- Dettagli
- Visite: 1752
Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri la Civitavecchia

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire a Românilor, în parohia Întâmpinarea Domnului din Civitavecchia, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, copiii pregătiți de doamna profesoară Violeta Buzdugan au susținut un mic program artistic. În cadrul căruia s-au recitat și cântat poezii și cântece patriotice. A fost interpretată și o scenetă inspirată din Scrisoarea a Treia de Mihai Eminescu. Cuvântul de învățătură al părintelui paroh Ioan Dimulescu a retrezit în inimile noastre patriotismul și iubirea de neam și țară, de care avem nevoie în aceste vremuri de încercare. Rezumând din istoria României, începând cu prima unire, cea realizată de vrednicul de pomenire Marele Voievod Mihai Viteazul și până în zilele noastre.
La final Românii s-au prins într-o horă frățească a unirii.
Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate,
a consemnat Marin Trifan.
- Dettagli
- Visite: 1217
100 DE ANI , 100 DE BUCURII…

Și iarăși e decembrie…
Această lună de iarnă, ne aduce, aici, departe de casă, cea mai frumoasă și mai oarecum “simțită” sărbătoare – Ziua României. În acest an, an centenar, ne-am propus ca să sărbătorim altfel: să primim dăruind. Dăruind un zâmbet, un cântec, o clipă din timpul nostru, o părticică din suflet. Dăruind bucuria – primești veșnicia. Oare poate avea vreun preț strângerea mânii în semn de recunoștință de către un bătrân bolnav; lacrima prelinsă pe furiș la auzul unui cântec patriotic sau zâmbetul ștrengăresc al unui copil, care flutură de zor un tricolor. Alături de sute de oamenii în suferință de la Casa de Cură S. Bartolomeu din Trento, cărora le-am oferit daruri, alături de oficialități din Italia și România, alături de enoriași și copiii școlii parohiale și mai ales alături de Dumnezeu – am trăit cele mai frumoase, sincere și “românești” emoții. Românii, în ciuda tuturor aparențelor, rămân a fi oameni buni, înțelepți, frumoși, darnici și cu frică și dragoste de Dumnezeu. Sunt oameni de omenie.
Duminică, 02 decembrie am sărbătorit în biserică, alături de autorități, de prieteni și de copiii școlii parohiale care ne-au încântat cu poezii, cu cântece și cu adevărate acte de patriotism.
La mulți ani români frumoși! La mulți ani România!!!
Parohia Ortodoxă Română Trento I
- Dettagli
- Visite: 1320
Biblioteca Unirii-Perugia
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, la Parohia Sfântului Sava de la Buzău, Perugia, a avut loc, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, inaugurarea Bibliotecii Unirii. In colaborare cu Biblioteca Județeană Gh. Sturdza – Bacău s-a primit o donație de 3300 volume și în colaborare cu Biblioteca Capitolare Dominicini – Perugia vor fi introduse în baza de date publică a bibliotecilor din Italia. S-a săvârșit Slujba de Te Deum, s-a vizionat filmul unirii subtitrat in limba italiană, s-au transmis saluturi din partea autorităților române și italiene. Un moment deosebit a fost interpretarea simfonică a sopranei Gabriela Iștoc acompaniată la orga bisericii;în colaborare cu Consiliul Județean Bacău, ansamblul folcloric profesionist Busuiocul a interpretat cântece naționale și colinde. Duminică seara, într-o sală de spectacole, s-a susținut un spectacol folcloric, de tradiții și obiceiuri românești, comunitatea românilor din Perugia bucurându-se de acest moment in amintirea tradițiilor de iarnă de acasă. Momentele au fost emoționante și din partea românilor di Perugia dar și din partea invitaților care au simțit trăirile celor dragi plecați de acasă. Dând slavă, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.
Pr. Petru Heisu
- Dettagli
- Visite: 930
Serbarea centenarului la Parohia Anguillara

Fotografii - Serbarea centenarului la Parohia Anguillara, Protopopiatul Lazio I
- Dettagli
- Visite: 960
Ziua Națională a României la Parohia "Sfantul Apostol și Evanghelist Ioan" Chianciano Terme

Fotografii Ziua Națională a României la Parohia "Sfantul Apostol și Evanghelist Ioan" Chianciano Terme










