- Dettagli
- Visite: 1579
Cum să îmbunătățim Comunicarea- seminar formator pentru credincioșii de la Como

Cu binecuvântarea ierarhilor noștri și prin străduința părintelui nostru, Cristian Prilipceanu, am avut sâmbăta aceasta bucuria de a- l avea alături pe diaconul Adrian Sorin Mihalache, pentru a continua seria de întâlniri experențiale, incepută cu 3 ani în urmă. Tema aleasă împreună a fost cea a comunicarii, fiind pentru prima dată când am lucrat în paralel cu preadolescenții și adolescenții noștri.
Pe parcursul unei zile întregi am lucrat în echipe, ne-am împărtășit întâmpări , ne- am clarificat multe dintre nedumeriri, ajungând spre final cu un cumul de sentimente ce ne- au facilitat întocmirea unor scrisori către o persoană dragă cu care nu reușim să comunicăm sau, cu care dorim să îmbunătățim comunicarea.
Ca să ieșim dintr- o problemă, trebuie să ies din ea, să o văd dintr- un alt unghi. Comunicarea ne ajută foarte mult în acest sens. Uit de ale mele iar când revin, văd altfel problema. Mă uit la cineva care este mai vrednic de plâns decât mine. Este exact definiția extazului. Adevărata ieșire din sine este atunci când omul întorcându- se este mai deplin în el. Uită de sine dar nu se pierde pe sine, ci uită ca să se regăsească mai tare pe sine. O persoană care mă invită să comunic îmi dă o șansă să uit de problemele mele. Putem spune că este terapeutic să procedăm în acest fel. Ca să pot ieși cu adevărat din mine, am nevoie de ascultarea activă, să fie o tăcere totală a ființei mele. Să ies eventual din cele bune ,dacă ele sunt, pentru că sunt prea plin de ele, sau de cele rele, deoarece mă apasă prea tare.
Noi, oamenii, comunicăm încontinuu, prin ceea ce spunem, ce facem, prin ceea ce nu spunem sau nu facem, prin postură, prin gesturi și ticuri. De aceea trebuie să fim atenți la orice detaliu. Nu putem ieși din condiția de comunicare niciodată. Asta este foarte bine. Vai de cei care nu comunică! Acești oameni se îmbolnăvesc. Vai și de noi, cei care încetăm să luptăm pentru a comunica tot mai bine! La baza Creației este comunicarea, Sfânta Treime și jertfa lui Dumnezeu pentru om ne trimit cu gândul tot spre comunicare.
Pentru o comunicare ideală trebuie implicate trei sfere: mintea, corpul și sufletul. Rar avem momente când toate cele trei se juxtapun, când converg, când sinele este sincronizat. Corporalitatea este foarte importantă, multe persoane au probleme aici. Toate Tainele au contact fizic, există contact fizic. Fiecare trebuie să vadă la care dintre sfere are deficit și să lucreze acolo. Cine are o corporalitate săracă trebuie să își propună să îmbrățișeze oameni zilnic, cât mai mulți. Încep astfel să am emoții, mai multe și mai bune , am și gânduri mai bune iar comunicarea devine mai ușoară. E important să vedem în ce zonă suntem . Există persoane care au corporalitate bună însă nu au căldură autentică: unii medici, profesori. Dacă am dificultate în a- mi organiza ideile, cititul mă poate ajuta în acest sens, îmi dezvolt limbajul. Când problemle sunt la nivel emoțional ar trebui să îmi scriu o listă de prieteni pe care îi știu foarte bine și să încep să dezvolt comportamente de deschidere emoțională cu dânșii, încep să mă autodezvălui ca să mă pot expune unor conținuturi emoționale pe care mai apoi încep să învăț a le gestiona.
Momentul mesei este unul extrem de important pentru comunicare. Problemele spinoase și deciziile importante trebuie evitate. Este bine ca părinții să pregătească o poveste , ce poate fi personalizată, pe care să o spună. Cina nu trebuie să se transforme într- un moment operativ, ci trebuie văzută ca un adevărat ritual, pentru ca astfel bucuria mâncării să fie dublată de cea a bunei dispoziții și a comunicării.
După acest seminar, vor urma întâlniri lunare de fixare a informațiilor discutate. Așteptările fiecăruia dintre noi au fost cu mult depășite, așa cum se întâmplă mereu ! Mulțumim tuturor celor care se ocupă de organizarea acestor evenimente cu adevărat deosebite! Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca ele să contribuie la o îmbunătățire a fiintei!
- Dettagli
- Visite: 4382
40 de ani de slujire ortodoxă în Piemonte | PS Atanasie de Bogdania a slujit în Parohia Torino I

