- Dettagli
- Visite: 1318
Despre ortodoxie – Abano Terme

Despre ortodoxie, cu elevii din anul III de la Institutul Hotelier din Abano Terme.
- Dettagli
- Visite: 1602
Slujire arhierească la cel de-al doilea hram al Parohiei Ortodoxe Române din Alba

În duminica a 34 a după Rusalii, 24 februarie 2019, parohia Alba și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul. Cu această ocazie, cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, am avut marea bucurie de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu părintele paroh Cătălin Zaharie și cu părintele Gheorghe Vasilescu, protoiereu onorific de Piemonte.
Înainte de Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Atanasie a săvârșit două hirotesii, întru citeț și întru ipodiacon, și a binecuvântat un paraclisier.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat importanța pocăinței, dar mai cu seamă marea dragoste cu care Dumnezeu-Tatăl ne primește atunci când ne venim în fire și ne dăm seama că cea mai mare foame este foamea de Dumnezeu. De asemenea, Preasfinția Sa ne-a îndemnat să ducem mai departe dragostea lui Dumnezeu, evitând cu orice preț gelozia fiului mai mare.
La final, Preacucernicul Părinte Protopop Cătălin Zaharie a adresat un cuvânt de mulțumire atât Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, pentru bucuria prin care a însuflețit comunitatea, cât și tuturor celor prezenți la acest moment de sărbătoare al parohiei.
- Dettagli
- Visite: 1337
Taina Sfântului Maslu, la Parohia Reggio Calabria
Fotografii - Taina Sfântului Maslu, la Parohia Reggio Calabria
- Dettagli
- Visite: 1156
Sculptorul Constantin Brâncuşi omagiat în cadrul Şcolii Parohiale din Rovigo

Marele sculptor Constantin Brâncuşi, de la a cărui naştere s-au împlinit de curând 143 de ani, unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai culturii şi artei universale dăruiţi lumii de neamul românesc, a fost evocat şi în cadrul Şcolii Parohiale din Rovigo. Copiii prezenţi la ora de catehism au urmărit cu interes prezentarea vieţii şi operei acestui mare artist român, născut în satul Hobiţa, judeţul Gorj şi au aflat despre viaţa lui religioasă şi legătura cu Biserica şi neamul românesc, pe care nu le-a abandonat niciodată şi care i-au fost sursă de inspiraţie şi ajutor.
Brâncuşi a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
Părinţi şi copii ne-am bucurat cu toţii să-l cunoaştem pe marele sculptor Constantin Brâncuşi, încredinţându-ne încă o dată de importanţa credinţei şi a rădăcinilor spirituale ale neamului nostru, recunoscute şi apreciate de toţi.
- Dettagli
- Visite: 5434
Sesiune de formare pentru preoții nou-hirotoniți sau înfiați de curând în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, marți, 26 februarie 2019, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma, a avut loc o sesiune de formare pentru preoții nou-hirotoniți sau înfiați de curând, din cuprinsul Eparhiei.
Sesiunea a debutat în duh de rugăciune, prin Dumnezeiasca Liturghie Arhierească săvârșită de către Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania, care le-a transmis părinților nou-hirotoniți un cuvânt de întâmpinare.
În prima parte a programului, preoții nou-hirotoniți au participat la o întâlnire cu Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, în care, pornind de la a III-a ediție a Vademecum-ului, le-a vorbit acestora despre exigențele pastoral-misionare ce derivă din slujirea preoției, acest Îndrumător având tocmai această destinație, de a deveni suport de lucru în misiunea pe care preotul o săvârșește în parohie. Preasfinția Sa a punctat faptul că, dincolo de rigoarea precizărilor textuale, a fi preot înseamnă întâi de toate a trăi preoția și a ți-o asuma în mod deplin în viața ta, cel care se dăruiește acestei slujiri fiind chemat să se jertfească pentru credincioșii săi în fiecare clipă. Temele principale abordate de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan au fost temeiurile slujirii preoțești, recomandări specifice pentru pastorația copiilor și a tinerilor din Italia și Sfintele Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei ca temelii ale slujirii pastoral-misionar a bisericii în occident.
După agapa frățească pregătită de către Centrul Eparhial, în a doua parte a sesiunii, părinții nou-hirotoniți s-au întâlnit cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania, în care au discutat mai multe aspecte legate atât de slujirea socială în cadrul parohiei, cadrele organizării unei discipline financiare și chivernisirea bunurilor bisericești, despre dimensiunea canonică a slujirii preoțești, dar și aspecte pastoral-administrative și juridice ale misiunii preoțești, concretizate în îndatoririle și atribuțiile acestora.
Vademecum-ul – Îndrumătorul pastoral-administrativ, ajuns anul acesta la a III-a ediție, vine în întâmpinarea tuturor clericilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, dar mai ales în ajutorul celor nou hirotoniți, pentru a le oferi un sprijin concret în activitatea pastorală și administrativă din parohie, precum și în raportarea lor instituțională, la Centrul Eparhial și la celelalte instituții în fața cărora reprezintă parohia/mănăstirea pe care o păstoresc. Totodată, acest Vademecum expune și cele mai importante hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și ale Consiliului Eparhial și ale Permanenței Eparhiale ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, prevederi din anumite regulamente statutare și hotărâri cu referire la slujirea pastorală, liturgică, socială, administrativă, juridică, precum și la conduita preoțească.










