- Dettagli
- Visite: 2347
Deschiderea noului an universitar al Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București

Cu ajutorului Domnului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și în prezența Preasfințitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma, a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2019/2020 al Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București. Momentul festiv, aflat și sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului, prăznuit astăzi, a fost marcat prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, răspunsurile la strană fiind oferite de către studenții prezenți.
Extensia de la Roma a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București își deschide porțile pentru a treia oară de la înființare, primind cu multă bucurie studenți din diaspora românească, atât din țări care aparțin canonic Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, dar și din alte țări europene precum Germania și chiar de peste ocean, din Statele Unite ale Americii.
La acest moment inaugural a participat și Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, care le-a adresat studenților un cuvânt de binecuvântare a acestui nou început, îndemnându-i să își asume și să crească dimpreună cu profesorii care se jertfesc spre a le preda Adevărul și tainele lui Dumnezeu.
De asemenea, Preasfinția Sa i-a și încurajat pentru a se pregăti duhovnicește în a înfrunta nu o lume care se roagă lui Dumnezeu și Îi slujește Lui, ci pentru o lume în care cei care iubesc Biserica, o vor iubi și mai mult, iar cei care o urăsc, o vor urî și mai mult. De aceea, cei care dorim să propovăduim Cuvântul lui Dumnezeu în societatea de astăzi, trebuie să ne înarmăm cu multă cunoștință și cu multă rugăciune, căci în ziua de astăzi, cel care Îl propovăduiește pe Domnul devine inconfortabil și pricină de deranj pentru cel care este încătușat în confortul cotidianului lumii acesteia.
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a îndreptat un cuvânt de mulțumire atât profesorilor care sunt implicați, cu multă jertfă, în acest demers universitar teologic de la Roma, cât și Preacucernicului Părinte Horia Grădinaru, secretarul și responsabilul acestei Extensii de la Roma a Facultății de Teologie.
La final, toți clericii, studenții și credincioșii prezenți au participat la o scurtă recepție oferită cu multă dragoste de către Centrul Eparhial.
- Dettagli
- Visite: 966
Priveghere pentru praznicul ”Acoperămânutul Maicii Domnului” la parohia Sf. Cuv. Mc. Anastasia – Albano – Genzano di Roma

