- Dettagli
- Visite: 2151
VIZITA PREASFINȚITULUI ATANASIE DE BOGDANIA ÎN PROTOPOPIATUL LOMBARDIA I

Sâmbătă 22 septembrie Preasfințitul episcop vicar Atanasie de Bogdania a vizitat în scopuri pastorale unele din parohiile Protopopiatului Lombardia 1. Ziua a început cu o întrevedere a Preasfințitului, însoțit de Părintele protopop Nicolae Cazacu și de Părintele Lucian Munteanu de la Crema, cu Episcopul Catolic al Diocezei Crema, monseniorul Daniele Gianotti. Discuțiile s-au axat în principal pe subiectul posibilității oferirii unui lăcaș de cult catolic numeroasei comunități ortodoxe românești de la Crema, care în prezent este nevoită să folosească în comun cu alte comunități ortodoxe, de limbă slavă, o biserică pentru slujbele duminicale.
În jurul orei 13, Preasfințitul Atanasie s-a deplasat împreună cu Părintele protopop Nicolae în orașul Vigevano. Aici s-au întâlnit cu Episcopul Diocezei Catolice de Vigevano, Excelența Sa Maurizio Gervasoni, în prezența preotului paroh al Parohiei ortodoxe românești "Sfântul apostol Iacob cel Mare" din Vigevano. La prânzul oficial au participat și reprezentanți administrativi ai centrului monastic "Suore Maddalene, Figlie di Gesu, Buon Pastore", care de aproximativ patru ani oferă parohiei românești spre folosință un lăcaș de cult propriu. S-au stabilit bazele unei colaborări viitoare mai strânse, plecând de la ideea intensificării acțiunilor de caritate comune și a unei mai detaliate cunoașteri reciproce.
Seara credincioșii parohiei din Vigevano și-au întâmpinat cu multă bucurie Arhiereul, care a săvârșit slujba Vecerniei, împreună cu Părintele paroh. La încheierea slujbei credincioșii prezenți au prezentat un scurt program artistic popular. Vizita pastorală s-a încheiat cu o agapă frățească, la care credincioșii, îmbrăcați în costum național, au cântat imnul României, moment cu adevărat emoționant..
Dăm slavă bunului Dumnezeu pentru grija părintească pe care o arată față de neamul nostru românesc, dăruindu-i chiar și în afara granițelor țării episcopi și preoți devotați mântuirii fiilor săi!
A consemnat responsabilul mass-media al Protopopiatului Lombardia I, preotul Sorin Croitoru
- Dettagli
- Visite: 2205
CATANIA -primirea stindardului României în cadrul Festivalului ”LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ”
Cu binecuvântarea Preasfințitului episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, steagul românesc din proiectul ”Stindardele României”, a ajuns și la Catania.
O delegație de credincioși din parohia ”Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan, înaintemergătorul și botezătorul Domnului”, din Enna, în frunte cu părintele Bogdan Demetrescu, a predat steagul României, parohiei ”Sfânta Muceniță Agata” din Catania.
Credincioșii celor două parohii s-au prins în hora unirii în jurul stindardului, simbol al unității naționale. Slujba de Te Deum săvârșită în cinstea acestui eveniment a fost încununată de intonarea imnului național al României de către toți cei prezenți.
La acest ceas de omagiere a Anului Centenar al Marii Uniri, a fost prezentă și excelența sa, domnul Ioan Iacob, consul al României la Catania. În alocuțiunea sa a subliniat importanța păstrării credinței și tradiției strămoșești pentru păstrarea identității naționale, îndemnând pe compatrioții săi la unire și trăire a unei vieți demne și utile în slujba societății în care trăiesc.
Bucuria acestui moment a fost sporită și de programul artistic susținut de enoriași, copii și adulți, cu ocazia FESTIVALULUI ”LIMBA NOASTRĂ –I O COMOARĂ” ce s-a desfășurat în această zi de mare sărbătoare.
Pentru că toți copiii s-au întors din vacanță, părintele paroh Mihai Gabriel Ichim a găsit un bun prilej de a săvârși slujba de Te Deum pentru începutul de an școlar, oferind în dar elevilor orare și icoane.
În partea a doua a programului, enoriașii gazdă au invitat pe oaspeții lor din Enna în curtea bisericii, la o agapă cu preparate românești pregătite de gospodinele parohiei.
Expoziția de carte românească, având portretele scriitorilor reprezentativi și numeroase obiecte populare, a întregit tabloul unui colț de pământ românesc.
Pentru toți cei prezenți la biserică ,cu siguranță, ziua de 23 septembrie, rămâne o zi importantă.
Importantă pentru conștientizarea a ceea ce trebuie să fie fiecare român, fiecare creștin, căci stindardul adună, unește, amintește, emoționează, responsabilizează și întărește pe fiecare om, ce devine o verigă între trecut și viitor, între copiii și strămoșii săi.
A consemnat -preoteasa Geta Ichim
- Dettagli
- Visite: 1603
Stindardul Unirii în pelerinaj la Parohia Camposampiero

Fotografii - Stindardul Unirii în pelerinaj la Parohia Camposampiero
- Dettagli
- Visite: 2384
NOUA APLICAȚIE PENTRU ANDROID A PAROHIEI "SF. MARE MUCENIC NICHITA ROMANUL" MONTE COMPATRI - SAN CESAREO

Cu ajutorul Domnului și cu Binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a reușit crearea unei aplicații pentru Android a Parohiei „Sf. Mare Mucenic Nichita Romanul” Monte Compatri – San Cesareo.
Prin această aplicație, destinată deocamdată utilizatorilor sistemului de operare Android, se dorește atât facilitarea accesului la informații privind activitatea pastoral-misionară și liturgică a Parohiei „Sf. Mare Mucenic Nichita Romanul”, dar și pătrunderea în spațiul virtual cu o fărâmă de spiritualitate ortodoxă, atât de necesară lumii de astăzi.
Link-ul de unde poate fi descărcată aplicația este: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.parohia.sf.nichita.romanul
Vă invităm să instalați aplicația pe smartphone-urile dumneavoastră Android, pentru a fi la curent cu noutățile din viața Parohiei noastre.
*În curând, vom lucra și la o versiune a aplicației destinată utilizatorilor sistemului de operare IOS (Apple).
- Dettagli
- Visite: 2369
Pelerinaj la Verona Parohia din Vicenza

Parohia "Sf. Gheorghe" Vicenza, Sâmbătă 22 septembrie 2018 cu ocazia începutului activităților cu copii în noul an bisericesc, un grup de tineri, copii și părinți din parohia noastră s-au bucurat de un pelerinaj în orașul Verona. Dimineață, după ce au vizitat biserica ortodoxă ”Sf. Ilie Tesviteanul” și au primit binecuvântare de la Pr. protopop Gabor Gabriel s-au deplasat în centrul orașului și sub îndrumarea unui ghid au cunoscut cele mai importante monumente cultural-religioase. După-amiază au fost încântați de îmbrățișarea dulce a naturii din parcul Sigurta în localitatea Valeggio sul Mincio. Mulțumim Domnului pentru această zi minunată!










