- Dettagli
- Visite: 1964
A doua duminică din Postul Mare la Parohia "Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu" din Roma

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în a doua Duminică a Postului Mare, Parohia noastră a primit vizita Preasfințitului Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania.
A fost săvârșită Sfânta Liturghie și am primit cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale, care ne-a pus la suflet viața și pilda Sfântului Grigorie Palamas și importanța acestei duminici în urcușul duhovnicesc al Marelui Post. Dacă duminica trecută am serbat ziua Ortodoxiei, astăzi este ziua rugăciunii și a liniștirii, a remarcat Preasfințitul.
Liturghia este cel mai mare eveniment care se întâmplă pe pământ, ne ridică la cele cerești, iar Sfânta Liturghie Arhierească păstrează un har deosebit, pentru care suntem recunoscători Preasfințitului Părinte Atanasie.
Mulțumim Domnului pentru această zi binecuvântată!
A consemnat: Preot Paroh Gabriel Popescu
- Dettagli
- Visite: 2376
Taina Sfântului Maslu de obște la Parohia Cuneo

Fotografii - Taina Sfântului Maslu de obște la Parohia Cuneo
- Dettagli
- Visite: 1636
Buna Vestire – Hram al paraclisului Bisericii „Sfânta Cruce” – Torino 2

Cu prilejul Praznicului Bunei Vestiri, Biserica „Sfânta Cruce” din Torino a sărbătorit luni, 25 martie 2019, hramul paraclisului închinat acestui mare praznic al Maicii Domnului.
Această sărbătoare a strâns laolaltă mulțime de credincioși, care prin prezența lor la Vecernia Mare cu Litie, săvârșită în Ajun și la Sfînta Liturghie din ziua Praznicului, și-au manifestat dragostea lor față de Maica Domnului care este mijlocitoarea tuturor.
În cuvântul de la sfârşitul slujbei, părintele Iustin Androne a îndemnat pe cei prezenţi la a urma smereniei şi ascultării Fecioarei Maria care „s-a predat cu totul lui Dumnezeu” prin cuvintele smerite,, Iată Roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău,, dându-I astfel posibilitatea lui Dumnezeu să lucreze mântuirea întregii lumi.Părintele a mai adăugat de asemenea și faptul că perioada postului este un prilej de încredințare în mâinile lui Dumnezeu, în mod liber, lăsând Harul Tainelor Spovedaniei și Împărtășaniei să lucreze împotriva pornirilor noastre neziditoare.
Mai apoi, credincioșii au participat la agapa frățească, mulţumind Maicii Domnului pentru toate binefacerile ştiute şi neştiute şi mai ales pentru grija sa de Maică Iubitoare faţă de noi toţi.
Preot Gabriel Burcescu
- Dettagli
- Visite: 1715
„Îngerul a strigat...” la Canicatti

„Nu vom tăcea Curată pururea a spune puterile tale noi nevrednicii...” au cântat astăzi de praznicul Bunei Vestiri la Canicatti în Protopopiatul Sicilia câteva familii tradiționale de credincioși drept slăvitori împreună cu Arhanghelul Mihail. Ei şi pruncii născuți din coapsele lor s-au unit tainic cu Hristos prin Taina Împărtășaniei ca dovadă a bucuriei autentic creștine.
Din buze curate Slavă Ție Doamne Ție.
- Dettagli
- Visite: 1344
Hramul Parohiei Buna Vestire Ostia II

Parohia Buna Vestire Ostia II și-a sărbătorit hramul pentru a doua oară, de la înființare.
Zi de aleasă bucurie pentru credincioșii Parohiei Buna Vestire Ostia II.
Cu acest prilej, a fost săvârșităSlujba Vecerniei unităcu Litia și a doua zi Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia.
La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi, care împreunăcu părintele paroh Daniel Simionescu, au adus mulțumire lui Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria, pentru toate binefacerile primite de la înființarea parohiei, precum și de-a lungul vieții.
- Preoții din nordul Italiei vor participa la conferința de primăvară dedicată “Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”
- Duminica Sfântului Grigorie Palama la sediul Episcopiei Italiei
- "Ziua Mamei Creștine" sărbătorită în Parohia Messina
- Ziua mamei creștine sărbătorită în Parohia Verona Vest - Villafranca di Verona










