- Dettagli
- Visite: 3301
PS Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la 15 ani de la înființarea Parohiei „Buna Vestire” din Latina

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 9 decembrie 2018, Parohia „Buna Vestire” din Latina a îmbrăcat haine de sărbătoare, la împlinirea a 15 ani de la înființarea acesteia. Pentru a marca într-un mod festiv acest eveniment, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a tâlcuit credincioșilor prezenți pericopa evanghelică din această a XVII-a duminică după Rusalii, amintind că singurul mod în care poți fi drept în această lume fiind acela de a avea credință și a nădăjdui până la sfârșit în puterea Domnului nostru Iisus Hristos, Care se apleacă cu multă dragoste spre cei care Îl urmează și stăruiesc în această căutare a Lui.
Momentul aniversar al parohiei a fost îmbogățit artistic și de concertele de colinde și de cântece tradiționale a trei coruri venite să bucure sufletele celor prezenți: Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Botoșani, Corul Arpeggio & Roua din Roma și Corul tinerilor din parohia gazdă.
După ce Preasfințitul Părinte Atanasie a săvârșit câteva hirotesii pentru slujitori ce vor ajuta în activitatea liturgică, Preacucernicul Părinte Ciprian Agavriloae, parohul comunității, a mulțumit Preasfinției Sale pentru bucuria prilejuită prin prezența la acest minunat eveniment, cuprinzându-i în gândul său de mulțumire pe toți cei prezenți. De asemenea, părintele paroh Ciprian a ținut să elogieze și pe vrednicul de pomenire, părintele Ovidiu Sava, întemeietorul acestei comunități din Latina, trecut la Domnul în anul 2006. La eveniment a fost prezentă și mama părintelui Ovidiu Sava, Versalia Sava, care a transmis și un mesaj din partea doamnei preotese Daniela Sava, care nu a putut participa, din binecuvântate pricini.
La acest moment deosebit din viața parohiei din Latina au participat și mai mulți reprezentanți ai autorităților locale laice și religioase: Excelența Sa Monsenior Mariano Crociata, domnul primar Damiano Coletta și doamna viceprimar Paola Brigante.
La final, toți cei prezenți au participat la o agapă frățească pregătită de către credincioșii parohiei.
- Dettagli
- Visite: 1478
CONFERINȚA DE IARNĂ ÎN PROTOPOPIATUL PIEMONTE II SUD.

În data de 8/12/2018 a avut loc la Alba conferința de iarnă în Protopopiatul Piemonte II Sud. Prelegerea ,,Unitate în mărturisire și mărturisire a unității de credință și de neam în contextul pluralismului (etnic, confesional, religios) postmodern" a fost susținută de Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, titularul catedrei de Vechiul Testament de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai. Părintele profesor a arătat faptul că acest concept al ,,unității" a existat în memoria ancestrală a poporului român cu mult timp înainte de anul 1918. Până la realizarea unității politice și administrative, poporul român a trăit într-o unitate de limbă, cultură și credință. Mărturisirea se realizează prin a face binele care te va face liber și vei putea sta în ,,lumină" (cf. Ioan 3, 17-19).
Nicolae Cosofret
- Dettagli
- Visite: 1579
Congresul aniversar Nepsis Italia 2018
- 10 ani de tineri Nepsis în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei –
Cu ajutorul Domnului, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în data de 8 decembrie 2018, la Roma, a avut loc Congresul aniversar Nepsis Italia, la împlinirea a 10 ani de existență a Frăției Tinerilor Ortodocși Români din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
Evenimentul, dedicat tinerilor ortodocși români din toată Italia, a avut loc în incinta Complexului Seraphicum din Roma și a debutat cu slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, alături de un sobor de preoți.
După rugăciunea de mulțumire adusă Bunului Dumnezeu, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a deschis în mod solemn Congresul aniversar, făcând un periplu emoționant în care a prezentat succint lucrarea Frăției Tinerilor Ortodocși din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei în acești 10 ani de existență, a dărui tânărului pe Hristos neînsemnând altceva decât a asigura întregii lumi un viitor mai bun și mai pătruns de duhul iubirii Sale.
„Credința ca exercițiu de mărturisire a unității”! Acesta este titlul conferinței pe care Preacucernicul Părinte Profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, a susținut-o pentru tinerii veniți în număr mare la cel mai important eveniment din cuprinsul anului dedicat acestora. Părintele Constantin i-a provocat pe tineri la o meditație despre cum să-L mărturisești pe Hristos în lumea de astăzi.
Asociația culturală "Rediviva", prin doamna preoteasă Violeta Popescu, a prezentat mai multe apariții editoriale menite să aducă la îndemâna tinerilor români, familiarizați cu limba italiană, dar și italienilor, cărți traduse din limba română în italiană, unele ediții fiind chiar lingvistice. Apoi, a fost vizionat un scurt film în limba italiană de prezentare a activității asociației, cu un accent sporit pe prigoana regimului comunist în România, o realitate cruntă ce aparține acestui Centenar de la Marea Unire.
După vizionarea filmului aniversar Nepsis Italia 10 ani, a urmat o agapă frățească, după care tinerii au fost împărțiți în ateliere de discuții pe diferite teme. A urmat tradiționala Colindă a tinerilor Nepsis, concluziile atelierelor și un nou moment emoționant, defilarea Stindarului Unirii, în timpul intonării imnului național „Deșteaptă-te române”, în cadrul unei tematici aparte, România 100, dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.
Congresul aniversar Nepsis s-a bucurat și de un recital de colinde susținut de către două grupuri corale profesioniste, grupul coral „Sf. Potițiu” și corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Botoșani.
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a încheiat în mod festiv Congresul aniversar 10 ani de Nepsis Italia, printr-un cuvânt de mulțumire adresat atât tuturor tinerilor prezenți, cât și celor care s-au ostenit cu buna organizare a evenimentului, voluntarilor implicați și, în mod particular, Departamentului pentru Tineret al Episcopiei, care lucrează cu timp și fără timp, prin toată echipa implicată în numeroasele activități cu tinerii.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Te voi lăuda, Doamne, că sunt o făptură așa de minunată.
Minunate sunt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte (Psalmi 138, 14)
- Dettagli
- Visite: 1276
Activități în parohiile EORI în perioada 03-09 decembrie 2018

PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
1. Joi, 6 decembrie, în Parohia “Sfântul Niceta de Remesiana” – Susa s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE II
2. Parohia “Sfântul Mucenic Laurenţiu, Arhidiaconul” – Alba a găzduit sâmbătă, 8 decembrie, conferința: “Unitate în mărturisire și mărturisire a unității (de credință și de neam) în contextul pluralismului (religios, confesional și etnic) postmodern”. Prelegerea a fost susținută de Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului Universătății “Babeș-Bolyai” – Cluj.
3. Duminică, 9 decembrie, în Parohia “Sfinții Români” – Cuneo se va oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO II
4. Vineri, 7 decembrie, Pr. Gabor Codrea, parohul Bisericii “Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Verona, a susținut conferința: “Signore, mostra il tuo volto”.
5. Parohia “Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” - Padova a organizat sâmbătă, 8 decembrie, un spectacol de tradiții românești. În continuarea evenimentului Pr. Conf. Dr. Jan Nicolae, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia, a susținut prelegerea: “Nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile, o teologie patristică a Crăciunului”.
Duminică, 9 decembrie, Pr. Conf. Dr. Jan Nicolae va susține conferința: “Nașterea Domnului oglindă în predica patristică”. Aceasta se va adresa clericilor din protopopiat.
PROTOPOPIATUL UMBRIA-MARCHE
6. Parohia “Sfântul Ioan Damaschin” – Città di Castello și-a cinstit marți, 4 decembrie, ocrotitorul. Vineri, 7 decembrie, după Slujba de Te Deum la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, Pr. Ionuț Radu, Parohia ”Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie, Chelsie și Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Milano a ținut un cuvânt despre Marea Unire. În continuarea momentului a avut loc un concert de colinde și deschiderea oficială a expoziției fotografice “Romania, immagini dall’anima al sogno”.
7. Sâmbătă, 8 Decembrie, parohiile din protopopiat au organizat Festivalul “Colindului sfânt și bun”. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfântul Mucenic Dasie de la Durostorum” - Ancona.
PROTOPOPIATUL SICILIA
8. Joi, 6 decembrie, Parohia “Sfânta Cuvioasă Melania Romana” – Ragusa a găzduit un concert de colinde.
9. Vineri, 7 decembrie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia “ Parohia Sfânta Muceniță Filoteia de la Curtea de Argeș” - Canicatti.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 1247
Congresul Nepsis - Trinitas TV

Congresul Nepsis - Știre Trinitas TV - 08 decembrie 2018










