- Dettagli
- Visite: 1131
Sfântul Maslu și Conferința Preacuviosului Arhimandrit Siluan, din Spania, la Reggio Calabria.

În cadrul Săptămânii de Misiune din Protopopiatul Calabria, și cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți 05 noiembrie 2019, a avut loc în Parohia ,,Sfântul Grigorie Decapolitul,, din Reggio Calabria, Conferința cu tema : ,,Importanța și folosul venirii creștinului la Sfânta Biserica,, susținută de Preacuviosul Arhimandrit Siluan Sandor, din Spania, precedată de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, având împreună slujitor și pe Părintele Ivan, de la Crotone.
Conferința a fost deschisă de către Părintele Paroh Constantin Prisacariu, fiind prima conferință din Parohia noastră, arătând cum a început misiunea în Biserică, de la Domnul Iisus Hristos până în zilele noastre, după care s-a dat cuvântul Preacuviosului Arhimandrit Siluan.
S-au expus mai multe exemple privind venirea creștinilor la Sfânta Biserică , cuprinzând toate categoriile de vârstă … copii, adulți și vârstnici, apoi despre folosul duhovnicesc în urma participării permanente a creștinilor la sfintele slujbe.
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat Preoteasa Maricica Prisacariu.
- Dettagli
- Visite: 524
Săptămâna Misiunii la Parohia Messina.

Luni,04 noiembrie 2019,în Parohia ,,Sfântul Sfinti Mucenic Pangratie"din localitatea Messina, Protopopiatul Sicilia,s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu.
Cu prilejul acordat de către Departamentul pentru Misiune al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care organizează ,,Săptămâna Misiunii pe teren", am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru pe PC Părinte Vasile POP,consilier eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. A fost prezent și PC Părinte Protopop Nicolae CHILCOS de la Parohia Ragusa.
După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, PC Părinte Vasile POP, a ținut cuvânt de învățătură și zidire sufletească, privind Familia Creștină, subliniind cultivarea virtuților creștine in familie și importanța aducerii copiilor la Biserică.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 1136
Părintele Arhidiacon Sorin Mihalache a conferenţiat în parohia Borghesiana (Roma VIII)

