- Dettagli
- Visite: 1432
Festivalul Bucuriei 2017 - Pescara

Sâmbătă 3 iunie 2017, parohia Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana din Pescara a organizat pentru al doilea an consecutiv Festivalul Bucuriei.
Ce ne-am propus?
Ne-am propus o altfel de zi, o zi a cunoașterii, a jocului, a bucuriei și o ''evadare din facebook''.
Ne-am propus să ne oferim atât nouă cât și copiilor o evadare din tot ceea ce înseamnă tehnologie și viața de zi cu zi. Să ne bucurăm un pic de natură prin joc și voie bună împărtășind după amiaza zilei de 3 iunie împreună.
Gazdă ne-a fost zonă mirifică a muntelui Majella, al doilea ca marime după Gran Sasso situat în zona centrală a Apeninilor din regiunea Abruzzo.
- Dettagli
- Visite: 1834
Sărbătoare la Piacenza
2 iunie 2017 a fost încă o zi ce se va așeza in cufărul amintirilor de preț ale Comunității Ortodoxe de la Piacenza.
Dis-de-dimineață credincioșii s-au adunat în Casa Domnului pentru a se uni într-o singură rugă de recunoștință şi mulțumire către Părintele ceresc.
Aceasta, a fost înălțată spre cer prin taina tainelor, Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de preoți veniți din Protopopiatul Emilia Romagna 1 în frunte cu Preacuviosul părinte Vicar Atanasie.
Am avut bucuria de a avea alături în rugăciune autorități importante din cadrul religios catolic și civil, oaspeți veniți de la Roma, directorul general de la Agentia Demanio dl. Roberto Reggi; de la Bologna, dl. Eugen Şerbănescu Consulul general, iar de la Piacenza toate autoritățile civile şi religioase. Persoane al căror contribut a fost decisiv obținerii în concesiune impunătoarea Biserică San Sepolcro.
La sfârșitul slujbei părintele vicar Atanasie în numele Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, împreună cu părintele Iurie Ursachi au adus cuvânt de mulțumire și un mic dar oaspeților, prin care, socotim că Bunul Dumnezeu a lucrat.
Mulțumim tuturor pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 1350
Expoziţie de fotografie şi lansare de album în Parohia Lucca-Italia

Parohia Ortodoxă Română “Sfântul Antonie cel Mare” din Protopopiatul Toscana şi Clubul Fotografilor Iaşi organizează duminică, 4 iunie 2017, de la ora 14:00, vernisajul expoziţiei de fotografie “Mărturia unui mirean” - Fotografii pentru suflet. Aceasta este semnată de Daniel Olariu, enoriaş al Parohiei Lucca, pasionat de mai mulţi ani de fotografie. Evenimentul se va bucura de prezenţa unor invitaţi de seamă atât din Iaşi-România, cât şi din oraşul Lucca (români şi italieni). Expoziţia va fi urmată de lansarea a două albume şi este organizată cu prilejul împlinirii unui an de când a fost sfinţită biserica Parohiei Ortodoxe Lucca (2 iunie 2016). „Fotografiile din expoziţie şi din albumul editat cu acest prilej prezintă momente din viaţa noastră în sânul parohiei şi clipele frumoase trăite împreună la sfintele slujbe în biserică. Expoziţia nu se vrea un “remember” ci, precum titlul o spune, este o mărturie a credinţei noastre creştin-ortodoxe, ce se manifestă pe aceste meleaguri şi se împlineşte în fiecare duminică la Sfânta Liturghie”, a spus Daniel Olariu, autorul expoziţiei. Manifestarea culturală va fi precedată de Sfânta Liturghie ce va fi oficiată de preotul paroh Liviu Octavian Marina Fiţ. “Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru gândul binecuvântat pe care Daniel Olariu, enoriaş al parohiei noastre, l-a avut de a realiza acum - la împlinirea unui an de la târnosirea bisericii Parohiei “Sfântul Antonie cel Mare” din Lucca - acest album fotografic intitulat atât de sugestiv: Mărturia unui mirean, fotografii pentru suflet. Ne impresionează felul în care fotograful a surprins nu atât imagini „statice” ale parohiei cât implicarea și trăirea slujbelor de către enoriași. Pozele care compun acest album sunt rodul viziunii artistice a fotografului căruia îi revine meritul de a fi creat o „icoană” a parohiei formată din mai multe imagini. Nădăjduim că această operă se va bucura de aprecierea tuturor celor care, după ce vor analiza fotografiile, vor putea afirma că superioritatea lor constă în mesajul pe care ele îl transmit”, a spus preotul paroh Liviu Octavian Marina Fiţ.
- Dettagli
- Visite: 1913
Liturghia copiilor la Forli
Vineri, 02 iunie, la prăznuirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în Parohia noastră s-a slujit Dumnezeiasca Liturghie, întru pomenirea Sfântului dar şi pentru a puncta sfârşitul anului catehetic. În cadrul Liturghiei, s-au făcut rugăciuni speciale pentru copiii care se pregătesc de examene, dar şi pentru cei care se vor bucura de vacanţă. Răspunsurile la slujbă au fost date de copiii de la Şcoala Parohială, iar la sfârşit s-au acordat diplome de merit tuturor copiilor şi tinerilor prezenţi, pentru activitatea din anul parcurs. De asemenea, am folosit această ocazie pentru a-i felicita pe cei mici cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Se cuvine să felicităm, şi pe această cale, părinţii care ne-au susţinut în demersul nostru educativ şi şi-au adus copiii la activităţile propuse, precum şi pe cele două responsabile ale Şcolii Parohiale: Doamna Nicoleta Muntianu şi Preoteasa Bianca Haniş.
Acest moment, deosebit de frumos şi împodobit de curăţia celor mici, ne încurajează în lucrarea noastră şi îi mulţumim Domnului rugându-L să binecuvinteze mai departe.
Consemnează pr. Florin Haniş
- Întâlnirea preoților și a preoteselor din Protopopiatul Lazio I
- “Celebrazioni in onore della Repubblica Italiana” la Prefectura din Pavia
- Parohia Sfânta Muceniță Agata împlinește10 ani de propovăduire a credinței ortodoxe pe pământ sicilian la Catania
- 1 Iunie - Ziua Internațională a Copilului sărbătorită la Trapani











