- Detalii
- Accesări: 2356
Bucurie şi comuniune la sărbătoarea Sfântului Apostol Matei, ocrotitorului parohiei Salerno
Viaţa şi petrecerea sfinţilor trebuie să fie prezente permanent în preocupările noastre. De aceea, cu bucurie, un numeros sobor de slujitori ai Sfântului Altar din nordul, centrul și sudul Italiei s-a întâlnit pentru a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, sub protia pr. Mihai Drigă de la Bari, în ziua de prăznuire a Sf. Ap. Matei la Parohia din Salerno, al cărei ocrotitor este.
"Atât de grăbiţi în lumea aceasta în care trăim, cu atâtea şi atâtea probleme, trebuie întotdeauna să găsim timp pentru a reveni pe drumul care duce către Împărăţia lui Dumnezeu. Iar sfinţii ne arată tocmai acest lucru! Sf. Ap. Matei, răspunzând la chemarea lui Hristos, «vino după Mine», ne este exemplu în a lăsa tot și a urma lui Hristos. Acesta este modelul lor, exemplul pe care îl căutăm permanent şi de care avem cu adevărat nevoie", a spus pr. Mihai Drigă în cuvântul de învățătură.
Imediat după aceasta am mers cu toții și, în cântări de laudă, ne-am închinat cinstitelor moaște ale Sfântului Apostol Matei, care se află în Catedrala din Salerno.
Bucură-te, Sfinte Apostole şi Evangheliste Matei!

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1137
Hram la San Donà di Piave
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, în parohia San Donà di Piave a fost sărbătorit Sf. Ioan Cel Milostiv (12 noiembrie), ocrotitorul acesteia.
Sâmbătă, în ziua prăznuirii, s-a săvârșit Acatistul ṣi Dumnezeiasca Liturghie, iar sărbătoarea a continuat ṣi duminică, credincioșii fiind prezenți în număr mare.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, toți credincioșii parohiei au participat la agapa frățească pregătită de comitetul ṣi gospodinele parohiei, la care a participat ṣi Pc. Pr. protopop Avram Matei.
Cu toții am dat Slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile și bucuriile din aceste zile.
Pr. Florin Cherecheṣ
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1578
Hramul paraclisului Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II
Praznicul Sfântului Nectarie de la Eghina, unul dintre cei trei ocrotitori ai paraclisului Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II, este în fiecare an prilej de aleasă bucurie duhovnicească. Sărbătoarea a început în seara zilei de 8 noiembrie , prin săvârşirea Vecerniei Mari cu Priveghere, membrii grupului Dynamis, conduşi de părintele Iustin Androne, creând prin muzica psaltică, atât de dragă Sfântului Nectarie, o atmosferă de evlavie si rugăciune.
De aceiaşi muzică s-au îndulcit credincioşii şi în ziua praznicului, când părintele protopop Lucian Roşu, alături de preoţii : Dumitru Babula de la Parohia „Sfântul Leontie de la Rădăuţi”, Ivrea, Gabriel Burcescu de la Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”, Torino II, Pavel Goreanu de la Parohia „Sfântul Nicolae” – Torino III şi Ioan Haba de la Parohia „Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei”, Cirie, au săvârşit Acatistul Sfântului Nectarie şi Sfânta Liturghie.
Preoţii şi credincioşii au împletit rugăciunile de slavă si mulţumire cu cele de cerere către Hristos, ca să facă „ să înceteze cutremurul pământului care a umplut de teamă şi de tulburare sufletele fraţilor noştrii şi surorilor noastre, tineri şi vârsnici, părinţi şi copii, dăruindu-le tuturor linişte şi tărie sufletească”.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Ioan Haba a vorbit despre virtuţile Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina accentuând faptul că acesta „a iubit necontenit de la floare până la cea mai frumoasă floare a creaţiei : omul”, şi că „ avem datoria de a ne ruga dumnezeiescului slujitor al lui Dumnezeu, ca să ne dea îmbelşugate vindecări izvorâte în chip minunat”, pentru că, aşa cum spune o cântare de la slujba sfântului, acesta „ întâmpină grabnic pe cei in nevoi si plineşte fiecăruia cererile cele spre mântuire”. De altfel faptul că Sfântul Nectarie este „mărgăritarul virtuţilor” a fost sugerat şi de frumosul baldachin împodobit cu flori , unde a fost aşezată racla cu o părticică din moaştele sale.
Mai apoi părintele protopop a mulţumit preoţilor , grupului psaltic şi tuturor celor care s-au jertfit ca să fie prezenţi la acest praznic „ nu ca spectatori ci ca împreună rugători către cel ce ne este fierbinte solitor înaintea lui Dumnezeu”. „Sfântul Nectarie ne vrea iubitori faţă de cei aflaţi în suferinţă, iar faptul că în parohia noastră avem un loc numit „Casa Sfântului Nectarie” unde, pe o anumită perioadă de timp, unele persoane pot să îşi liniştească sufletul şi trupul măcinat de boală, este o dovadă a faptului că ascultăm de îndemnul sfântului ”, a mai adăugat părintele protopop.
Ziua de miercuri s-a încheiat cu o agapă frăţească pregătită cu multă dragoste de credincioşii parohiei.
„Veseleşte-te în Domnul Biserică Ortodoxă, bucură-te şi dănţuieşte, Mireasa cea aleasă a Împăratului Ceresc, că iată, în vremurile noastre, Ierarhul cel adevărat al lui Hristos, Nectarie cel Cuvios, cele ce le-ai primit în vremurile cele de demult de la Dumnezeu încă o dată le pecetluieşte şi răsunător le propovăduieşte cu slava cu care s-a proslăvit de către singurul Dumnezeu, de unde stâlp şi întărire pe Acesta dobândindu-L şi harul minunilor sale văzându-L, strigă Mirelui tău: „Doamne, slavă Ţie”.(Stihire la Litie, glas I)
Grosu Valeriu Andrei

