Dettagli

Visite: 663

Scrisoarea unui prunc la jumătatea sarcinii

 

Iubita mea mămică,

 

Îți scriu acest cuvânt cu litere de aur în cartea inimii tale, cuvânt pe care îl am în gândul meu încă de la început. M-am întrebat mereu oare cât ești de frumoasă, oare cum te voi vedea precum ești în ziua cea mare când ne vom întâlni față în față?

 

Mă gândesc la sfârșitul celor 40 de săptămâni, oare cum voi fi pregătit atunci să te iubesc și să te îmbrățișez cu mânuțele mele firave, oare cum voi fi alcătuit să pot să te bucur cu zâmbetul meu? Să știi că am învățat să zâmbesc încă de aici, din lumea mea, în care trupul meu se pregătește să semene cu trupul tău, inima mea se adună de prin toate orizonturile mele limitate, ca să poată să bată doar pentru tine, crescând tot mai mare odată cu fiecare bătaie în plus determinată de glasul tău dulce. Oare ce gust are laptele din sânul tău, când încă de aici mă hrănești cu dulceața ta și cu oxigenul de care am atâta nevoie prin cordonul ombilical? O, cât de important este cordonul ombilical! Dacă acesta ar avea probleme, aș fi fără viață, bun de dat afară din pântecele tău! Știi, mămico, de aici se vede cum prin două căi circulă sângele neoxigenat și printr-o a treia intră sângele tău încărcat cu oxigen și cu hrană ca să pot trăi!

 

După cum știi, iată, am ajuns împreună la jumătatea celor 40 de săptămâni petrecute în continuă formare aici, în lumea mea dinlăuntrul tău. Am crescut mărișor, iubita mea mămică, încep să mă mișc câte puțin, am ochișori dar încă nu-i pot deschide... În curând te voi vedea, abia aștept! Iartă-mă, stiu că mai ai dureri uneori, dar nu sunt încă cele ale nașterii... Mai avem puțin, dar trece repede, nu-i așa? Învăț aici să am răbdare, să fiu mulțumit că te bucuri de mine așa micuț cum sunt.

 

E cam întuneric aici și plutesc parcă fără greutate odată cu trecerea timpului, dar știu că nu am unde să cad, că tu cu mine ești. De fiecare dată când mă mângâi îmi amintești că plutesc înlăuntrul tău, plutesc de fapt de o nemărginită bucurie că sunt al tău. Să știi că de acum înainte o să te mai trezesc noaptea, că nu am somn gândindu-mă la tine.

 

Te-am auzit spunând că sunt comoara ta. O să cresc, scumpa mea mămică, dar până atunci ocrotește-mă, te rog, nu lăsa pirații căutători de comori să facă vreun rău dragostei noastre! Nu știu de ce, dar mi-e dor de tine, din ce în ce mai dor! Mă simt izolat într-un fel de “carantină” cum aud că i se spune. Dar nu mă sperii de glasuri care nu sunt ale tale, pentru că știu că orice ar fi, nimic nu ne poate despărți! Știu că tu mă dorești și aștepți venirea mea în lumea ta mai mult decât îmi pot dori eu, care nu înțeleg totul despre cum arată ea cu adevărat.

 

Eu sunt aici, înlăuntrul tău, dar mi-e din ce în ce mai dor de tine...

 

A ta... comoară vie

Dettagli

Visite: 497

Ziua Mamei Creștine altfel – Praznicul Bunei Vestiri

Cu ajutorul Domnului și cu implicarea deosebită a voluntarilor care se ocupă de buna desfășurare a Școlii Duminicale la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma și cu minunata participare a copiilor, s-a reușit pregătirea unei surprize dedicate tuturor mamelor de aici din Italia și din întreaga Românie.

­­­­­­­­­­­­­­­­

Praznicul Bunei Vestiri este momentul cel mai potrivit pentru sărbătoarea Mamei creștine, căci cea care se învoiește, cu multă smerenie, dar în deplină ascultare, să devină Maică Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, trebuie să fie model de urmat pentru toate mamele din lumea aceasta.

 

Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de         Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

Dettagli

Visite: 2902

DUMINICA SFINTEI CRUCI în Parohia ”Sfânta Muceniță Agata” din Catania

 

 

Îngerul morții a atins cu aripile sale Terra... iar Italia este pământul cel mai mult lovit.

Ca români ortodocși ce trăim aici, așa cum ne-am bucurat de toate cele bune de aici, acum a venit reversul și primim toate durerile și lipsurile de aici...

