- Dettagli
- Visite: 2561
AL 44-LEA HRAM LA MILANO
În ziua de duminică, 16 iunie 2019, Parohia Ortodoxă Română “Pogorârea Duhului Sfânt” din Milano a sărbătorit hramul pentru a 44-a oară, in biserica Santa Maria della Vittoria, situată în zona istorică a orașului în care a fost promulgat Edictul de libertate religioasă pentru religia creștină.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a fost reprezentat de Preasfințitul Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, care a fost întâmpinat cu bucurie de numeroși credincioși, cărora le-a acordat binecuvântarea arhierească, în timp ce corul “Ortodoxia” al parohiei, condus de domnul Adrian Luțai, cânta imnul arhieresc.
În cadrul Sfintei Liturghii, în timpul căreia a fost înconjurat de preoții Traian Valdman, Gheorghe Vasilescu, Teodor Munzer, Giacomo Ferigno, de diaconii Alexandru Aniței și Ovidiu Cucoș, Preasfințitul Arhiereu Vicar Atanasie a hirotonit pe diaconul Alexandru Aniței întru preot pe seama Parohiei “Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Monselice Este, Protopopiatul Triveneto IV.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat importanța pogorârii Duhului Sfânt pentru instituirea și funcționarea Bisericii și a întregii sale lucrări misionare, precum și pentru viața noastră spirituală.
După Sfânta Slujbă a avut loc un scurt concert susținut de copii violoniști, dirijați de doamna Profesoară Virginia Popescu.
La sfârșit, părintele paroh Traian Valdman a mulțumit tuturor pentru participare și a dat cuvântul oaspeților de onoare. Diaconul Roberto Pagani, delegat pentru ecumenism al Bisericii Ambrosiene, a transmis salutul IPS Arhiepiscop Mario Delpini de Milano. Domnul Consul General al României la Milano a exprimat bucuria de fi în mijlocul comunității române milaneze, pe al cărei paroh îl consideră o legendă vie, și a subliniat că așa cum coborârea Duhului Sfânt la Ierusalim a dus la înființarea Bisericii, tot așa înființarea Parohiei Pogorârea Duhului Sfânt la Milano a făcut posibilă constituirea Episcopiei Ortodoxe Române în Italia. Părintele Gheorghe Vasilescu a amintit condițiile grele în care s-a început activitatea misionară printre românii ortodocși din Milano și Torino și a îndemnat pe credincioși să păstreze unitatea duhovnicească în cadrul Bisericii Mame.
Cei prezenți au primit iconița Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, oferită de Preasfințitul Atanasie, și fotografia Ierarhilor noștri canonici pe care îi pomenim la Vohodul Mare, din partea Parohiei.
Duhul cel Sfânt să ne lumineze în continuare mințile și să se sălășluiască în inimile noastre.
Consemnat de preot Teodor Munzer
- Dettagli
- Visite: 707
Zilele “ eminesciene “ şi pomenirea marelui poet la BOLZANO

Marele Praznic al Rusaliilor a coincis anul acesta cu sărbătorirea a 130 de ani de la trecerea la cele veșnice ale marelui nostru poet național, MIHAI EMINESCU. Chiar daca a început deja perioada vacanţei de varǎ, parohia noastră a subliniat momentul aniversar printr-un program artistic, în care copiii parohiei noastre au recitat, după Sf. Liturghie numeroase poezii, ȋn amintirea “ Luceafǎrului poeziei româneşti “.
Felicitǎri copiilor pentru emoţia sfǎntǎ pe care au reuşit sǎ o transmitǎ şi sǎ nu uitǎm cǎ marele Eminescu a spus : “ Biserica Ortodoxǎ este mama neamului românesc!”
Preot Lucian Milasan, BOLZANO
- Dettagli
- Visite: 1766
Tabăra de Vară Sfântul Stelian in Protopopiatul Ortodox Român Triveneto III ( 16 - 22 iunie ) munții Dolomiti în localitatea Faller di Sovramonte ( BL )

Cu ajutorul Lui Dumnezeu, Protopopiatul Ortodox Român Triveneto III a început Tabăra de vară Sfântul Stelian în munții Dolomiti, localitatea Faller di Sovramonte ( BL ) .
La Praznicul Rusaliilor după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, preoți, părinți și copii din patru parohii: Prata de Pordenone, Udine, Trieste și Monfalcone, devin ,,pelerini creștini" , pășind sprinteni către pacea de mai sus , în liniștea munților Lui Dumnezeu, munții Dolomiti. O să viețuiască in tabără, mai aproape de cer timp de o săptămână, 38 de copilași și 8 adulți, puși sub ocrotirea Sfântului Stelian . Duminică la orele 18 a avut loc deschiderea oficială a Taberei Sfântul Stelian, de către PC Părinte Constantin Pascariu directorul taberei in prezența , colaboratorilor , părinților și copilașilor, după care a urmat o agapa creștinească primenita cu dragoste creștinească.
Jocurile și buna dispoziție in aerul curat al muntelui s-au prelungit până către seară , când micii pelerini osteniți de joc, s-au așezat să-și încarce bateriile, mai întâi prin rugăciune și apoi luând putere prin ,,pâinea cea de toate zilele " și bucatele preparate cu dibăcie la ora cinei , in prezența preoților: PC Părinte Protopop Iustinian Deac de la Udine, PC Părinte Secretar Constantin Pascariu de la Prata de Pordenone, PC Părinte Constantin Eusebiu Negrea de la Trieste și PC Părinte Victor Budeanu de la Monfalcone .
Luni dimineața am început ziua cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie celebrată de la orele 9 in capela taberei , la care s-au împărtășit preoți, voluntari și copilași , cerând ocrotirea Domnului , pentru toate activitățile duhovnicești recreative și educative ce o să fie derulate timp de o săptămână.
După micul dejun a urmat o minunată drumeție pe munte până către ora prânzului, după care jocul, activitățile pedagogice și recreative s-au prelungit până la ora cinei .
După rugăciunea de seara și cină jocurile s-au prelungit până la ora stingerii !
O zi plină dar binecuvântată și nădăjduim cu săptămână frumoasă și împlinită!
O să vă împărtășim bucuria noastră prin fotografiile trimise zilnic !
Slavă Domnului pentru toate !
Protopop Iustinian Deac
Protopopiatul Ortodox Român Triveneto III
- Dettagli
- Visite: 1032
Școala de vară - Parohia San Bonifacio - prima zi
Luni 17 iunie, în parohia San Bonifacio a început o săptămână tematică pentru copiii noștri. În acest timp ei vor lua parte la ateliere creative și vor învăța limba engleză printr-o mulțime de activități interactive. Prima zi fiind și praznicul Sfintei Treimi, copiii au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, urmând apoi să se bucure de atelierul de prim ajutor, activități sportive și să se îndeletnicească cu pictura pe sticlă.
Slavă Domnului pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 952
A șasea și ultima zi de tabără - Lazio - "Vacanța Bucuriei"
Fotografii - A șasea zi de tabără - Lazio - "Vacanța Bucuriei"
Fotografii - Ultima zi de tabără - Lazio - "Vacanța Bucuriei"










