- Dettagli
- Visite: 1297
Concertul de Colinde și tradiții de Crăciun "COLINDUL SFÂNT ȘI BUN" al Parohiei Imola

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și din binecuvântarea Preasfințitului SILUAN, duminică 15 septembrie 2019, în aula mare a Seminarului Catolic din Imola, a avut loc tradiționalul Concert de Crăciun "COLINDUL SFÂNT ȘI BUN" al Parohiei "Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora" din Imola, protopopiatul Emilia Romagna I.
Desfășurat în contextul declarării anului 2019 în Patriarhia Română, ca an aniversar dedicat satului românesc, prin concertul de Colinde am încercat să oferim publicului prezent în sală, bucuria reîntâlnirii cu tradiția populară a satului românesc în toată autenticitatea ei.
Aducem smerite mulțumiri Bunului Dumnezeu și tuturor participanților mari și mici, atât celor care au urcat pe scenă cât și celor ce cu adâncă emoție au participat din sală. Gazde, colindători și spectatori, copilași mici și mari deopotrivă, cât și oameni trecuți de a doua tinerețe, TOȚI uniți în juriul aceluiași dumnezeiesc mesaj: "Hristos se naște, slaviți-L, Hristos din ceruri întâmpinați-L, Hristos pe pământ înălțați-vă!"
- Dettagli
- Visite: 918
Festivalul "Colindul Sfânt si Bun" în parohia "Sf. Niceta de Remesiana - Susa

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan duminică, 15 decembrie 2019, Parohia "Sf. Niceta de Remesiana" Susa, a fost gazda şi organizatoarea Festivalului de Colinde "Colindul Sfânt şi bun", ajuns la a VI-a ediţie, la care au participat: Corala "Cântăm Domnului" parohia "Sf. Cuv. Parascheva" Torino, dir. Pr. Cristian Vasilescu, Corul de copii "Bucuria tuturor" parohia "Sf. Niceta de Remesiana" Susa, dir. Angelica Olenici şi Corul "Alpi Cozie Valsusa", cor italian, dir. Mariano Martina.
La eveniment a participat dl. Pier Giuseppe Genovese, primarul din Susa, împreună cu alţi consilieri ai primăriei: Giuliano Pelissero, Antonella Colamaria și Francesco Bologna care, a adus comunităţii româneşti un mesaj de mulţumire şi felicitări pentru aportul adus în activităţile cultural-religioase desfăşurate pe parcursul timpului în Italia.
Atmosferă mirifică, desprinsă parcă dintr-o altă dimensiune, cu acorduri si armonie înălţătoare, încununate cu emoţie divină, aşa putem caracteriza această seară de neuitat. Cele trei coruri au încântat şi emoţionat publicul până la lacrimi, astfel încât, cu toţii am simţit Bucuria Naşterii transmisă prin cânt.
La final, cele trei coruri s-au unit pentru a ura "La Mulţi Ani" tuturor. Bucuria împărtăşită a fost încununată cu felicitări şi mulţumiri adresate tuturor precum şi cu daruri tradiţionale.
"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire".
- Dettagli
- Visite: 2516
Serbarea de Crăciun a parohiei ”Înălţarea Sfintei Cruci”, Torino 2

