- Dettagli
- Visite: 1299
Săptămâna misiunii în Protopopiatul Triveneto II

În cadrul Săptămânii Misiunii a avut loc la Parohia ,,Sfântul Mucenic Bonifatie”din orașulSan Bonifacio, protopopiatul Triveneto II, conferința ,,Locul și rolul tânărului în Biserică”, susținută de părintele arhimandrit Nicodim Petre, Consilier în cadrul Departamentului de Misiune, Statistică si Prognoză Pastorală a Arhiepiscopiei Iașilor, la care au participat preoți, preotese și cateheți din protopopiat.
Sfinția sa a împărtășit celor prezenti din experiența pe care a acumulat-o lucrând cu tinerii și pentru tineri, și a atins aspecte de mare interes, cum ar fi: conștiința bisericească a credincioșilor; descoperirea darurilor sau aptitudinilor diverse pe care tinerii le au și punerea lor în slujba Bisericii; capacitatea comunității bisericești de a primi în sânul ei noi credincioși; nevoia de a asculta pe ceilalți, aplicată raportului preot duhovnic - tânăr credincios; rolul credinței și al dragostei în demararea unui proiect duhovnicesc; aplicare de metode și mijloace ca tinerii să se simtă acasă în biserică; adaptarea misiunii pe nevoile tinerilor, crearea unei lucrări comune a preoților și tinerilor.
La finalul întâlnirii părintele arhimandrit Nicodim a răspuns întrebărilor preoților și cateheților, precizând că Sfânta Liturghie, credința adevărată în Dumnezeu și dragostea sunt cele care i-au adus și i-au păstrat pe tineri în Biserică.
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Ionuț Dascălu – Parohia Valeggio Sul Mincio
- Dettagli
- Visite: 861
FURIA și CALMUL- atelier pentru credincioșii din Como

Cu binecuvântarea Părinților noștri episcopi și datorită strădaniei parintelui nostru, Cristian Prilipceanu, la inceputul aceste luni, l- am avut ca și invitat în cadrul comunității noastre, pe diaconul Adrian Sorin Mihalache- cadru didactic al Facultății de Teologie din Iași , dar și un cunoscut moderator de seminarii experențiale.
Ideea acestor întâlniri a apărut în 2016, când am conștientizat necesitatea unei formări continue în cadrul parohiei noastre. Modalitatea de desfășurare a acestor ateliere este una inedită pentru o persoană care frecventează biserica iar intervențiile interactive, exercițiile, sarcinile propuse, studiile de caz și lucrul în echipă, contribuie decisiv la crearea unui ambient plăcut, prietenos, care invită participanții la introspecție.
Pe parcursul mai multor sesiuni am învățat ce se întâmplă când mă controlează furia, cum imi sunt afectate emoțiile, cum am un control cognitiv scăzut, pierzând flexibilitatea în gândire iar câmpul vizual mi se îngustează. Atunci când suntem stăpâniți de nervozitate, avem o anumită rigiditate corporală și adoptăm posturi închise. Descoperirile științifice din domeniul medical întăresc prin studii că mânia slăbește sistemul imunitar, fiind cel mai mare rău pe care ni- l putem face. De ce totuși ne înfuriem? Adesea spunem că ceilalți sunt cauza tulburărilor ce ne împresoară: că sunt răi, mincinoși, mândri, neloiali etc. Adevărul este că noi vrem să controlăm situațiile, când gândim în acest mod. Stresul și oboseala sunt cauze importante care amplifică impulsivitatea. Cum aș putea totuși să mă schimb? Cultivând metacogniția. Mai concret: să vorbesc despre asta cu prietenii, familiarii, eventual cerându- mi iertare pentru anumite episoade în care am manifestat agresivitate, să mă cert în scaunul spovedaniei, să citesc despre asta. Schimbând modul de a gândi , de a acționa și de a simți, încep să fiu mai supărat pe mine însumi și mai puțin pe cei ce mă înconjoară. O expirare puțin prelungită contribuie la o stare de liniștire. Societatea actuală i- a luat omului posibilitatea de a avea activități care să îl calmeze, lucru destul de dăunător deoarece ne putem induce o stare de calm prin corp. Viteza ne alimentează lipsa de răbdare iar personalitatea dopaminenergică nu este capabilă de calm. S- a discutat și despre ce semnifică o conștientizare a corpului, despre postura in biserică, amintindu- se că dacă ne atingem trupul ( prin împreunarea mâinilor sau prin punerea mâinii în dreptul inimii- așa cum ne apare pictat, Sfântul Serafim de Sarov) se crește starea de concentrare, implicit de conștientizare de sine.
