- Detalii
- Accesări: 1475
Hramul parohiei „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț” din Livorno

Vineri, 15 noiembrie, Parohia Ortodoxă Română din Livorno si-a serbat al 13-lea hram, sărbătorindu-și ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț. Cu această ocazie în ajun s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, urmată de slujba privegherii, iar în ziua de cinstire a sfântului s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți.
- Detalii
- Accesări: 741
Hramul parohiei din San Dona’ di Piave
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan în parohia San Donà di Piave a fost sărbătorit Sf. Ioan Cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, ocrotitorul acestei parohii.
Duminică, 10 noiembrie, ca în fiecare an, de hramul parohiei, credincioșii au fost prezenți în număr mare.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, toți credincioșii parohiei au stat împreună la o agapă frățească pregătită de comitetul ṣi gospodinele parohiei.
Bucuria a continuat cu Slujba Vecerniei săvârșită luni seară și cu Dumnezeiasca Liturghie din ziua de praznic a Sfântului, 12 noiembrie, la care a participat pr. protopop Matei Avram.
Aducem Slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile și bucuriile revărsate asupra parohiei noastre.
- Detalii
- Accesări: 782
Hramul parohiei din localitatea Novara
Fotografii - Hramul parohiei din localitatea Novara, protopopiatul Piemonte I
- Detalii
- Accesări: 882
Hramul parohiei Trento II

Sâmbătă 9 noiembrie, cu ocazia Praznicului Sfinților Mucenici Claudiu Castor Sempronian și Nicostrat, Hramul Parohiei Trento II - Tione di Trento am avut bucuria de a sluji Sfânta Liturghie împreună cu Părintele Ioan Lupășteanu, după care ne-am bucurat cu toții de o Agapă frățească pregătită de credincioșii Parohiei.
Duminică, 10 noiembrie 2019, am continuat bucuria hramului împărtășind-o și cu cei care sâmbătă, din binecuvântate pricini, nu au putut participa.
Dăm Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră.
Pr. Traian
- Detalii
- Accesări: 962
Primul hram în Parohia Sciacca - Ribera

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cea mai tânără parohie din Protopopiatul Sicilia şi-a sărbătorit pentru prima dată ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Teodor Studitul.
Cinstirea Sfântului Teodor ne-a adunat în rugăciune şi ne-a oferit prilejul de a fi împreună.
Duminică 10 şi luni 11 noiembrie 2019, credincioşii s-au adunat pentru a participa la Sfânta Liturghie şi pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu şi Sfântului Cuv. Teodor Studitul pentru toate binecuvântările primite.
După încheiere Sfintei Liturghii sărbătoarea hramului a continuat cu Agapa frățească.
Mulțumim părinților prezenți din parohiile vecine, pr. Martinian Epure - Parohia Palermo şi pr. Petru Tărăboi - Parohia Alcamo. De asemenea, mulțumim tuturor credincioşilor care s-au implicat şi au contribuit la organizarea hramului.
Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Preot paroh Stelian Mandea
- Hramul paraclisului Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II
- Hramul Parohiei Sf. Cuv. Muceniță Anastasia Romana Albano – Genzano. Sărbătorirea a 10 ani de la înființarea parohiei
- Hram Parohia Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir - Mirandola - Bassa Modenese
- PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Hramul Parohiei „Cuviosul Dimitrie cel Nou” – Roma Borghesiana