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1621
Hramul Parohiei Sfânta Cuvioasă Mare Muceniță Anastasia din Genzano di Roma
Zilele trecute, din 28 până în 30 octombrie, Parohia Sfânta Cuvioasă Mare Muceniță Anastasia din Genzano di Roma a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu ocazia prăznuirii, pentru a opta oară, a ocrotitoarei sale, Sfânta Anastasia.
Astfel, în seara zilei de 28 octombrie s-a săvârșit slujba Vecerniei, sub protia Părintelui Vicar Atanasie, în sobor din care au făcut parte preoții de la parohiile din Protopopiat. Bucuria împreună slujirii a fost desăvârșită de aducerea raclei cu Sfintele Moaște și papucelul Sfântului Efrem cel Nou, de la Centrul Eparhial al Episcopiei noastre, care au rămas vreme de trei zile.
În cuvântul său, Părintele Atanasie a subliniat faptul că Sfântul Efrem și Sfânta Anastasia sunt amândoi cuvioși și mucenici, evocând viața lor închinată lui Hristos.
A doua zi, sâmbătă 29 octombrie, pomenirea Sfintei Anastasia, a fost marcată de săvârșirea Utreniei, Acatistului și Sfintei Liturghii, după care gospodinele Parohiei au purces la pregătirea bucatelor pentru masa de hram, pentru ziua de duminică.
Duminică, 30 octombrie, a treia zi, după slujba Utreniei, Acatistului și Sfintei Liturghii, a avut loc, într-o frumoasă grădină, masa tradițională de hram, la care au participat cei peste 300 credincioși care au sosit încă de la primele ore ale dimineții pentru a lua parte la sărbătoarea Sfintei Anastasia.
Preotul Paroh Răzvan Săvescu, dimpreună cu enoriașii, dau slavă lui Dumnezeu și Ocrotitoarei lor, Sfânta Anastasia, pentru toate cele trei zile de sărbătoare!

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1270
Hramul parohiei “Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina” - Belluno
Hramul parohiei “Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina” din Belluno a fost sărbătorit anul acesta prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, vineri 28 octombrie 2016. Au fost prezenţi alături de preotul paroh Mihai George şi de credincioşi: PC Părinte Protopop Avram Matei, PC Părinte Consilier Eparhial Daniel Stinga (San Bonifacio), PC Părinte Cherecheş Florin (San Donà di Piave), PC Părinte Creţan Dumitru (Mirano) şi PC Părinte Grigore Ioan (Feltre). Duminică, după Sfânta Liturghie, a urmat o agapă frăţească, ocazie cu care, prin mijlocirea Sfântului Ierarh Iachint, credincioşii prezenţi au trăit momente de adevărată bucurie sufletască.
Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate!

Mai multe fotografii găsiți aici