Cu toții trebuie să avem clar în minte: că altă metodă de a schimba oamenii, în afara dragostei, nu este. Iubirea și angajarea într- un „război” pe termen îndelungat. Avem comun cu animalele mânia și pofta. Furia ne fură atenția , nereușind să mă concentrez nici la mine, nici la celălalt. Trebuie să scap de amintiri ( care pot deveni factor perturbator, deoarece la mânie ne amintim doar răul), de prejudecăți, de obsesii și văicăreli, de comportamente opoziționale și dependențe dacă vreau să îmi anihilez stările de agitație. Însuși felul nostru de a vorbi, ne indică starea noastră interioară. Tonul vocii și ritmul prin care vorbesc, mă calmează atât pe mine, cât și pe celălalt. Starea de rugăciune ne ajută la instaurarea unui ritm respiratoriu mai lent ( cu aproximativ 2000 de respirații mai puține pe zi). Cuvintele Mântuitorului “Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima”, ar trebui să le avem bine întipărite în minte și în suflete. Reușesc să mă schimb doar dacă încep să lucrez și asupra adâncimilor- experiențele neconștientizate ale corpului: cum conduc, cum mănânc, cum merg, cum vorbesc etc. Dispozițiile noastre negative pot strica totul, însă rugăciunea multă reușește să le schimbe.
Să ne detașăm de sentimentele de control și să avem răbdare, considerând că fiecare e diferit. Din păcate ne- am dezvoltat un factor cognitiv de speriat în ceea ce privește judecarea aproapelui, de aceea trebuie să ne educăm mintea să nu gândească altceva decât ce este folositor iar atunci când dorim să transmitem ceva, să ne cercetăm cu atenție starea lăuntrică. Dacă vom considera că neputința ori neștiința pot fi cauzele pentru care semenul nostru ne- a nedreptățit, mult mai ușor ne va fi să ne înfrânăm mânia.
Încheiem cu un text al Sfantului Isaac Sirul, aducând slavă Tatălui Ceresc și multumindu- i Sfântului nostru drag, Grigorie Palama, pentru bucuria acestor întâlniri, care sunt hrană pentru sufletele tuturor participanților.
„Fii pașnic și smerit ca să- i găsești pe toți prieteni! Împrejurările exterioare se schimbă o data cu lucrarea inimii, după cum e îndreptată: spre bine sau spre ispite.”
- Dettagli
- Visite: 1277
Protopopiatul Lazio I - Atelier dedicat preoților și preoteselor

În data de 4 noiembrie, Parohia “Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei” din Roma Torre Angela a găzduit primul atelier, cu titlul “Cultivarea atenției în context cotidian. Perspective neuroștiințifice și filocalice”, susținut de părintele diacon Sorin Mihalache, în cadrul seriei de ateliere și conferințe ce se vor desfășura în Săptămâna Misiunii în protopopiatele din Lazio și Campania.
Atelierul, dedicat preoților și preoteselor din protopopiatul Lazio I, a reunit 15 participanți și a durat de la orele 10 dimineața până la orele 19 seara, timp extrem de redus pentru tratarea unei teme atât de complexe, precum atenția în relația cu ceilalți și cu noi înșine.
Obiectivele acestuia au constat în furnizarea de informații despre mecanismele atenției, despre metodele de îmbunătățire a acesteia în paralel cu prezentarea dificultăților de concentrare, în funcție de care, toți cei prezenți, am fost invitați să ne autoanalizăm, în condițiile adecvate dezvoltării atenției și pluralitatea acțiunilor ce pot fi întreprinse pentru dezvoltarea ei.
Ideea generală a întâlnirii s-a conturat în cadrul unui discurs motivațional, în care părintele diacon a încercat trasarea unor direcții de acțiune pe care fiecare dintre noi ar fi util să ni le însușim.
Plecând de la faptul că atenția membrilor societăților moderne este nevoită să combată provocările contemporane, printre care cea mai agresivă este tehnologia, cu multitudinea de informații suprastimulante (s-a demonstrat că un om poate avea între 60.000 și 80.000 de gânduri pe zi) și a nevoii de a executa mai multe sarcini simultan (multitasking), omul zilelor noastre, pentru a-și ține atenția focusată pe ceea ce îl interesează este nevoit, tot timpul, să își supravegheze și să își redreseze atenția ori de câte ori simte că a deviat de la directia dorită, să fie mai concentrat pe prezent și mai puțin pe viitor sau pe trecut (în special, pe dimensiunea negativă a acestora) și, nu în ultimul rând, prin liniștirea gândurilor, distragerea de la ceea ce nu ne este de folos și retragerea în rugăciune: “E nevoie de liniștire, fiindcă ea păzește simțurile de zarva din afară și dă prilejul potrivit pentru ostenelile trupului și ale sufletului, făcând aceasta prin pacea pe care o dă grație zăbavei din ea, și grație vigilenței asupra trupului și a sufletului pe care o îngăduie, oprind prilejurile ce se năpustesc în mod obișnuit asupra cuiva…” (Sf. Isaac Sirul, Gânduri către cei însingurați); “Cel ce caută să se roage cu putere, trebuie să închidă ușa și să-și ridice mintea de la tot ce e deșert sau vremelnic, sezând într-o chilie liniștită, într-un colț retras” (Sf. Ioan Scărarul, Scara).