Luni 30 septembrie, la ceas de seară, la parohia Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana din Albano – Genzano di Roma s-a săvârșit rânduiala privegherii (agripniei) în sobor de preoți, pentru slăvitul praznic al Acoperământului Maicii Domnului. Din sobor au făcut parte, Părintele Ierom. Iustin de la Mânăstirea Bivongi, P.C. Părinte Protopop Nicolae Strugaru – Roma VIII Borghesiana, PC. Părinte Daniel Simionescu – Buna-Vestire (Ostia II), PC. Părinte Cristian Țuțuroi – Sf. M. Mc. Nichita Romanul (Montecompatri) și PC. Părinte Marian Preda de la parohia Roma II.
La lumina lumânărilor, într-o atmosferă de rugăciune și pace, credincioșii s-au putut bucura de frumoasele lecturi și cântări ale slujbelor Vecernie și Utreniei, pentru ca mai apoi, la Dumnezeiasca Liturghie, să mulțumească deplin Domnului și Maicii Sale pentru toate binefacerile pe care neîncetat le revarsă asupra noastră.
Bucură-te bucuria noastră! Acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău acoperământ.
- Dettagli
- Visite: 1474
Părintele arhimandrit Nicodim Petre de la TABĂRA DIN PRIDVORUL SATULUI la CONVORBIRILE PE PRISPA CASEI la Catania în Sicilia
Duminică 29 septembrie, părintele arhimandrit Nicodim Petre a părăsit moldovenii din târgul Ieșilor și tinerii din taberele estivale, pentru a se întâlni la început de toamnă cu moldovenii, ardelenii, oltenii, muntenii și dobrogenii ce trăiesc la poalele vulcanului Etna din insula Sicilia.
Consilierul pentru misiune, prognoză și statistică pastorală din Arhiepiscopia Iașilor și stareț al mânăstirii Bucium, a fost însoțit de Preacuviosul părinte Iustin, starețul mânăstirii ”Sfântul Ioan Casian” din Dobrogea.
Credincioșii parohiei ”Sfânta Muceniță Agata”, veniți din toate colțurile provinciei Catania, în duminica
a 19–a după Rusalii, au fost bucuroși de prezența preoților din România, veniți să liturghisească împreună cu păstorul lor, părintele Mihai Gabriel Ichim.
Cu mic cu mare ei au primit Sfânta Împărtășanie și apoi cuvântul de învățătură dăruit de părintele Iustin.
Sfinția sa a subliniat importanța unei comunități lucrătoare, cu o biserică care se pictează și are în proiect o catapeteasmă din lemn sculptat, o casă a Domnului în care credincioșii participă la slujbe cântând și preaslăvind pe Dumnezeu cu atâta evlavie.
Părintele a predicat despre iubire, iertare, libertate, explicând Evanghelia duminicală - Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor.
CONVORBIRI PE PRISPA CASEI - ROSTUL CREȘTINULUI ORTODOX ÎN LUMEA DE AZI
În partea a doua a zilei, parohul a invitat oaspeții în curtea bisericii. Din dorul de casa părintească, enoriașii au amenajat spațiul ca o casă țărănească. Ștergare, icoane și lăicere aduse de la bunici au împodobit mesele și băncile.
Acolo pe prispa casei, părintele arhimandrit Nicodim a împărțit sfaturi, îndemnuri, învățături în cadrul conferinței ROSTUL CREȘTINULUI ORTODOX ÎN LUMEA DE AZI.
Departe de țara natală, de dulcele grai românesc, departe de mânăstirile și frumusețile plaiurilor mioritice, credincioșii din Catania au fost mângâiați de mesajul părintelui, care le-a vorbit ca de pe prispa casei sufletului lor, oferind un mesaj menit să trezească în inimi datoria de a rămâne români și ortodocși în continuare, chiar dacă nu mai trăiesc în România.
În final enoriașii au fost încântați să primească câte o icoană cu Maica Domnului Podromița, realizată în chip minunat cu mult timp în urmă, chiar în mânăstirea Bucium unde părintele este acum stareț.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi, în care slujitorii Domnului din România, au adus odată cu ei și pacea, blândețea, demnitatea, hotărârea, nădejdea, credința și dragostea neamului românesc, pentru a fi bine păstrate de ortodocșii de aici, în casa sufletului lor.
CONVORBIRILE PE PRISPA CASEI vor continua luna viitoare, cu un alt invitat, slujitor al Domnului din România.
A consemnat preoteasa Geta Ichim
- Dettagli
- Visite: 744
Sărbătoarea Portului Popular în parohia Sfântul Sava cel Sfințit din Portogruaro, Venezia

Fotografii - Sărbătoarea Portului Popular în parohia Sfântul Sava cel Sfințit din Portogruaro, Venezia
- Dettagli
- Visite: 378
Activități în parohiile EORI în perioada 23 – 29 septembrie 2019

PROTOPOPIATUL TOSCANA II
Marți, 24 septembrie, a avut loc Adunarea și Conferința Protopopială a clericilor din Protopopiatul Toscana II. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfântul Antonie cel Mare” – Lucca. S-a susținut conferința cu titlul: “Patriarhul Nicodim Munteanu”.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE I ȘI LOMBARDIA I
În perioada 23 – 28 septembrie o parte dintre credincioșii Parohiilor “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Ciriè, “Sfântul Ierarh Grigorie Palama” – Como și “Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” – Ivrea au mers în pelerinaj în Ucraina.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO II
Pr. Lucian Milăşan, parohul Bisericii "Izvorul Tămăduirii" - Bolzano a acordat interviu pentru postul de radio "RAI SÜDTIROL". Tema interviului a fost: "Poziția Bisericii Ortodoxe față de moarte".
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Duminica a XIX-a dupa Rusalii la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Roma
- Conferința „Provocările tinerilor astăzi” - VIRGILIU GHEORGHE - Lucca 6 octombrie 2019 ora 17.00
- Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, sărbătorit la Chianciano Terme.
- Târnosirea Sfântului Altar și binecuvântarea noului iconostas al Parohiei „Sfântul Ierarh Teotim al Tomisului” din Giaveno