Dar tot e săptămâna a treia din Postul Mare pentru noi…

Ne amintim cum în pragul duminicii închinate Sfintei Cruci, noi, preotesele, căutam flori cât mai frumoase și idei cât mai deosebite, pentru a împodobi crucile din bisericile noastre.

 

REALITATEA

 

În acest an, abia am putut cumpăra mâncare pentru cei de acasă, după 2 ore petrecute la rândul din fața supermercatului... stând departe unii de alții la distanța de 1,5 m unii de alții... ferindu-ne să nu ne atingem de cei din jur, care ar putea purta în ei stigmatul morții... chipurile nu ni se văd, doar câte o pereche de ochi speriați, dincolo de măștile albe ce ne acoperă nasul și gura...

Îmbrățișările, zâmbetele și discuțiile interminabile specifice acestui popor latin... lipsesc... plutește o teroare, de parcă niciodată, aici, nu s-a descoperit veselia...

Toate magazinele sunt închise, doar cele alimentare au rămas deschise și farmaciile.

De flori, nici pomeneală!

Grădina din jurul blocului are doar verdeață, așa încât mă tot frământ, gândind cum aș putea împodobi crucea cu care părintele binecuvintează poporul, cruce pe care mâine o va pune la închinare...da...la închinare?

Dar cine să se închine?

Poate 2,3 credincioși, care stau în apropierea bisericii, vor reuși să străbată în grabă strada pustie, pentru a păși în casa Domnului.

Este Postul Mare! Este postul cel mai greu și mai mare de când mă știu...

 

AMINTIRI

 

A fost greu și când eram cu părintele într-o parohie mică într-un sătuc din Romania și nu aveam biserică, și a trebuit să înălțăm o construcție măreatță din cărămidă, deși era tot criză, și am postit și am cântat și am primit Trupul și Sângele Domnului și Hristos a venit acolo în mijlocul nostru.

Atunci am împodobit crucea cu flori de câmp... dar ne-am împărtășit cu toții și ne-am bucurat că suntem în Casa Domnului...

A fost greu și când am venit în Italia și erau puțini români credincioși în jur și am schimbat ulițele cu autostrăzile, pentru a descoperi - perle în ocean - credincioși adevărați ce aveau nevoie de Hristos...

Atunci am împodobit crucea cu flori pe care le-am cumpărat din economii, dar am fost atât de fericiți când am reușit să strângem în jurul Crucii mulți români dornici de a fi cu Dumnezeu.

Dar a fost greu și când am avut o parohie mai mare și a trebuit să găsim noi soluții, să găsim noi metode de a îl dărui pe Hristos oamenilor și copiilor.

Atunci am împodobit Crucea cu florile cele mai elegante și mai scumpe, căci voiam să fie cea mai frumoasă Cruce din lume, pentru Hristos!

Acum, mai mult ca niciodată, în acest an, când nu putem face ceea ce am învățat să facem de mici copii, în această perioadă

ne vin în minte amintirile, și cu cât avem mai multe amintiri, cu atât postul e mai mare și mai greu... căci amintirile i-au locul realității, căci nu a mai rămas... nimic... nimic, doar amintirile ce plutesc într-un pustiu al deșertului de aici...

Acum am rămas fiecare cu propriile gânduri, sentimente, păcate, am ramas cu ființa noastră ce asteaptă să se îndumnezeiască... am rămas goi... ca atunci când Adam și Eva au fost alungați din rai... căci eram până acum în rai și nu știam... căci aveam bisericile deschise și câți veneam?

 

UN NOU MOD DE A TRĂI ORTODOXIA ÎN TIMPUL PANDEMIEI ACTUALE

 

Cu aceste gânduri în minte am scris pe facebook-ul parohiei, adresându-mă sutelor de enoriași cu care am făcut pelerinaje, festivaluri, serbări, enoriașilor care au avut bucurii, dar și necazuri, enoriașilor care au fost nelipsiți de la Sfânta Liturghie, duminică de duminică... credincioșilor parohiei ce formează trupul lui Hristos.

Și i-am rugat ca fiecare, acolo unde este, în căsuța lui să facă o Cruce din florile pe care le are la îndemână, ca fiecare casă să devină un templu, fiecare casă să devină o biserică în care Crucea este pusă la loc de cinste.

