- Detalii
- Accesări: 1700
Hramul Parohiei Sfântul Spiridon făcătorul de minuni și întâlnirea preoților Protopopiatului Emilia Romagna I
Luni 12 decembrie Parohia de la Reggio Emilia, a cinstit pe ocrotitorul sau Sfântul Ier. Spiridon. În cadrul întâlnirilor, majoritatea preoților protoeriei au luat parte la Dumnezeiască Liturghie și la masa pregătită pentru eveniment.
Slava Domnului pentru toata purtarea de grijă!
Mass media- Emilia Romagna I

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 2750
Hramul parohiei Venezia 1
Duminică, 11 decembrie, s-a sărbătorit hramul bisericii parohiei Venezia 1, Sf. Mare Muceniță Lucia. În timpul Sfintei Liturghii, părintele protopop a evocat viața și martiriul Sfintei Lucia, făcând o comparație între ea, care a lăsat toate pentru Mirele Hristos și noi, care de multe ori îl lăsăm pe Hristos deoparte, pentru a alerga într-un mod așa de egoist după bunurile și plăcerile lumești.
La finalul slujbei avut loc un frumos concert de colinde susținut de corul de copii al bisericii noastre, iar în continuare, corul ”Sfânta Lucia” împreună cu grupul folcloric ”Dor Românesc” al parohiei noastre au interpretat mai multe colinde și câteva cântece patriotice și folclorice românești.
Imediat după încheierea programului, prin bunăvoința monseniorului Marino Gallina, un foarte bun prieten al comunității noastre, au fost aduse spre închinare moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, făcându-ne astfel o deosebită surpriză.
A fost un moment de mare bucurie duhovnicească și de întărire în credință pentru toți credincioșii parohiei noastre, când am atins cu sfioșenie sfintele moaște și ne-am închinat cu evlavie Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, doctorul cel fără de arginți, rugându-ne pentru sănătatea și mântuirea tuturor, dar în mod special pentru toți frații noștri care sunt în suferință.
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 2220
PRIMUL HRAM AL PAROHIEI FIRENZE 2
Cu ajutorul lui Dumnezeu, duminică, 11 decembrie 2016, s-a sărbătorit pentru prima dată hramul Parohiei „Sfânta Muceniță Lucia” – Firenze 2, Protopopiatul Toscana, care a fost înființată pe data de 10 martie 2016. Sfânta Muceniță Lucia fecioara, originară din Siracusa / Sicilia, a trăit între anii 283-304 și a primit moarte martirică pentru curajul mărturisirii cu înțelepciune a credinței în Mântuitorul Hristos, precum și pentru minunile ce au avut loc în timpul persecuției ei. Este prăznuită atât în calendarul ortodox, cât și în cel catolic pe data de 13 decembrie, fiind socotită ocrotitoarea vederii. Parohia Firenze 2, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan, a primit din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei părticele din Moaștele Sfintei Mucenițe Lucia, care sunt așezate într-o raclă special amenajată. După Sfânta Liturghie, s-au cântat colinde specifice perioadei premergătoare Nașterii Domnului, iar la final membrii parohiei au organizat o agapă frățească.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!
Preoteasa Mihaela Bobîrnea
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 2204
Hramul parohiei LA RUSTICA – ROMA
Sărbătoarea "Zămislirea Maicii Domnului" (9 decembrie) este cinstită cu mare bucurie de către parohia noastră din Roma, La Rustica, fiind sărbătoarea noastră de hram.
Hramul nostru coincide aproape cu ziua când s-a slujit aici prima Sf. Liturghie (10 decembrie 2006) care a inclus și hirotonia întru preot a părintelui paroh Ilie Ursachi, iar anul acesta s-au împlinit 10 ani de la acea zi in care ne-am născut ca parohie.
În acestă zi specială, am mulțumit lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate binefacerile primite în această perioadă și ne-am rugat să nu ne lipsească de bucuria mântuirii.
S-au adăugat slujirii și rugăciunii noastre mai mulți preoți din Roma și împrejurimi: Pr. Bogdan Petre de la parohia Tor Lupara, Pr. Vasile Bobiță de la parohia Viterbo, Pr. Gabriel Popescu si Diac. Gheorghe Zavate de la paraclisul episcopal Torre Spaccata (Roma), Pr. Ioan Gherasimescu de la parohia Roma 3, Pr. Constantin Holban de la parohia Rieti, Pr. Gabriel Apopei de la parohia Rocca di Papa, Pr. Gabriel Greavu de la parohia Riano, Dia, Gheorghe Albu de la parohia noastră.
După Sf. Liturghie, am vizionat o prezentare a parohiei de la început pană astăzi, după care ne-am bucurat de agapa pregătită de credincioșii noștri.
Slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate!
Pr. Ilie UrsachiPr. Ilie Ursachi

Mai muște fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1085
Hramul parohiei „ Sfântul Nicolae” din LAMEZIA TERME

Mai multe fotografii găsiți aici











