- Dettagli
- Visite: 702
Retrospectivă Școala de Vară "Bucurie și Creație" - NEPSIS Settimo Torinese

Într-un timp al furtunii, în care Corabia Bisericii este tot mai zdruncinată de stihiile lumii acesteia, la porunca Lui Hristos, s-au liniștit valurile și cei mai mici ai Săi au ieșit să se joace și să lucreze frumoase podoabe care să mângâie suflete ce au uitat contemplarea Frumosului Dumnezeiesc.
Tinerii NEPSIS din Settimo Torinese, coordonați de Valentin și Mădălina, împreună cu Părintele Paul, primind Arhiereasca Binecuvântare a Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan, au reușit în această vacanță de Vară să biruie orânduirea lumii acesteia prin Frumos.
Plămădirea materiei ca apogeu al Dumnezeirii, e talantul cel mai nobil al omului, și poate cel mai intim atribut al asemănării cu Tatăl Ceresc, iar participarea la această însușire conferă cele mai mari satisfacții, fără a stârni mândria, deoarece întru smerenia descoperirii crește măsura aprecierii lucrului finalizat, dar și a imperfecțiunii inerente, care mereu îl împinge pe creator tot mai sus spre noi înălțimi.
Prin cuvânt copiii au primit înțelegere asupra timpului liturgic, îndrumare spre lucrarea rugăciunii ca mijloc de întâlnire cu Dumnezeirea și împărăția cerurilor, unde se află Prietenii noștri, Sfinții, li s-a descoperit spre înțelegere Taina Icoanei și a culorilor și multe alte îndemnuri spre sporirea duhovnicească.
Lucrarea mâinilor însoțită de imaginația creativă, a condus la desăvârșirea unor ansamble ornamentale, folosind tehnici mixte și materiale cu textură rustică dar și modernă. Au învățat de asemenea împletirea bobului de metanie, ca toți să poarte aceste șiraguri pe mâinile lor spre lucrarea Rugăciunii Inimii.
Prin amestecarea culorilor, au fost alcătuite trei tipuri de Pictură tematică, pe substrat variat, cununa fiind Icoana Mântuitorului Nostru Iisus Hristos Pantocrator.
În cadrul proiectului au luat parte 26 de copii cu vârste cuprinse intre 4 și 18 ani, au avut loc 8 întâlniri a câte 4-5 ore de lucru, precum și 10 proiecte Catehetice și Artistice On-line.
Dăm Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate, nădăjduind să sporim și mai mult aceste frumoase lucrări!
- Dettagli
- Visite: 1190
Ghiozdane și haine pentru copii din Republica Moldova și Ucraina la început de an școlar

Început de an școlar, în condiții speciale!
Pentru elevii din stânga Prutului și din Bucovina Istorică sau Maramureșul Istoric, teritorii înstrăinate,cu foarte multă populație românească, prima zi calendaristică a toamnei coincide cu începutul anului școlar și universitar. Comunitatea ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, din municipiul Torino, a încercat să ușureze sarcina dificilă a pregătirii acestui început de an școlar, pentru aproximativ 25 copilași din aceste teritorii, pentru ale căror părinți pregătirea ghiozdanului și a celor necesare bunei desfășurări a activității formative, ar fi fost o sarcină foarte grea. Prin contribuția mai multor membri ai parohiei, au fost achiziționate 12 ghiozdane, încare tot prin grija credincioșilor au fost puse și rechizitele necesare elevilor. Copii selecționați din timp, au primit pe lângă rechizite și articole vestimentare.o altă familie din Chișinău, binecuvântată de Dumnezeu cu 5 copii, dintre care cea mai mică numită Ilinca, care are o problemă medicală specială și care necesită efectuarea unor ședințe de terapie costisitoare, a primit plata în avans a ședințelor de terapie, așa încât bugetul familiei degrevat parțial de această sarcină să poate satisface necesitățile celorlalți copii ai familiei. În afară de Ilinca și cei 12 copii care au primit ghiozdane și articole vestimentare, alți 12 copii au beneficiat de haine și încălțăminte pentru școală. Toate aceste ajutoare au ajuns deja la beneficiari, iar un alt lot de cateva ghiozdane cu rechizite si articole de îmbrăcăminte și încălțăminte sunt pregătite spre a fi trimise sambată. Un gand de multumire adresăm transportatorilor care au dus coletele către beneficiari în mod gratuit!
Slavă Domnului pentru toate și mii de mulțumiri celor ce s-au implicat în această purtare de sarcină a celor mai slabi după îndemnul apostolului Pavel; “Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.” ( Gal. VI,2)
- Dettagli
- Visite: 1519
Slujire în noua Biserică - Ferrara