I-am rugat să facă din inimile lor flori, pentru a împodobi Crucea Mântuitorului, i-am rugat ca din lacrimile lor de durere, pentru suferința din aceste zile, să facă petale de trandafiri, pentru Crucea Domnului, i-am rugat ca rugile lor ridicate către cer, să fie ca o mireasmă cu bun miros pentru Crucea lui Hristos...

Iar copiilor de la școala parohială le-am dat ca teme desene cu Mântuitorul pe Cruce, desene ce urmau a primi culorile sufletului lor..

I-am învățat o rugăciune scurtă, dar esențială pentru înțelesul lor... o rugăciune pe care să o rostim toți de ziua Crucii, o rugăciune ca un strigăt către Dumnezeu... le-am cerut să se înregistreze cât mai mulți și să posteze pe facebook, singurul mod văzut acum, singura modalitate de a demonstra dorul nostru de a fi împreună la Sfânta Liturghie.

CRUCE SFÂNTĂ, CULCĂ-MĂ,

CRUCE SFÂNTĂ, SCOALĂ-MĂ,

ÎNGER SFÂNT, PĂZEȘTE-MĂ,

DOAMNE, MILUIEȘTE-MĂ!

Seara de sâmbătă s-a încheiat cu rugăciunea transmisă live către toți credincioșii.

Părintele paroh a rostit timp de un ceas, rugăciunea de acasă, enoriașii, acasă la ei... o rugăciune începută de o săptămână, seară de seară, de când a trebuit să trăim altfel Ortodoxia!

 

DUMINICA SFINTEI CRUCI

 

DRUMUL SPRE BISERICĂ

 

E duminică!

În dimineața acestei zile nimic nu e în mișcare, nici un om nu se zărește.

Un pustiu și o jale ce plutește la toate ferestrele ascunse de obloane.

Semaforul roșu ne oprește din drumul nostru spre biserică.

În sfârșit vedem un semn al vieții în jur - la stop în intersecție, doar 3 mașini - poliția, gunoiul și mașina preotului... undeva în depărtare o sirena de salvare... în rest nimic.

 

BISERICA

 

Biserica o găsim acolo unde o știm, dar străină și nouă.

Pășesc agale spre locurile unde altă dată erau atâtea chipuri fericite că ne întâlnesc.

Închidem ușa în urma noastră și începem să ne pregătim pentru a aduce cerul pe pământ, pentru a începe Sfânta Liturghie.

E ordine și curățenie... parcă e prea ordine, parcă prea neclintite sunt toate... toate.

Stranele din lemn sculptat ne privesc, parcă sunt mai multe și mai goale ca niciodată...

Frumoasa pictură ce tocmai s-a încheiat în altar, ne aduce aminte ca în zilele următoare aveam multe lucrări de făcut, lucrări necesare pregătirii catapetesmei din lemn sculptat ...

Oare când vom putea monta catapeteasma ce așteaptă la subsol să fie așezată în fața credincioșilor?

Oare cât vom mai aștepta să ne bucurăm împreună cu credincioșii de noua înfățișare a bisericii?

Icoana cu Mântuitorul Iisus Hristos, mare de 2,00x1,50m, realizată din bucățele de hârtie, așezate ca un mozaic, la care au lucrat copiii, tinerii și mamele lor, a rămas pe jumătate neterminată... Voiam să fie gata la Florii! Oare când o vom putea finaliza... Oare când vom trăi din nou cu adevărat?

 

HOLUL BISERICII

 

Caut ceva în dulapuri și deschid din greșeală șifonierul cu costumele populare purtate de dragii enoriași la atâtea și atâtea evenimente... costumele pentru serbările de Crăciun și de Florii, costumele de la festivalurile ce au împodobit zilele enoriașilor ce muncesc din greu pentru o viață mai bună, dar ce trăiesc atâtea și atâtea umilințe printre străini...

O durere îmi străpunge sufletul, de parcă aș găsi hainele purtate de cineva drag care a murit, care nu mai este ...

Etichete frumos scrise indică ce se găsește în fiecare loc... dar pentru cine?... Batice, brâie, fote, ii...

Ajung în fața creioanelor colorate și a planșelor pe care copiii le foloseau la școala duminicală... un alt val de durere îmi inundă sufletul... căci totul e pustiu și rece... machete cu bisericuțele de carton realizate de copii la Rusalii, ziua de naștere a Bisericii... Dar vai, când se va naște din nou Biserica?