Duminică, 9 iunie 2019, Parohia „Sf. Parascheva” din Torino I a îmbrăcat haine de sărbătoare, aniversând 40 de ani de la înființare. Cu același prilej, s-au împlinit și 40 de ani de slujire ca preot paroh a părintelui Gheorghe Vasilescu.
În această zi de aleasă bucurie duhovnicească, comunitatea noastră a primit vizita și binecuvântarea arhierească a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhierul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Alături de noi au mai fost părintele Traian Valdman de la Milano, părintele diacon Valeriu Drăgănescu de la Parohia Settimo și părintele diacon Ioan Botnari din Canada.
Comunitatea a mai trăit încă un moment solemn și emoționant, prin hirotonia întru diacon a ipodiaconului Ovidiu Cucoș, pentru parohia noastră, al cărei fiu duhovnicesc este.
Preasfințitul Atanasie a acordat părintelui Gheorghe Vasilescu și preotesei Ilinca, în semn de prețuire pentru cei 40 de ani de slujire pastoral-misionară în diaspora, Crucea Episcopală, declârându-i modele și inițiatori ai activității pastorale în Piemonte și împrejurimi, propovăduitori în vremuri grele ale dreptei credințe și părinții duhovnicești a mii de credincioși, Parohia Torino I fiind cea de-a doua parohie ortodoxă românească înființată în Italia, în anul 1979.
Sărbătoarea a continuat cu o agapă frățească în curtea comunității cu servirea tradiționalelor sarmale, iar cu cei mai apropiați la Restaurantul „La Gianni” unde s-au alăturat comunității preoți din împrejurimi.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat: Pr. Slujitor Cristian Vasilescu
- Dettagli
- Visite: 1108
Tabăra Nepsis Junior a Parohiei Sf. Cruce Torino II, Susa 2019 - Protopopiatul Piemonte I - a patra zi

Cu ajutorul lui Dumnezeu, a patra zi de tabără, a început ca de obicei cu înviorarea și apoi cu rugăciunea de dimineață.
Și această zi a fost plină de activități și laboratoare, culminând cu Campionatul de Volei, dedicat în special fetelor.
Seara, după cină am vizionat filmul "Preferisco il Paradiso!" dar nu înainte de a rosti cu toții, rugăciunile de seară.
- Dettagli
- Visite: 1436
Zâmbete la Mănăstirea Bogdănești

Cu ajutorul lui Dumnezeu , au ajuns la Mănăstirea Bogdănești, județul Suceava ajutoarelor colectate în parohia noastră din SALUZZO , la inițiativa Domnului Moisa Gabriel.
Pr Simota Codrin, Saluzzo
- Dettagli
- Visite: 1400
Sărbătoarea popoarelor la Catania
Pentru a omagia înfrățirea și integrarea tuturor acelora care au ales să trăiască în Sicilia, la Catania s-a organizat în prag de vacanță, SĂRBĂTOAREA POPOARELOR - un eveniment ce adună laolaltă, italieni și străini care, deși sunt de alt neam, limbă și cultură, trăiesc și muncesc în pace, înțelegere și respect.
La acest eveniment au participat și enoriași din Parohia Ortodoxă Română ”Sfânta Muceniță Agata”, care au mers pe străzile orașului, în procesiune cu un drapel tricolor lung de 20 m, până la Parcul Bellini, un cadru natural de excepție, aflat în centrul orașului, ce a găzduit această sărbătoare.
La început s-a intonat imnul fiecărei țări și apoi fiecare grup a oferit celorlalți un program artistic, specific poporului din care provine.
Când românii au ascultat imnul lor - DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE - gândurile au zburat spre țara natală, locul drag al copilăriei, locul unde au învățat primele cuvinte, unde au iubit și au muncit, dar și unde au lăsat o parte din inima lor. La spectacol ei au cântat și au jucat hore, sârbe și alte dansuri din folclorului românesc.
Părintele paroh Mihai Gabriel Ichim, în discursul său, a mulțumit organizatorilor pentru această frumoasă întâlnire și a subliniat faptul că românii nu se simt străini pe pământul italian, datorită limbii latine ce stă la rădăcina graiului românesc , dar și a credinței ortodoxe, soră a catolicismului, ambele aparținând BISERICII APOSTOLICE - lăsată de Hristos.
Veselia, buna dispoziția și dragostea de cânt și joc au molipsit întreg auditoriul, indiferent de limba vorbită și cu toții s-au prins în hora românească, o horă a păcii, a colaborării, a prieteniei.
” Nu uita că ești român,
Ca tatăl tău a fost cioban,
Bunicul tău a fost Traian.
Nu uita că ești român,
Că tatăl tău și mama ta
Bunicul și bunica ta
Te-au învățat dintotdeauna să fi bun.”
A consemnat preoteasa Geta ICHIM










