- Dettagli
- Visite: 735
Activități în parohiile EORI în perioada 18 – 24 noiembrie 2019

PROTOPOPIATUL TRIVENETO II
1. În Parohia “Izvorul Tămăduirii” – Bolzano duminică, 24 noiembrie, după Sfânta Liturghie s-a oficiat o slujbă de pomenire la împlinirea a 79 de ani de la trecerea la cele veșnice a istoricului Nicolae Iorga.
2. Centrul Misionar Saveriani din Vicenza a găzduit, săptămâna trecută, o expoziției de lucrări artizanale catolice cu tema: “Nașterea Domnului” (presepi). În acest context parohia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Vicenza a participat la eveniment și a prezentat icoana: “Nașterea Domnului”.
3. Parohia “Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Verona a primit în vizită sâmbătă, 23 noiembrie, un grup de studenți de la Institutul de Științe Religioase “San Pietro Martire” și o parte dintre membrii Asociației culturale “Sophia”, din localitate. După ce le-a prezentat lăcașul de cult, Pr. Gabor Codrea a susținut conferința: “La figura di Cristo nel piano iconografico della Chiesa Ortodossa”.
PROTOPOPIATUL TOSCANA I
4. Joi, 21 noiembrie, în Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” - Chianciano s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL TOSCANA II
5. Parohia “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Carrara a găzduit luni, 18 noiembrie, ședința de lucru a cultelor creștine pentru stabilirea calendarului săptămânii ecumenice din 2020.
PROTOPOPIATUL LIGURIA
6. Joi, 21 noiembrie, în Parohia “Sfântul Chiril al Alexandriei” – La Spezia s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL UMBRIA-MARCHE
7. Joi, 21 noiembrie, în Parohia “Sfântul Dasie de la Durostorum” – Ancona s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
8. Duminică, 24 noiembrie, în Parohia “Sfântul Ioan Damaschin” – Città di Castello s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL CALABRIAN
9. Clericii din protopopiatele Sicilia și Calabria au participat marți, 19 noiembrie, la întâlnirea pastorală semestrială de toamnă a preoților din sudul Italiei. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și a fost găzduit de biserica Mănăstirii “Sfântul Ioan Secerătorul” din Bivongi. În cadrul acestei întâlniri Prof. Dr. Florin Botezan, de la Seminarului Teologic Ortodox ”Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia, a susținut conferința: “Graiul Liturgic și traducerile Bisericești”.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 984
Tineri Nepsis la Orvieto

Sâmbătă, 23 noiembrie, un grup de 25 de tineri Nepsis din Parohiile Roma III, Prato și Roma IX Rustica s-au reunit pentru a vizita frumosul oraș Orvieto din regiunea Umbria.
Orvieto este o localitate care păstrează numeroase vestigii ale fondatorilor etrusci și care, în perioada medievală, a cunoscut o mare înflorire devenind temporar sediul episcopilor Romei. Suspendat în vârful unei stânci, orașul are ca și cale de acces un funicular (funivia) care face legătura cu orașul de sus.
Tinerii Nepsis s-au arătat încântați de a descoperi în turul numit „Orvieto Underground” subteranele orașului cu galerii și încăperi interesante, de asemenea, au admirat frumosul Dom a cărui construcție a durat 250 de ani.
Un moment important a fost închinarea în biserica parohiei ortodoxe din Orvieto, unde s-a săvârșit Acatistul ocrotitorului parohiei: Sfântul Ierarh Nicolae. Foarte călduroasă a fost primirea făcută grupului nostru de credincioșii parohiei, în frunte cu părintele paroh Pavel Hîncu, care a ținut tinerilor un scurt cuvânt de învățătură.
A urmat vizitarea centrului istoric al orașului și a fântânii medievale „Pozzo di San Patrizio”, impresionantă spirală săpată în piatră până la adâncimea de 53 de metri.
Bucuroși de cele descoperite și de noile prietenii, tinerii participanți așteaptă cu nerăbdare Congresul Nepsis care se va organiza anul acesta la Lodi, pentru a se reîntâlni și a avea noi experiențe în Biserică.
- Dettagli
- Visite: 1028
Zi de mare sărbătoare în Parohia Roma-Prima Porta