Expoziția realizată duminică de duminică la școala parohială, panouri ce au titluri mari... 24 IANUARIE, ZIUA LUI EMINESCU, ZIUA ROMÂNIEI,... lucrări realizate de copiii și părinții lor,... și parcă aud glasurile lor pline de veselie, simt îmbrățișările lor, ale copiilor fericiți că vin în Casa Domnului.

Găsesc, fără să vreau, pachete pregătite cu sute de farfurii și pahare de plastic, pregătite pentru agapele ce urmau a fi dăruite în duminicile Postului Mare, pentru toți cei ce veneau la slujbă...

Totul era programat, făcusem grafice cu fiecare duminică, știam în amănunt ce mâncare face fiecare, ce pregătiri face fiecare enoriaș pentru întreaga comunitate...

Totul a rămas doar un vis nerealizat, totul rămâne o amintire din anii trecuți.

 

CURTEA BISERICII

 

Merg în grădină și curtea tăcută parcă se umple de zarva vocilor celor mici ce umpleau spațiul, băncile, mesele. Locurile de joacă sunt pustii, dar pe dată... parcă se umplu cu toți cei ce veneau duminică de duminică..

Și iată câteva floricele tocmai au înflorit, câteva floricele roșii, mici ca niște picături de sânge, vor putea împodobi Crucea de anul acesta ce va avea busuioc în jur.

Adun în mănunchi buchețelul și reușesc să împodobesc și Sfânta Cruce de anul acesta...

Oare cum vom ajunge la anul?...

Doamne, ajută-ne!

 

SFÂNTA LITURGHIE

 

Este a doua duminică în care părintele paroh Mihai-Gabriel Ichim face singur slujba, eu, ca preoteasă, fiind reprezentanta credincioșilor...

O jale se adună în sufletul nostru... Trebuie să răspund... DOAMNE MILUIEȘTE.

ȘI SUNT DOAR EU.....

Privesc în dreapta. E gol, în stânga la fel, dar cântând tot mai mult parcă aud glasul credincioasei ce stătea în stânga nelipsită de la slujbe, dar și a celor din spate, glasurile dragilor nostri enoriași... și parcă nu suntem singuri.

Încerc să filmez, pentru ca și cei ce sunt ”încarcerați” acasă să se bucure de slujbă... măcar privind și auzind...

Țin lumânarea ce vestește venirea lui Hristos la propovăduire, când părintele iese din altar la vohodul mic cu Sfânta Evanghelie.

Apoi ajungem la cântarea heruvicului și ochii mei ajung cu privirea în dreptul coșulețului cu lumânări pe care fetițele și băieții le aprindeau atunci când părintele ieșea cu Sfintele Daruri...

Soțul meu are o privire gravă, e mai trist ca niciodată și lacrimile noastre se unesc în durerea acestei lumi... O lume care nu se mai poate apropia de biserică, o lume întreagă care nu se mai poate apropia de Cruce... dar trebuie să se apropie de propria mântuire... Și fiecare acolo unde este, trebuie să-și ia Crucea și să meargă în continuare pe calea lui Hristos.

”Și pe voi, pe toți... să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa...”

Și întreaga Biserică, cea biruitoare, toți sfinții din împărăție, toți cei morți, sunt alături de Biserica luptătoare, sunt laolaltă cu noi și tot pământul e aici prezent în micuța noastră biserică... căci Sfânta Liturghie e cosmică, harul Domnului ajunge la toți credincioșii pomeniți de preot în timpul slujbei.

”Hristos în mijlocul nostru!

Este și va fi!”

Și Hristos se jerfește încă o dată pentru noi toți.

”Luați, mâncați, acesta este trupul Meu... Beți dintru acesta toți... acesta este sângele Meu...”

Și întregul cer a coborât printre noi.

TOȚI ÎNGERII VESTESC BUCURIA PREZENȚEI LUI DUMNEZEU PRINTRE OAMENI!

Părintele se împărtășește și apoi primesc și eu, mai emoționată ca niciodată... TRUPUL ȘI SÂNGELE DOMNULUI... gândindu-mă la zecile și miile de credincioși care astăzi nu au putut să fie prezenți în bisericile din întreaga Italie, care astăzi nu s-au putut împărtăși... care astăzi nu au putut lua din lingurită, medicamentul nemuririi, acum când e nevoie mai mult ca niciodată de vindecare.

