- Dettagli
- Visite: 1546
ÎNTÂLNIRE PROTOPOPIALĂ ÎN PROTOPOPIATUL LIGURIA

Vineri 12 octombrie a avut loc la Genova, întâlnirea protopopială a Protopopiatului Liguria.
În cadrul întâlnirii s-au discutat derularea proiectelor care privesc școlile parohiale ,activitatea Nepsis ,inițiative privind Anul Centenar .S-au discutat probleme administrative care urmăresc o bună desfășurare în toate parohiile protopopiatului.
După încheierea ședinței de lucru s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu.
Sfântul Maslu este taina comuniunii în rugăciunea unuia pentru altul, semn al dragostei creştine şi al solidarităţii cu cel aflat în suferinţă. Cel bolnav este mângâiat şi încurajat, simţind că nu este singur în suferinţa lui, întreaga Biserică rugându-se pentru el.
A consemnat
Pr Protopop Filip Constantin
- Dettagli
- Visite: 1260
Ședința Protopopiatului Lazio II

Joi, 11 Octombrie, începând cu orele 19:00, s-a desfășurat în localitatea Marcellina (RM), ședința pe luna Octombrie, a Protopopiatului Lazio II. În cadrul ședinței, s-au dezbătut unele proiecte și inițiative viitoare, dar și lucrările în curs, care privesc bună desfășurare a activităților din parohii, iar toate însumate la un loc, activitățile întregului Protopopiat.
În cea de-a doua parte a întrunii, părintele paroh Lucian Vasilache, gazda adunării, a ținut o conferință cu privire la anul centenar al Marii Uniri având ca temă: CONTRIBUȚIA BISERICII LA PROMOVAREA CONȘTIINȚEI NAȚIONALE A POPORULUI ROMÂN ȘI LA FAURIREA STATULUI ROMÂN UNITAR MODERN.
În încheiere, au urmat întrebări și răspunsuri, apoi concluziile.
După terminarea ședinței, a urmat Taina Sfântului Maslu, ca o încununare prin rugăciune, a celor discutate, dar mai ales, pentru a vindeca și mângâia Domnul, sufletele și trupurile celor aflați în suferință și în căutarea liniștei și a păcii, de zbuciumul acestei lumi, parcă din ce in ce agitate. În finalul Sfintei Taine, părintele Protopop Gabriel Ioniță, a ținut un cuvânt de învățătură, despre puterea și dragostea cu care Dumnezeu se raportează la om, dar la care și omul trebuie să răspundă. Seară să încheiat cu o agapă din partea enoriașilor parohiei Marcellina.
- Dettagli
- Visite: 1728
Stindardul Marii Uniri în parohia Pino Torinese
Fotografii - Stindardul Marii Uniri în parohia Pino Torinese, protopopiatul Piemonte II
- Dettagli
- Visite: 3720
ȘEDINȚĂ DE LUCRU A PROTOPOPIATULUI LOMBARDIA 1

Joi, 11 octombrie, majoritatea preoților din Protopopiatul Lombardia 1 s-au întâlnit în ședință de lucru în biserica Parohiei "Sfinții Trei Ierarhi" din Lodi, preotul gazdă fiind Părintele protopop Nicolae Cazacu. Subiectul întâlnirii a fost uniformizarea la nivel de protopopiat a completării și gestionării registrelor de evidență financiar-contabilă ale parohiilor, în acord cu reglementările fiscale ale Statului italian cu privire la organizațiile religioase de pe teritoriul său. În scopul clarificării tuturor aspectelor acestei teme a fost invitată de la Roma contabila Episcopiei, doamna Irina Popa, care a făcut mai întâi o prezentare generală a statutului financiar al entităților religioase în Italia, apoi a prezentat detaliat modul de întocmire corectă a fiecărui registru parohial în parte. Partea finală a discuțiilor a fost dedicată întrebărilor și răspunsurilor. Amintim faptul că Biserica Ortodoxă Română din Italia este cult religios oficial, recunoscut de către Statul italian. În prezent se desfășoară demersurile pentru "Intesa", adică pentru acordul economic cu organele financiare ale statului.
A consemnat preotul Sorin Croitoru de la Mantova, responsabilul mass-media al Protopopiatului Lombardia 1
- Dettagli
- Visite: 1435
Sfântul Maslu în Parohia Camposampiero

Fotografii - Sfântul Maslu în Parohia Camposampiero, protopopiatul Triveneto II