Valoarea de inedit a atelierului a fost conferită de melanjul de informații din medicină, tehnologie și teologie, avându-i ca sursă pe Sfinții Părinți filocalici și nu numai, dar și de jocurile individuale sau de echipă ce au pus accent pe antrenarea atenției într-un timp determinat. Acestea, alături de momentele de introspecție la care, inevitabil, atelierul ne-a determinat să apelăm, au reprezentat cel mai bun test pentru a verifica nivelul la care fiecare dintre noi se află și, în același timp, am putut lesne înțelege faptul că atenția angrenează totalitatea resurselor noastre interioare și exterioare, mai exact mintea, corpul și emoțiile aflându-se în sine sincron, așa cum bine se exprima părintele diacon Mihalache, adică într-o perfectă armonie.
De asemenea, un alt subiect care ne-a suscitat foarte mult atenția, deja aflată la cote înalte, a fost legat de relația dintre mișcările corpului și atenție, explicație provenită din neuroștiință, fapt care a facilitat extrapolarea spre sfera teologică, prin intermediul celui mai reprezentativ gest sau postură în spiritualitatea creștină și anume, metania care, așa cum părintele afirma, reprezintă o combinație între umilință și demnitate, o formă de dârzenie a corpului nostru, prin care creștinul reușește să își mențină mintea trează spre rugăciune: “Nu ocoli plecările genunchilor. Căci plecarea genunchilor închipuie căderea păcatului și prilejuiește mărturisirea lui, iar ridicarea înseamnă pocăință, închipuind făgăduința unei vieți întru virtute…” Sf. Teolipt al Filadelfiei – Filocalia 7).
Să ne plecăm genunchii Domnului pentru binefacerile și bucuria pe care ni le-a adus prin prezența părintelui diacon Sorin Mihalache în mijlocul nostru! Domnul să verse neîncetat, prin pronia Sa, asupra noastră, trezvia neîncetată a atenției cea mântuitoare!
A consemnat preoteasa Simona Preda
- Dettagli
- Visite: 553
Expoziṭie de ICOANE PE STICLĂ, la Bolzano

Una dintre preocuparile importante ale copiilor care frecventeaza “ şcoala parohialǎ “ la Bolzano, sunt icoanele pe sticlǎ. Micii artişti ȋncearcǎ sǎ transpunǎ puritatea sufletului lor ȋn imagine şi aceste imagini devin icoane care ne lumineazǎ sufletele şi ne apropie mai mult de Dumnezeu. În acest sens, duminicǎ, dupa Sf. Liturghie copiii au organizat o expoziṭie de icoane realizate de ei şi toṭi cei prezenṭi la bisericǎ au mǎrturisit cǎ au simṭit din plin fiorul sfânt al credinṭei noastre strǎmoşeşti.
Mulṭumim Domnului pentru aceastǎ zi binecuvântatǎ!
Preot Lucian Milǎşan, BOLZANO
- Dettagli
- Visite: 512
Conferința Protopopiatul Liguria Genova
Luni 4 noiembrie in cadrul săptămânii misiunii a Bisericii Ortodoxe Romane din Italia, a avut loc la Genova la ora 18.30, conferința cu tema “Folosirea argumentului național în misiunea Bisericii Ortodoxe Române” susținută de părintele Razvan Ionescu de la Paris.
Conferința a fost precedata de întâlnirea preoților din cadrul Protopopiatului Liguria cu părintele Razvan Ionescu .
S-au discutat temele: Criza de disciplina ecleziastică și Dimensiunea dinamică a tradiției.
Ortodoxia românească este o formă de concretizare a istoriei mântuirii în termenii unei comunități receptoare specifice, etnic, lingvistic, cultural, social. Biserica Ortodoxă Română este o biserica indigenă cu genealogia și caracterul ei consacrat de o tradiție specifică. Se poate spune că “românismul” este contextul creștinismului nostru, un context convertit, transfigurat. Românismul este un răspuns istoric la evanghelizare.
Pr. protopop Filip Constantin










