- Dettagli
- Visite: 1130
Conferința "Il volto di Dio nel piano iconografico della Chiesa Ortodossa" – Verona
În cadrul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, urmând îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan de a face cunoscută spiritualitatea ortodoxă, parohia ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona, în colaborare cu Departamentul pentru Cateheză al Diecezei Catolice din Verona și cu Biroul pentru Pastorală prin Artă ”Karis”, a organizat în paraclisul parohial conferința "Il volto di Dio nel piano iconografico della
Chiesa Ortodossa", susținută de părintele protopop Gabor Codrea.
Înainte de conferință, celor peste 130 de participanți le-a fost prezentat Complexul parohial și li s-a făcut o prezentare a arhitecturii bisericii parohiale.
Timp de mai bine de două ore părintele Gabor Codrea a vorbit, exemplificând "pe viu", despre cinstirea sfintelor icoane în Biserica Ortodoxă, despre importanța semantică a culorilor, gesturilor, însemnelor din icoană, precum și felul în care icoanele ”relatează” textul scripturistic, imnografia și scrierile patristice.
De asemenea, a fost subliniat caracterul profund cristocentric al planului iconografic, arătându-se cum în Biserica Ortodoxă icoana redă în culori și gesturi taina mântuirii lumii în Iisus Hristos.
S-a arătat că, așa cum centrul de lumină și convergență al Sfintei Scripturi este taina Persoanei lui Hristos – Dumnezeu Cuvântul, așa și punctul de plecare al planului iconografic al unei biserici ortodoxe este icoana lui Hristos.
Seara s-a încheiat cu o agapă oferită de parohia gazdă, prilej cu care s-au discutat și dezbătut anumite aspecte legate de spiritualitatea iconografică.
- Dettagli
- Visite: 2039
ÎNCHEIEREA CURSULUI DE FORMARE A VOLUNTARILOR PENTRU BOLNAVI

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns aproape de încheierea Cursului de formare a voluntarilor pentru bolnavi, început pe data de 2 martie a.c., la inițiativa Departamentului pentru spitale și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan.
La acest curs, organizat în colaborare cu Asociația de voluntariat pastoral ASVEP, de la spitalul Sandro Pertini din Roma, au participat în jur de 60 de credincioși români de la 13 parohii din Roma și împrejurimi.
În semn de aprecire și încurajare, Episcopia noastră a oferit tuturor cursanților români o Diplomă de participare, înmânate de către Preacuviosul Părinte Vicar Atanasie.
Acest curs de formare a voluntarilor credem că va ajuta și la constituirea Diaconiei pentru bolnavi în parohii și la colaborarea parohiei cu spitalul (spitalele) din zonă.
Dumnezeu să binecuvinteze această formă de pastorație a celor suferinzi, aducând alinare celor bolnavi și râvnă mântuitoare celor care se îngrijesc de ei.
Pr. Ilie Ursachi, Departamentul pentru spitale
- Dettagli
- Visite: 1975
Parohia Guidonia cu mâncare la nevoiașii din Roma

Mai multe fotografii găsiți aici
- Dettagli
- Visite: 1362
Întâlnire cu copiii de la Școala Elementară Statală "A. Provolo" - Verona
La îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan de a face cunoscută credința ortodoxă tinerilor, parohia ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona a organizat pentru al treilea an consecutiv o întâlnire cu copiii de la Școala Elementară Statală "Antonio Provolo".
În cadrul acesteia, părintele protopop Gabor Codrea a făcut o prezentare succintă a Bisericii Ortodoxe, insistând asupra câtorva aspecte ale spiritualității ortodoxe, în special cea iconografică, și a răspuns la multele întrebări adresate de către copii și cadre didactice. Deasemenea, a dăruit câteva obiecte religioase specific ortodoxe pentru expoziția anuală a școlii.
- Dettagli
- Visite: 5490
Convorbiri de suflet cu Preasfințitul Părintele nostru Episcop Siluan

Joi, 18 mai 2017, preoții și preotesele Protoieriei Emilia Romagna I, au trăit bucuria întrevederii cu episcopul lor.
Întâlnirea, care a avut loc la sediul Episcopiei, a stat sub semnul unității și comuniunii în dragoste și dăruire.
Preasfințitul Episcop Siluan, cu părintească răbdare, a răspuns tuturor întrebărilor adresate atât de cucernicii preoți, cât și de distinsele doamne preotese, lămurind, atât cât timpul a permis, noțiunile de comunitate, comuniune în dragoste și mai ales cum putem ajunge la conștiința esențialului.
“S-a profitat duhovnicește”, “furând unul de la altul”, după cuvântul Sf. Paisie Velicikovski, unul smerenie, altul îngăduința, celălalt bunătate, astfel încât, cel ce suferea “furtul” nu păgubea, iar cel ce “fura” nu păcătuiai cu nimic, ci, frățește, unul pe altul îmbogățindu-se!
Zi frumoasă, zi plină, zi care va rămâne pentru mult timp în sufletele noastre!
Întru mulți ani Preasfințite Părinte!
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest dar!
Preoții și Preotesele Protoieriei Emilia Romagna I