Duminică, 6 septembrie 2020, a fost o zi memorabilă pentru credincioşii din parohia cu hramul Sfântul Nicodim de la Tismana, din Ferrara.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan şi prin purtarea de grijă a Preafinţitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar, duminica aceasta a avut loc prima slujire în biserica parohială din Ferrara, după o lungă peregrinare pe durata a 8 ani, în mai multe spaţii şi locuri de slujire.
Duminica a început cu vecernia de sâmbătă seara, am săvârşit apoi un parastas pentru ctitorii, trecuţi la Domnul, apoi duminică am slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ,încheind cu rugăciunea de mulţumire pentru toate facerile de bine pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra parohiei noastre.
Biserica închinată Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, acum proprietate a parohiei, a fost construită pe la începutul anilor 1700 fiind închisă cultului din anii 1930. A fost cumpărată , cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, pe seama parohiei noastre, Sfântul Nicodim de la Tismana, din Ferrara, de la Primăria din Ferrara în luna decembrie a anului 2015.
Biserica a trecut printr-un proces de restructurare şi restaurare capitală. Lucrările au început în luna iunie a anului 2019 şi au fost finalizate la sfârşitul lunii august 2020.
Cu această ocazie aduc mulţumire tuturor celor care s-au împlicat în mod concret şi hotărât în proiectul acesta, ctitorilor şi binefacătorilor, celor ce ne-au acordat încredere şi sprijin, Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, Preasfinţitului Atanasie, Episcop Vicar, Sfinţilor ocrotitori, Maicii Domnului şi lui Dumnezeu care a încununat lucrarea negândit şi în timpuri de grele încercări.
Domnului Slavă în veci !
- Dettagli
- Visite: 727
Parohia Camposampiero - O zi la Școala de vară.

Parohia Camposampiero - O zi la Școala de vară. Pregătirea sticluței pentru Aghiasmă.
- Dettagli
- Visite: 694
"Bucurie și Creație"- Întâlnirea finală a Școlii de Vară - NEPSIS Settimo Torinese

Sâmbătă, 5 septembrie 2020, în Parohia "Sf. Ioan de la Râşca şi Secu", din Settimo Torinese, a avut loc ultima întâlnire a Școlii de Vară 2020.
Tinerii NEPSIS alături de coordonatorii lor Valentin și Mădălina, împreună cu Părintele Paul şi câteva mame care mereu au fost alături în acest frumos proiect, au descoperit noi valențe ale creației, făcând acest univers al frumosului să se descopere cu atât mai complex și cu perspective infinite, încât sufletul să dorească mereu aceste crâmpeie edenice.
Elementele de creație au avut un real impact semnificativ de satisfacție, încercând noi tehnici și ansambluri de materie, ce au dezvăluit creații tot mai îndrăznețe și deosebite.
Voioșia a fost completată de atingerea obiectivelor propuse, iar pe lângă obiectele de artizanat, toți participanții au pus pe încheieturile lor, ca o pecete îngerească, metaniere împletite în cadrul proiectului, care să le reamintească mereu de Hristos și Biserica Sa, ca loc al ocrotirii de toată răutatea și izvor al Adevăratei Frumuseți.
Mulțumim tuturor participanților, ostenitorilor și nu în ultimul rând Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan pentru binecuvântare și purtarea grijă!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!










