- Dettagli
- Visite: 496
Cursuri de prim ajutor în Protopopiatul Abruzzo - Molise

Luni 1 martie 2021, în sala Lia Spiridon, a parohiei Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana, din localitatea Pescara s-a desfășurat cursul de prim ajutor BLS-D (Basic Life Support and Defibrillation).
Acest curs a fost organizat de către Protopopiatul Abruzzo - Molise, în parteneriat cu centrul de formare permanentă Emergency School Today.
- Dettagli
- Visite: 416
Proiecte catehetice la Bolzano

Anul acesta, “Sǎrbǎtoarea mǎrṭişorului“ a avut o valoare aparte ȋn parohia din Bolzano. Copilaşii au confecṭionat martişoare conştienṭi fiind de faptul cǎ activitatea face parte dintr-un proiect catehetic intitulat “ Din inimǎ, cǎtre inimǎ de român”, şi aceste minunate obiecte puse la vânzare (ofertǎ liberǎ) vor contribui la ajutoarele umanitare care vor fi trimise în municipiul Toplița (jud. Harghita) la un Institut de copii cu malformaṭii, de la naştere. Activitǎṭile didactice au continuat, copilaşii confecṭionând metanii, dupǎ ce li s-a explicat semnificaṭia şi importanṭa rugǎciunii neâncetate.
Dǎm slavǎ lui Dumnezeu pentru lucrurile Sale mari şi minunate!
Preot LUCIAN, BOLZANO
- Dettagli
- Visite: 641
Dorul de mâncarea bunicii - Verona 1
Cu binecuvântarea Ierarhilor noștri, parohia Verona 1 a terminat a 4-a săptămână a proiectului “Desaga cu doruri”, cu care va participa la Concursul Național Catehetic “Biserica - familia românilor de pretutindeni”.
Și în această săptămână, împreună cu copiii și tinerii de la parohia “Nașterea Domnului și Sfântul Andrei” di Ploiești, s-a vizionat o piesă de teatru de păpuși inspirată din basmul “Sarea în bucate”, pusă în scenă de tineri din parohia din Verona și transmisă în direct pe Facebook.
După aceea, copiii și părinții au pregătit mărțișoare, semne de carte și dulciuri, care au fost vândute de către copiii celor două parohii, duminică, după Sfânta Liturghie.
Prin aceasta parte a proiectului - inspirată din cartea “în căutarea timpului pierdut”, a lui
Marcel Proust - ne propunem să fortificăm cât mai mult rădăcinile tinerelor vlăstare ale celor două parohii, astfel încât, cândva, când valurile vieții s-ar putea să-i depărteze de Biserică, să aibă amintiri care să-i readucă la Hristos, redescoperindu-și rădăcinile.
Suma de bani obținută va fi donată Fundației Polisano din Sibiu, care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea copiilor cu malformații cardiace, prin programul ”Inimi Sănătoase pentru Copii”.
Pr. Gabor Codrea
- Dettagli
- Visite: 369
Proiectul “Sfinții fără de hotare”, Salerno

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea ierarhilor noștri, a fost prezentat în Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei“ din Salerno proiectul “Sfinții fără de hotare“, în cadrul Concursului național catehetic "Biserica - familia românilor de pretutindeni", organizat de Patriarhia Română. Cu acest prilej, parohia de pe malul Mării Tireniene s-a înfrățit cu biserica “Mihai Vodă“ din București.
Proiectul urmărește evidențierea și totodată conștientizarea că dragostea și evlavia față de sfinți, precum și cinstirea lor ne unesc pe toți, indiferent de granițele geografice în care trăim. Cu atât mai mult cu cât pe teritoriul parohiei din provincia Salerno se află moaștele Sf. Ap. Matei, la Salerno, ale Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul României, la Amalfi, iar în apropiere, la Benevento, moaștele Sf. Ap. Bartolomeu; totodată, în biserica “Mihai Vodă” se află, alături de icoana Maicii Domnului “Odighitria”, părticele din moaștele a peste 100 de sfinți. Așadar, dragostea față de sfinți și cinstirea lor prin participarea la sfintele slujbe, prin pelerinaje, prin rugăciunile înălțate către ei reprezintă o punte de unitate, depășind granițe și hotare.
Proiectul se va desfășura pe două planuri: social-filantropic, intitulat “Mărțișor în dar”, care constă în organizarea unui târg de mărțișoare și obiecte tradiționale confecționate de copiii celor două parohii, fondurile obținute astfel fiind folosite în scopuri caritabile.
În a doua parte a proiectului, denumită "Sfinții fără de hotare", vor fi prezentate, de către copiii celor două parohii, viețile sfinților ale căror moaște se află în parohia lor, cum au fost aduse acestea și de unde, etc., le vor fi pictate sau desenate (în funcție de vârstă) icoanele, se vor organiza pelerinaje la moaștele lor (în măsura în care va fi posibil) și alte activități legate de sfinți și de cinstirea lor.
- Dettagli
- Visite: 665
"Solidaritatea copiilor" pentru Proiectul "Familia- Doină și Rugăciune"

În luna februarie copii de toate vârstele de la Parohia Nașterea Maicii Domnului- Roma 2, ne- am suflecat manecile și ne- am apucat să împletim fir alb și fir roșu de mărțișor, de care să agățăm fapta cea bună. Am avut mai multe ateliere/ întâlniri în care ne- am bucurat să redescoperim această frumoasă tradiție românească. "Mărțișor cu dor pentru nepotul- puișor" a fost atelierul în care bunicile din parohia noastră au lăsat grijile și au redevenit copii, depănând amintiri din alte timpuri. "Mărțișoare râd în soare" a fost tema atelierului dedicat copiilor- atelier în care, după ce au descoperit Legenda Marțișorului, au creat mărțișoare cu gândul de a le trimite atât prietenilor din țară (în cadrul proiectului de înfrățire) cât și copiilor care sunt internați la spitalul Bambino Gesu din Roma.
Duminca pe 21 și duminca 28 februarie, am organizat târgul de mărțișoare: "Solidaritatea copiilor". Banii obținuți din vânzarea mărțișoarele vor merge jumătate către copiii români care vin la terapie la spitalul "Bambino Gesu" din Roma, iar jumătate la copiii de la Centrul de zi "Sfântul Arhanghel Rafail" al parohiei Holt, Bacău.
Mulțumim tuturor copiilor, mari și mici, care au făcut posibil acest proiect!










