- Dettagli
- Visite: 283
Șezătoare de Crăciun - Lodi

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, duminică 8 decembrie în parohia ortodoxă “Sfinții Trei Ierarhi din Lodi s-a sărbătorit al doilea hram al parohiei, acela al sfințirii lăcașului de cult în urmă cu 15 ani, moment de sărbătoare în care s-a desfășurat și ȘEZĂTOAREA DE CRĂCIUN, un eveniment aflat la a doua ediție, organizat cu ateliere de cusut, tors, țesut, pictură și desen, caligrafie, croșetat și pirogravură. La aceste ateliere s-au înscris atât copii cât și adulți, încercând să readucem meșteșuguri și abilități pe care le aveau și le practicau strămoșii noștri pe timp de iarna. Evenimentul a adus în mijlocul nostru grupuri de colindători din diverse zone ale României, cu obiceiuri locale și colinde din străbuni, cu costume populare autentice și bucuria de a ne uni glasurile și a vesti Vestea cea Bună, înconjurați fiind de scumpele noastre icoane ce îmbracă biserica de la Lodi. Spre bucuria copiilor s-a organizat și o tombolă iar la final s-a oferit și o agapă de sărbătoare spre bucuria tuturor! Mulțumim Domnul pentru darurile Sale ce ne-au fost spre bucurie și binecuvântare în toți acești ani de slujire în mijlocul comunității de la Lodi !
A relatat Psa Simona Cazacu
- Dettagli
- Visite: 306
Adunare Protopopială și Taina Sfântului Maslu - Protopopiatul Toscana I

Ultima Adunare Protopopială din acest an a Protopopiatului Toscana I a avut loc în seara zilei de luni, 9 decembrie și a fost găzduită de parohia "Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan" din Chianciano.
Seara a început cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, după care Pr. Paroh Lucian Roșcăneanu a susținut o prezentare legată de Sfinții Doctori fără de Arginți Cosma și Damian din Roma, a căror Sfinte Moaște se află în biserica de la Chianciano. Acest moment a fost urmat de cuvântul Pr. Protopop Ioan Trandafir Bobîrnea, care a vorbit despre responsabilitatea credincioșilor de a mărturisi vindecările miraculoase de care au avut parte și despre vindecarea trupească și sufletească a oamenilor bolnavi ca efect al întâlnirii acestora cu Mântuitorul Iisus Hristos prin Taina Euharistiei.
Seara s-a încheiat cu lucrările adunării protopopiale și cu o agapă frățească.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru această seară liniștită de rugăciune!
- Dettagli
- Visite: 371
Adunarea Protopopială la Torino

Astăzi 9 decembrie, la pomenirea Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana, preoții din protoieria Piemonte 1, sub coordonarea Părintelui Protopop Marius Floricu, au participat la Ultima adunare a protopopiatului planificată pentru anul în curs.
La ședință au fost prezenți majoritatea preoților din protoierie.
După discutarea celor planificate, Părintele Gabriel Burcescu, parohul Bisericii “Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino, a prezentat, particularitățile slujirii liturgice, misionare și catehetice a preotului în spitale. Intervenția părintelui a avut la bază, răspunsul la chemarea Domnului de a sluji aproapelui bolnav, mărturisită de un preot misionar din România și publicată într-un articol de pe platforma media doxologia integrând în conținut și experiența personală a dânsului.
Adunarea a fost găzduită de către credincioșii parohiei SF. Ierarh Nicolae din Torino, care au avut și bucuria de a fi binecuvântați prin Taina Sfântului Maslu de obște.
Dumnezeului nostru Slavă!
- Dettagli
- Visite: 408
Festivalul ”Colindul Sfânt și Bun 2024” în Protopopiatul Emilia Romagna 1

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică 8 decembrie 2024 a avut loc la Imola concertul de colinde din cadrul Festivalului ”Colindul Sfânt și Bun” al Protopopiatului Emilia Romagna 1.
Evenimentul artistic a fost deschis prin cuvântul de bun venit rostit de părintele protopop Trandafir Vid iar grupurile parohiale ale Parohiei ”Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora”, conduse de Părintele Marius Coțe și preoteasa Raluca Maria, organizatorii și gazdele evenimentului, au pregătit atmosfera artistică pentru celelalte coruri parohiale. Vreme de trei ceasuri colindele au răsunat în sala frumos împodobită a Teatrului Comunal din orașul Imola, care părea neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși și de persoane doritoare, venite să asculte Vestea Nașterii Domnului. În acest an s-au perindat pe scenă grupuri de colindători - tineri în special dar și de alte vărste - din șapte parohii ale Protopopiatului amintit, care nu doar prin vocile lor ci și prin costumele populare îmbrăcate au dat mărturie că a fi creștin ortodox și român pe megeleguri străine este posibil!
- Dettagli
- Visite: 369
Colindul Sfânt și Bun 2024 - Protopopiatul Toscana II

Fotografii - Colindul Sfânt și Bun 2024 - Protopopiatul Toscana II










