- Dettagli
- Visite: 554
Proiectul "Prietenia Creștină - Icoana Raiului", Settimo Torinese - Viișoara (a IV-a întâlnire On-Line)

Joi, 11 martie 2021, în parohia din Settimo Torinese, s-a încheiat ultima etapă din cadrul miniproiectului propus în regulamentul concursului inițiat de Patriarhia Română: ”Biserica - Familia Românilor de pretutindeni”. Tinerii NEPSIS, împreună cu coordonatorii lor, Valentin și Mădălina, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Pr. paroh Paul, au luat parte la cea de-a IV-a întâlnire On-Line alături de copiii Parohiei din Viișoara și coordonatorii, Pr. Dumitru Chivulescu și Dna. învățătoare Iuliana Popa.
Spre îmbogățirea cunoașterii, dar mai ales a consolidării unor adevărate repere duhovnicești, participanților li s-a propus spre vizionare două filmulețe dedicate personalității istorice și veșnic veghetoare asupra neamului românesc, a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ocrotitorul FRĂȚIEI NEPSIS, analizat din perspectiva impactului național dar și din cea de soț și tată din scrierile Monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești, ce se găsesc așezate în cartea "Măria Sa, Neagoe Basarab…", Editura Bonifaciu.
Seara s-a încheiat cu obișnuitul Atelier de Creație, micii artiști alcătuind pe lângă temele de lucru propuse, reprezentări ale icoanei Sfântului Neagoe Basarab, ca dăinuirea acestui moment să reverbereze în cât mai multe unde de amintiri.
Deși acest miniproiect s-a încheiat, Prietenia este abia la început, iar întâlnirile vor continua spre încântarea și provocarea tinerilor de a cunoaște și a realiza cât mai multe lucruri ziditoare de suflet.
Dăm Slavă Bunului Dumnezeu pentru clipele de prietenie și armonia lucrărilor frumoase!
- Dettagli
- Visite: 1603
Vizita domnului profesor universitar Vasile Timiș în parohia Roma III

Sâmbătă și Duminică creştinii parohiei "Înălțarea Sfintei Cruci" din Roma au avut bucuria de a primi în mijlocul lor pe domnul profesor universitar doctor Vasile Timiș, Inspector general în cadrul Ministerului Educației din România pe disciplina Religie, aflat în această perioadăla un stagiu de cercetare post-doctorală la Accademia di Romania din Roma.
Sâmbătă, la Lecțiile de Religie cu adolescenții și cu copiii, prezența domnului profesor a adus un plus de prospețime întâlnirii, copiii răspunzând cu multă sinceritate și inocență întrebărilor domnului profesor. Domnia sa a dialogat cu ei dându-le sfaturi despre trăirea credinței la vârsta lor și vorbindu-le despre Maica Domnului.
Duminică domnul profesor a ținut un cuvânt credincioșilor legat de Evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, de la începutul Postului Mare, iar în partea a doua a zilei a zăbovit în mijlocul comunității abordând teme legate de viața duhovnicească și de identitatea noastră românească.
- Dettagli
- Visite: 1250
Pelerinaj la Sfântul Benedict de Nursia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Episcop - Vicar Atanasie de Bogdania, în ziua de 13 martie 2021, s-a organizat un pelerinaj la Abația benedictină din Subiaco.
La inițiativa părintelui Aron Horciu și a părintelui romano-catolic Don Marco del Canuto, s-a constituit un mic grup de pelerinaj, la care au participat, pe lângă părinții Aron și Don Marco, Conferențiarul Universitar Dr. Vasile Timiș de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, părintele Nicolae Strugaru, protopop al protopopiatului Lazio III, părintele Protos. Dr. Maxim Morariu și domnul Vasile Dumitrescu. Profesorul Vasile Timiș și părintele Maxim Morariu desfășoară în această perioadă un stagiu de cercetare la Accademia di Romania de la Roma.
Pelerinajul a constituit o mare binecuvântare pentru participanți, dându-le acestora șansa de a se închina la locul sfințit de rugăciunile Sfântului Benedict de Norcia. Pelerinii au fost primiți de către superiorul mănăstirii, părintele abate, P. Ab. D. Mauro Meacci, Abate Ordinario di Subiaco și ghidați de către părintele Fabrizio, secretarul abației. Pelerinii au fost conduși spre închinare la bisericile și altarele mănăstirii și totodată au avut șansa de a vizita imensa și valoroasa bibliotecă a mânăstirii care cuprinde peste 150000 de volume. Au fost prezentate câteva exponate rare, cum ar fi o carte liturgică, a doua carte apărută pe teritoriul Italiei, după apariția tiparului.
Pelerinajul este definit ca o formă de procesiune religioasă, care se prezintă sub forma unei deplasări cu biserica a unui grup de credincioși pelerini, pe jos sau mai nou cu diferite mijloace de transport la un loc declarat sfânt.
Ca pelerini am avut șansa să atingem locul sfânt unde s-a nevoit Sfântul Benedict, loc în care și prin care s-a arătat prezența sfințitoare a lui Dumnezeu, într-un mod deosebit de intens, pentru ca noi, pelerinii de azi, să ne intensificăm credința prin raportarea la credința și iubirea sfântului pentru Dumnezeu și pentru lume.
Sfântul Benedict, în latină Benedictus Nursiae, în italiană Benedetto da Norcia s-a născut la Norcia în anul 480 și a plecat la Domnul în anul 543, la Monte Cassino. Este întemeietorul ordinului creștin al călugărilor benedictini, sfânt patron al Europei și al tinerilor studioși. Este venerat de toate bisericile creștine care recunosc cultul sfinților.
Este considerat de către catolici și de către ortodocși drept părinte și mentor al călugărilor din Occident, din cauza rânduielilor pe care le-a statornicit, rânduieli care a avut un impact major asupra monahismului occidental și asupra culturii europene.
Originile actualei abații benedictine datează de la începutul secolului al VI-lea, când Sfântul Benedict de Nursia a fondat mănăstiri în zonă, pentru a-i primi pe primii săi ucenici. În secolul al XII-lea a fost construit sanctuarul-mănăstire Sacro Speco. Această mănăstire este structurată în jurul a trei mănăstiri din trei etape diferite: secolele XII-XIII, secolele XIV și XV și sfârșitul secolului al XVI-lea.
Sfântul Benedict, a fost educat la Roma, dar neplăcându-i atmosfera socială care domina acolo, s-a retras în singurătate, dorind să-L caute doar pe Dumnezeu, ca pustnic. Cu toate acestea, având in vedere afluxul de discipoli atrași de sfințenia sa, a ajuns să fie cinstit ca un celebru stareț al călugărilor din Subiaco și mai târziu în Montecasino.
Astăzi există aproximativ 9.000 de monahi benedictini răspândiți pe cele cinci continente. Cu paisprezece secole de istorie și viețuire monastică în spate și cu prezența lor în multe țări ale lumii, călugării benedictini mărturisesc credința, asumă jertfelnicia și promovează cultura și buna cuviință, spre slava lui Dumnezeu, preacinstirea Maicii Domnului și cinstirea sfinților, spre mântuirea noastră a tuturor.
- Dettagli
- Visite: 584
Lucca - Proiectul catehetic „Biserica, pridvor de dor și împlinire”