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în data de 15 Decembrie 2019, începând cu orele 18.00, în sala Teatrului San Massimo, s-a desfăşurat Serbarea de Crăciun a parohiei ”Înălţarea Sfintei Cruci”, Torino 2.
Grupa Mică, formată din peste 50 de copilași cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani, coordonată de doamna preoteasă Adriana Burcescu și de doamna Cristina Halip, au deschis serbarea cu un bogat program de poezii și colinde, urmate de o frumoasă scenetă despre Sfântul Nicolae.
Alături de Moș Crăciun, cel ce vine mereu cu sacul plin, serbarea de Crăciun a continuat cu programul copiilor de la Grupa Mijlocie, coordonată de doamnele preotese Amalia Roşu și Nicoleta Istina. Cei peste 40 de copilași cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani s-au străduit să transmită vestea Nașterii Mântuitorului Hristos și ne-au adus în suflete un pic din ”România de acasă” prin colindele tradiționale, poeziile și Plugușorul pe care le-au interpretat cu emoție și trăiri deosebite.
Surpriza serii a fost Concertul de Chitări la care au participat peste 60 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, dintre care 30 de chitariști - copii care au pus pentru prima oară mâna pe chitară și au reușit să cânte, într-un singur glas în fața publicului.
La final părintele paroh Gabriel Burcescu a spus că "tinerii Nepsis au încheiat seara cu cele mai frumoase colinde și cu cel mai frumos mesaj pe care l-au transmis prin emoțiile lor, prin sufletele lor curate, care au completat seara aceasta minunată pe care am trăit-o aici cu toții. Uși, ferestre, toate-s noi, Doamne, intră și la noi! În peștera inimii, în Palatul Treimii!”
Acești copii și tineri, spunea Pr. Gabriel, ”au făcut ca în această Românie, care este departe de România, o Românie pe care o creăm sau o aducem aici în această comunitate și o transmitem tuturor, să trăiască emoție, să transmită emoție, să învețe un pic din tradițiile noastre românești și să le ducă mai departe.”
Pr. Gabriel a mulțumit părintelui Lucian cel care "este sufletul acestei parohii, căci tot ce am trăit în această seară, este munca dânsului de la început până acum."
La final, părintele Lucian Roșu a spus că "tineretul este aurul acestei parohii și al acestei lumi", apoi adresându-se tinerilor le-a spus: ”Sunteți autentici! Să nu pierdeți această autenticitate care înseamnă credință adevărată, limbă curată și mai ales prezență în biserică!”
Îndemnul părintelui Lucian a fost ”să nu încercăm să facem ceea ce de multe ori este peste puteri, căci noi, lângă Sfântul Altar le găsim pe toate. Căci citind despre pelerinajele care se fac la Betleem, Nazaret, Ierusalim, aflăm că sunt așteptați foarte mulți pelerini, dar tot ceea ce este necesar pentru mântuire, găsim în fiecare parohie, totul este DAR pentru fiecare, căci Mântuitorul TOT ceea ce avea de făcut a făcut deja, e rândul nostru să participăm la ceea ce El a făcut și să ni le asumăm.”
Slavă Ție Doamne, pentru toate bucuriile pe care ni le dăruiești!
A consemnat Preoteasa Nicoleta Istina
- Dettagli
- Visite: 586
Festivalul Colindelor Protopopiatul Emilia Romagna II
Fotografii - Festivalul Colindelor Protopopiatul Emilia Romagna II
- Dettagli
- Visite: 930
TURNEUL COLINDULUI ROMÂNESC ÎN NORDUL ITALIEI

În perioada 15-25 Decembrie 2019 în Protopopiatele Lombardia 1 și 3 ale Eposcopiei Italiei se desfășoară “Turneul colindului românesc”. Inițiativa a fost primită cu bucurie în prima seară de colindă din 15/12/2019 între parohiile Lodi și Romano di Lombardia. Biserica gazda din Romano din Lombardia a fost luminata de Vestea cea Bună purtată de corul” Suflet românesc” și de elevii atelierului de chitară ale parohiei ortodoxe din Lodi, însoțiți de parintele paroh Nicolae Cazacu și de preoteasa Simona , coordonatoarea grupului.
Parohia gazdă păstorită de parintele paroh Gelu Porumb a oferit colăcei, fructe și dulciuri colindătorilor, precum și un moment de colindă pregătit de copiii școlii parohiale din Romano di Lombardia îndrumați de preoteasa Daniela.
Duminica, 22/12/2019, la Lodi de această dată, va avea loc o întâlnire a colindătorilor din parohiile vecine, moment de bucurie și împărtășire a frumosului obicei creștinesc al colindatului.