Marţi, în data de 5 noiembrie 2019, părintele arhidiacon lect. univ. dr. Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii ieşene, a susţinut, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, conferinţa intitulată: "Mamă, tată, eu cresc, voi ce faceţi?". Evenimentul s-a desfăşurat în parohia "Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou" Borghesiana (Roma VIII), păstorită de părintele protopop Nicolae Strugaru (Lazio III). Alături de cei trei protopopi ai regiunii Lazio şi preoţii din vecinătate, la eveniment au participat şi credincioşi ai parohiei, sau români din Roma şi împrejurimi.
Om cu calităţi interdisciplinare, profesor, fondator de revistă şi autorul mai multor lucrări de specialitate, părintele profesor a radiografiat, în debutul evenimentului, criza societăţii actuale, evidenţiind principalele provocări cu care se confruntă părinţii de astăzi în relaţia cu copiii lor şi în procesul de educare al acestora. Apoi, referindu-se la modul în care regimul de viaţă adesea dezordonat şi supraaglomerat al părinţilor şi copiilor din ziua de astăzi produce adesea o îndepărtare ce poate avea rezultate dezastruoase asupra celor din urmă, părintele a accentuat faptul că: "Atunci când simţim că pierdem controlul asupra noastră, asupra celor dragi, e nevoie să intensificăm viaţa spirituală, care presupune rugăciune şi sfat".
Părintele Sorin Mihalache a propus apoi o abordare educaţională centrată pe trei aspecte importante, respectiv: ataşamentul, încurajarea şi participarea la experienţe de calitate, oferind referinţe şi ilustraţii bogate pentru fiecare dintre cele trei aspecte aduse în discuţie. Interacţiunea empatică a constituit unul dintre punctele importante ale expunerii, conferenţiarulevidenţiind rolul pe care unor aspecte de comunicare paraverbală, precum îmbrăţişarea, îl pot avea în educaţia şi formarea tinerilor. Folosind aspecte din literatura de specialitate (cu precădere din arealul psihologic), a vorbit apoi despre importanţa încurajării în viaţa tinerilor, insistând asupra faptului că e de recomandat să "nu se laude rezultatele şi munca" şi aducând în discuţie aspecte precum "vocea interioară", care se formează în copilărie şi se amprentează asupra evoluţiei ca adult.
"Noi ca părinţi murim şi copiii noştri duc coroana sau zeghea, cătuşele sau cheile, multă vreme după ce noi nu mai suntem"!,a arătat dânsul, insistând asupra necesităţii unei abordări responsabile a educaţiei şi a gestionării relaţiei, adesea tensionate, dintre generaţii.
În încheierea prezentării, părintele a evidenţiat rolul jucat de experienţele de calitate, cu valoare pedagogică incontestabilă, în dezvoltarea tinerilor şi adolescenţilor şi a vorbit despre modul în care, prezentate sub forma jocului, ar putea fi receptate mult mai uşor de aceştia.
Evenimentul a continuat apoi cu un dialog cu publicul, aspecte precum coerciţia, comunicarea cu adolescenţii în situaţii de criză sau recuperarea unor derapaje emoţionale şi modalităţile de depăşire ale carenţelor în comunicarea părinte-copil fiind dezvoltate la solicitarea auditoriului.
Manifestarea, la care au participat peste 150 de persoane, face parte din ciclul de conferinţe desfăşurate în cadrul "Săptămânii misiunii", cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, de către părintele arhid. lect. univ. dr. Sorin Mihalache pe meleaguri italiene.
A consemnat,
pr. dr. Maxim Morariu
- Dettagli
- Visite: 967
Conferința pr. diacon Sorin Mihalache la parohia din Civita Castellana

Seară de mare bucurie duhovnicească la parohia noastră, luni 04 noiembrie 2019, întrucât, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan am avut în mijlocul nostru pentru a conferenția, pe Cucernicul Părinte Arhidiacon Adrian Sorin Mihalache. Plecând de la titlul "Viața în captivitatea ecranelor" el ne-a descris, din mai multe puncte de vedere, plecând de la cercetările ultimilor decenii în ramura neuroștiințelor până la experiențele duhovnicești ale Sfinților Părinți, ce se întâmplă cu mintea, inima și sufletul omului, și mai ales al copiilor, când folosim adesea nesăbuit de mult timp, aceste obiecte cu ecran (smartphone, tableta și televizorul) care în loc să ne ușureze viața ne pot complica și înrăutăți sănătatea mintală.
Cu recunoștință față de mai marii noștri care au ne-au acordat această posibilitate și mulțumire Părintelui Arhidiacon Sorin Mihalache, încă și Părinților și credincioșilor participanți - a consemnat Preot paroh Cristian Liahu.
- Dettagli
- Visite: 468
Întâlnire cu elevi de la Școala Medie "Franco Cappa" din Bovolone.

În cadrul “Săptămânii Misiunii” în Episcopia noastră, parohia ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona a organizat în biserica parohială a doua întâlnire cu elevi ai Școlii Medii "Franco Cappa" din Bovolone (VR).
Și de acestă dată, părintele protopop Gabor Codrea a făcut o prezentare a Bisericii Ortodoxe, insistând asupra câtorva aspecte ale spiritualitatății ortodoxe și a răspuns la multele întrebări adresate de către elevi, părinti și profesori.
După aceea, cu toții au făcut o vizită ghidată a Centrului Social-Cultural, explicâdu-li-se detaliat activitățile parohiei.
Cu toții au primit iconițe din partea parohiei, și au fost invitați la o gustare în trapeza parohiei.
Întâlnirea se înscrie în programul "I Ragazzi alla scoperta di Verona", unul dintre cele patru programe didactice desfășurate de către parohia noastră, program promovat și susținut de "Assesorato all'Istruzione" al Primăriei Verona.