În continuarea proiectului „Biserica, pridvor de dor și împlinire”, din cadrul concursului național catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, tinerii parohiilor Sfântul Antonie cel Mare din Lucca și Înălțarea Domnului din Târgu Lăpuș s-au întâlnit on-line în seara zilei de Duminică - 14 martie.
În prima parte a întâlnirii ne-am bucurat de vizionarea filmelor de prezentare ale celor două parohii precum și ale locurilor emblematice din orașele/zonele care le găzduiesc, momentul fiind unul extrem de emoționant prin reamintirea momentelor de început ale comunităților noastre. Menționăm faptul că aceste filme au fost regizate, realizate și prezentate de către tinerii implicați în proiect.
Ulterior toți elevii, precum și profesoarele / catehetele din proiect și-au exprimat trei gânduri sintetice despre ceea ce înseamnă Biserica pentru ei, termenul cel mai des folosit fiind acela de „iubire”.
La final, după ce s-au prezentat temele următoarelor întâlniri, tinerii și-au urat un post binecuvântat, plin de roade duhovnicești.
- Dettagli
- Visite: 417
Din nou împreună - Actvități cu copii în parohia ”Sf.M.M.Gheorghe” Vicenza

Începând cu luna februarie, copiii Parohiei Vicenza au preluat activitățile atât în cadrul Centrului de Creație, participând săptămânal la atelierul de Broderie și Croitorie, dar și la Ora de Religie, unde alături de conținuturile catehetice noi s-a lucrat și asupra tematicii Sărbătorilor Primăverii-Mărțișorul și Ziua Mamei.
În această săptămână a fost desfășurată prima activitate din Miniproiectul întitulat ”Copacul Prieteniei” în cadrul proiectului cultural filantropic Biserica-Familia românilor de pretutindeni. Acest prim pas a fost numit ”Pomul Cunoașterii”, copiilor li s-a prezentat această frumoasă inițiativă și posibilitate de a cunoaște o realitate diversă, noi prieteni-copii din Parohia ”Sf.Arhangheli Mihail și Gavril” Sat Cucuieți, Bacău. Împreună cu părinții copii vor întocmi o scrisoare de prezentare alăturată unui desen cu tema ”Lumea mea” și se va face schimb de corespondență pentru cunoașterea reciprocă între copii celor două parohii.
Domnul să ne ajute întru toate!
- Conferința Protopopiala Liguria
- Înfrățire dintre Parohia „Sfântul Proroc Moise” din Asolo, Italia și Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Borșa, Romania.
- NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - A XVI-a Săptămână On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"
- Concursul Naţional Catehetic "Biserica - familia românilor de pretutindeni”-Feltre










