- Dettagli
- Visite: 997
Centenarul Marii Uniri la Ravenna I
Duminică 2 decembrie 2018, în parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Ravenna I, am sărbătorit cu mare bucurie, Centenarul Marii Uniri! După Sfânta Liturghie, a urmat slujba de Te-deum și o serie de cântece patriotice, sǎrbǎtoarea continuând cu un spectacol de cântece, poezii și colinde și nu în ultimul rând, vizionarea unui documentar istoric, despre Marea Unire!
Slavǎ Domnului pentru toate!
(pr Dan Gavril Vesea)
- Dettagli
- Visite: 1005
Centenarul Marii Uniri Naționale la Parohia Cuneo

Fotografii Centenarul Marii Uniri Naționale la Parohia Cuneo
- Dettagli
- Visite: 844
1 decembrie, sărbătorit prin poezie și cantec la Salerno
Fotografii - 1 decembrie, sărbătorit prin poezie și cantec la Salerno
- Dettagli
- Visite: 1716
Centenarul Unirii în Sicilia la Catania
Nicolae Iorga scria cândva „Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții”. De aceea, duminică 2 decembrie, românii aflați în Sicilia, la Catania, s-au adunat în biserica ortodoxă română ”Sfânta Muceniță Agata”, pentru a sărbători 100 de ani de la Unirea cea Mare.
Flori, stegulețe, baloane și artificii au împodobit serbarea.
Risipiți în toate colțurile provinciei, ortodocșii se intâlnesc duminică de duminică în singurul petec de pământ românesc pe ținut străin: biserica. Împreună cu preotul lor paroh, părintele Mihai Gabriel Ichim, aici înalță rugăciuni către Dumnezeu, în graiul neamului lor, aici primesc Sfintele Taine, aici dobândesc harul Duhului Sfânt, necesar mântuirii lor.
Ca în fiecare zi specială pentru români, enoriașii s-au pregătit și de astă dată să omagieze istoria și eroii plaiului strămoșesc.
Cu mic cu mare, au îmbrăcat portul bunilor și străbunilor lor, s-au încins cu brâul tricolor, au cântat imne patriotice și au jucat horele și sârbele lor, rostind poemele faptelor de vitejie, înscrise cu slove de aur în istorie de înaintașilor lor.
Dacă preotesa-Geta Ichim, profesoara școlii parohiale, a realizat o expoziție intitulată ”HOTARUL ROMÂNESC”, expoziție ce a cuprins hărți reprezentative ale granițelor țării, de la unirea cea mică, la unirea cea Mare, copiii au pregătit la rândul lor o expoziție cu desene închinate României.
Și cei aflați la distanțe mai mari de Catania au adus în dar pentru sărbătoarea centenarului, exponate lucrate cu mare migală în familie, cu părinții și frații lor români.
Alte două expoziții, de colaci și prăjituri, au fost alcătuite de gospodinele românce, care au împletit frumoși colaci și au ornat torturi tricolore, roșu, galben și albastru, pentru toți cei veniți la acest important eveniment.
Deși trăiesc în Sicilia și sunt plecate de multă vreme din satul românesc, unele românce nu au uitat nici mesteșugul cusutului învățat de la bunici. Așa s-a întâmplat cu Amalia Zlătărelu, o credincioasă din Drăgășani, care creează și acum minunate veșminte, aducând câmpul cu flori cu acul și ață colorată, pe ia și cămașa de sărbătoare. Cu ocazia centenarului, ea a adus cele mai frumoase costume realizate de mâna sa și le-a așezat într-o expoziție de costume tradiționale românești.
Cele șase expoziții au transformat curtea bisericii într-un colț de plai românesc, care au făcut ca inimile celor prezenți să bată românește, la mii de km depărtare de România.
Lecția de istorie, susținută în spectacolul omagial al centenarului din Catania, a picurat emoție în inimile românilor, iar cântul a adus veselie și speranță.
Mulțumim excelenței sale domnul Ioan Iacob, consul la Catania, care a fost alături de enoriașii parohiei, la această mare sărbătoare.
În final, moldovenii, muntenii, oltenii și ardelenii prezenți și-au dat mâna și s-au prins în hora unirii, așa cum fac ori de câte ori sărbătoresc românește
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română!
A consemnat preoteasa Geta Ichim
- Dettagli
- Visite: 723
Ziua României La Montecatini Terme

Duminică 2 decembrie 2018 la Montecatini Terme s-au înălțat rugăciuni speciale cu ocazia Zilei Naționale a României.
În cadrul evenimentului au fost depuse coroane de flori la monumentul închinat eroilor neamului și a tuturor românilor decedați pe meleagurile italiei, urmat de slujba parastasului.
La eveniment au participat viceprimarul orașului Montecatini Terme Ennio Ruco precum și alți credincioși veniți din împrejurimi.
Aducem mulțumiri tuturor celor care au organizat această zi binecuvântată!
- Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri în Parohia Susa
- Program artistic închinat Centenarului Marei Uniri ,,De dragul României Mari" în Parohia Verona Vest - Villafranca di Verona
- Romania 100 în parohia Nașterea Maicii Domnului - Roma II
- PS Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit un nou slujitor la hramul parohiei „Sf. Gheorghe de la Cernica” din Chivasso