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, joi, 21 noiembrie 2019, la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, în sânul Parohiei Roma VII-Prima Porta, din Protopopiatul Lazio II, a poposit și a slujit Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, cu prilejul hramului.
Înconjurat cu dragoste de credincioșii parohiei, Preasfinția sa a adus în sufletele celor prezenți multă lumină și binecuvântare, subliniind în cuvântul său de învățătură că Maica Domnului mijlocește tot darul primit de la Domnul și ne arată din ascultarea și împlinirea cu toată viața sa a Cuvântului Fiului său și Dumnezeul nostru, care este calea spre mântuire a fiecărui creștin: „Dumnezeu se încredințează omenirii prin Maica Domnului, căci Maica Domnului a adus prin purtarea ei pocăință pentru întreaga lume; iar lacrimile ei nu seacă niciodată, înduplecând inima Fiului ei să mântuiască neamul omenesc”.
Despre smerenia Maicii Domnului, ierarhul a completat că „este nemăsurată. Evangheliile ne descoperă doar două fraze spuse de dânsa. La început, în primul capitol de la Luca: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! (Lc. 1, 38) și la sfârșit, în al doilea capitol de la Ioan, la Nunta din Cana Galileei, când a observat că nuntașii nu mai au vin: Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune. (In. 2, 5). În afară de acestea, o tăcere se așază în evanghelie în ceea ce o privește pe Maica Domnului. În aceste două mărturii însă, se ascunde comoara trăirii creștine: în primul rând, să ne încredințăm întru totul voii lui Dumnezeu (Fie mie după cuvântul tău!), iar în al doilea rând, să urmăm mereu poruncile Domnului (Faceți orice vă va spune). În aceste două mărturii se ascunde darul neprețuit al Maicii Domnului pentru noi”.
Sărbătoarea parohiei de la Prima Porta a fost prefațată cu o seară înainte când s-au adunat marea majoritate a părinților din protopopiat și au slujit Taina Sfântului Maslu împreună cu un număr mare de credincioși. La ceas de seară târzie, după slujbă Sfântului Maslu a avut loc obișnuita Adunare Protopopială a Protopopiatului Lazio II din luna noiembrie, prilej potrivit pentru o mai bună lucrare pastorală și misionară în această parte de lume.
A consemnat: Pr. Gabriel Ioniță
- Dettagli
- Visite: 1138
Șantierul bisericii din Orbassano

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, astăzi, 20 noiembrie 2019, s-a turnat întâia tranșă de beton...
Pr. Eugen Binzari
- Dettagli
- Visite: 1041
Sfințirea iconostasului în Parohia „Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” din Ravenna

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 17 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” – Ravenna II, în cadrul căreia a sfințit noul iconostas care înfrumusețează biserica parohială.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit credincioșilor pe seama pericopei evanghelice din această duminică, conform calendarului iulian neîndreptat fiind citit episodul învierii fiicei lui Iair și minunea vindecării femeii cu scurgere de sânge de doisprezece ani. „Moartea fiicei lui Iair este moartea sinagogii, sfârșitul legii celei vechi. Iar suferința femeii cu scurgere de sânge de doisprezece ani reprezintă omenirea îmbătrânită de păcat. Noutatea pe care Domnul ne-o dăruiește cu multă iubire pentru întreg neamul omenesc este Învierea, singurul mod prin care biruim păcatul și moartea. Iar un imbold în unirea cu Domnul Cel Înviat este, de multe ori, suferința. În suferință, Dumnezeu îl descoperă mai lesne pe om, cel suferind având o deschidere mult mai mare către Dumnezeu, atunci când conștientizează că lumea aceasta este limitată, finită. Iubirea lui Hristos este cea care aduce omului suferind și alinare, și vindecare, întrucât creștinul încredințat de dragostea lui Dumnezeu nu mai este stăpânit de moarte, ci vede în actul morții o simplă trecere în veșnicia luminoasă a Împărăției lui Dumnezeu”.
În timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a sfințit noul iconostas care înfrumusețează biserica parohială, amintind celor prezenți că însemnătatea catapetesmei nu este de despărți, ci tocmai de a uni pe credincios în chip tainic cu cele cerești, din Sfântul Altar.
În semn de recunoștință pentru bogata activitate pastoral-misionară desfășurată în sânul parohiei, Preasfințitul Părinte Atanasie a dăruit atât Preacucernicului Părinte Alexei Boenciuc, cât și Consiliului și Comitetului Parohial, o gramată de mulțumire.
La final, Părintele Alexei Boenciuc i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru marea bucurie de a veni în mijlocul parohiei și de a sfinți noul iconostas realizat prin jertfa credincioșilor. De asemenea, Preacucernicul Părinte Paroh a adresat un cuvânt de mulțumire și tuturor celor prezenți la această zi de sărbătoare a parohiei,
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!










