Italiei la Congresul Național "Hristos împărtășit copiilor", ediția a XI -a
- Adunarea Protopopială - Toscana II
- Primul Hram al Parohiei "Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul" Monte Compatri - San Cesareo










