- Dettagli
- Visite: 559
Festivalul bucuriei - Olbia

Ieri, în duminica a VII-a după Paști, în parohia ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul, din Olbia, s-a desfășurat Festivalul bucuriei. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie, în curtea bisericii, cu sprijinul enoriașilor și cu concursul copiilor (deosebiți) ai parohiei. Pentru câteva momente cu toții am retrăit fericirea de a fi copii!
Slavă lui Dumnezeu și mulțumiri tuturor celor implicați!
- Dettagli
- Visite: 1268
Sfârșit de an catehetic la Cerveteri și vizită la Palude di Torre Flavia
Duminică 9 iunie, copiii care au urmat cu râvnă lecțiile școlii catehetice parohiale, au primit diplomele de merit, ca răsplată a ostenelii lor de-a lungul anului școlar 2018 - 2019, după care, însoțiți de părinți, au făcut o vizită ghidată în rezervația naturală ”Palude di Torre Flavia ”, sub îndrumarea magistrală a domnului doctor naturalist Corrado Battisti. Am învățat astfel împreună, despre frumusețile naturii pe care dumnezeu le-a așezat în locurile în care trăim și cât este de important să prețuim și să protejăm aceste valori.
Mulțumim copiilor și părinților care s-au implicat în acest program al parohiei!
- Dettagli
- Visite: 734
Parastas pentru eroi – protopopiatele Triveneto 1 și 3

Hristos S-a Înălțat!
Duminică, 09 iunie 2019, protopopiatele Triveneto I şi III, au săvârșit slujba de comemorare a eroilor căzuți în Primul şi cel de-al doilea război Mondial, slujbă săvârșită în Cimitirul Militar de la Cormons, din provincia Gorizia. Cu această ocazie a fost prezent şi Excelența sa, domnul Consul General, Cosmin Victor Lotreanu alături de reprezentanți ai autorităților locale, italiene. Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți, alături de cei doi protoierei Avram Matei şi Iustinian Deac.
În încheiere au fost intonate cântece patriotice de către credincioșii din cele două protopopiate, iar ziua s-a încheiat cu o Agapă frățească. Veșnică lor pomenire!
- Dettagli
- Visite: 637
Tabără de vară la Sampeyre (CN)

Anul acesta tabăra vară a protopopiatului Piemonte II Sud are loc în perioada 9 - 15 iunie la Sampeyre, provincia Cuneo. Structura, Casa Diocesana Albese, care găzduiește grupul destul de numeros ( 101 copii și 11 animatori și responsabili) aparține Episcopiei catolice din Alba (CN). Alături de copiii din parohiile Alba, Pinerolo, Rivoli, Canelli, Tortona, Fossano și Cuneo din protopopiatul Piemonte II Sud, este prezent și un grup numeros al parohiei Piacenza, protopopiatul Emilia Romagna I.
- Dettagli
- Visite: 1690
Tabăra Nepsis Junior a Parohiei Sf. Cruce Torino II, Susa 2019 - Protopopiatul Piemonte I - a doua zi

A doua zi a taberei a continuat cu activități pe ateliere: decorarea candelelor de sticlă, modelarea argilei și realizarea simbolurilor creștine (pește, ancoră, cruce), dansuri populare și jocuri libere.
Momentul culminant al zilei a fost însă campionatul de fotbal unde s-au văzut născându-se adevărați campioni.
Duminică dimineață am participat activ la Sfânta Liturghie la biserica parohiei “Sf. Nicetta de Remesiana” din Susa, prin cântarea la strană și primind Sfânta Împărtășanie.