 

RĂSPUNSUL CREDINCIOȘILOR

 

Cu toate aceste emoții în suflet, am ajuns acasă, am deschis internetul și... uimire mare - zeci de copii ai parohiei noastre, spuneau rugăciunea Sfintei Cruci, copii mici sau mari, fiecare cum a putut, toți plini de dragoste pentru Doamne-Doamne...

Fiecare în casa lui... a înregistrat strigătul lui de durere, durere față de cei 5000 de oameni secerați de moarte, durere față de suferință, de teroare, durere de a nu fi prezent în Casa Domnului, la ziua Sa de duminică.

Zeci de familii din parohia noastră, au făcut din casele lor biserici vii, au făcut din puținele flori găsite în jur, cele mai frumoase podoabe pentru crucile din casele lor și au postat pe internet imagini cu sfintele cruci din casele lor, pentru a arăta cât de mult doresc să fie prezent Dumnezeu în viețile lor.

DOAMNE, SLAVĂ ȚIE!

 

CONCLUZII

 

Cred că în acest an, au fost cele mai frumoase cruci pe care le-am văzut până acum, căci erau împodobite cu florile inimilor lor, erau împodobite din petalele lacrimilor lor, erau parfumate cu mireasma rugăciunii lor, așa cum le-am cerut.

Și glasurile copiilor au fost cele mai frumoase rugi pe care le-am auzit până acum.

De aceea părintele a făcut diplome pentru toți copiii și le-a trimis pe paginile de facebook, pentru a-i bucura și a le răsplăti strădania de a răspunde PREZENT lui Hristos, în a treia duminica a Postului Mare.

 

CE TREBUIE SĂ FACEM DE ACUM INAINTE

 

Acum fiecare trebuie să trăiască credința în Hristos acasă, fiecare trebuie să-și modifice casa, să spargă pereții urii, ai vicleniei, să distrugă zidurile păcatelor, să o transforme în lăcaș de rugăciune, într-o adevarată chilie, unde să fie zilnic prezent Mântuitorul Iisus Hristos și Maica Sa.

Fiecare casă trebuie să devină un locaș de iubire, de pocăință, un locaș de pace, de înțelegere, de atenție, de milostivire pentru cei dragi din familiile atât de neglijate, atât de lipsite de prezența membrilor ei, ce alergau continuu în goana după ziua de mâine...

Doamne, iartă-ne!

 

MÂNTUIEȘTE DOAMNE POPORUL TĂU

ȘI BINECUVINTEAZĂ MOȘTENIREA TA!

BIRUINȚĂ BINECREDINCIOȘILOR CREȘTINI

ASUPRA CELUI POTRIVNIC DĂRUIEȘTE

ȘI CU CRUCEA TA PĂZEȘTE PE POPORUL TĂU!

 

A consemnat preoteasa Geta Ichim

 

 

 

Dettagli

Visite: 992

ȘCOALA PAROHIALĂ ALTFEL – NEPSIS JUNIOR, SF. CRUCE TORINO 2

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2, se continuă activitățile de cateheză în cadrul școlii parohiale.

 Chiar dacă trăim aceste vremuri de răstriște și nu ne mai putem întâlni cu copiii la orele de cateheză, reușim, prin intermediul tehnologiei, să rămânem în legătură cu ei.

Prima activitate la care au participat 58 de copii de la parohia Sf. Cruce, Torino 2, este ”SFÂNTUL MEU OCROTITOR”.

Din scrisorile și poeziile copiilor către Sfântul lor Ocrotitor, putem vedea cum percep și mai ales cum reușesc ei să treacă prin această perioadă de încercare.

De aceea credem și nădăjduim că rugăciunile lor, împreună cu rugăciunile noastre, ajung la Bunul Dumnezeu care va face să treacă ”toată durerea și întristarea” vremurilor în care trăim.

 

”Dragă Sfinte Nectarie,

te rog în momentul acesta greu,

miluiește-ne pe mine, pe familia mea

și pe toți cei ce sunt bolnavi sau la spital.

Tu, care ești așa bun și milostiv,

ajută-ne să trecem cu bine peste această încercare,

dă-ne răbdare și roagă-L pe Domnul Iisus să ne țină sănătoși,

ca să putem merge din nou la școală și la biserică.

Sper să treacă mai repede această boală, ca să-mi văd prietenii și

colegii de care mi-e tare dor și să putem sta din nou împreună cu toți.”

(Scrisoarea unui copilaș)

 

 

                            Preoteasa Nicoleta Istina