- Dettagli
- Visite: 311
O zi de mare bucurie pentru Parohia Sfinții și Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana din Tivoli | Achiziționarea noului sediu, semnarea contractului și primirea cheilor

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!” (Psalmul 117, 24)
Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan și purtarea de grijă a Preasfințitului Episcop Vicar Atanasie de Bogdania , nou ales al Arhiepiscopiei Marii Britanii și Irlandei de Nord in ziua binecuvântată de 28 noiembrie 2024, am semnat Contractul de cumpărare și am primit cheile de la Noul Centru comunitar , care va deveni un loc de rugăciune, comuniune și slujire pentru toți membrii comunității noastre. Această realizare nu ar fi fost posibilă fără ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Ne plecăm cu recunoștință înaintea Domnului Hristos , mulțumindu-I pentru că a rânduit această reușită într-o zi de sărbătoare atât de semnificativă.
De asemenea, aducem rugăciuni de mulțumire Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, al cărui har ne-a călăuzit pașii în această zi deosebită, precum și tuturor celor care s-au rugat pentru împlinirea acestui vis. În această zi de mare bucurie, ne exprimăm profunda recunoștință față de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care ne-a sprijinit cu rugăciuni, binecuvântări și îndrumare în toate etapele acestui proiect. Totodată, îi mulțumim Preasfințitului Părinte Atanasie, nou ales Episcop al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, pentru sprijinul, înțelepciunea și rugăciunile care ne-a încurajat pe acest drum. Această reușită este rodul credinței, unității și eforturilor tuturor membrilor parohiei noastre. Fiecare rugăciune, fiecare contribuție și fiecare gând bun ne-au adus mai aproape de această zi binecuvântată. De acum înainte, noul sediu al parohiei noastre va deveni o casă a rugăciunii, a comuniunii și a slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui. Ne rugăm ca acest spațiu să fie binecuvântat și să devină un loc de lumină și pace pentru toți cei care îi vor trece pragul. Vă îndemnăm să ne rămâneți alături, prin rugăciune și sprijin, pentru a duce mai departe această lucrare spre slava lui Dumnezeu și folosul comunității noastre.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 281
Tinerii Nepsis Rovigo în vizită la Ferrara

Marţi, 26 noiembrie 2024, grupul tinerilor Nepsis de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” din Rovigo, însoţiţi de părintele paroh Nicolae Budui şi de doamna preoteasă Georgiana Budui au vizitat oraşul Ferrara şi au făcut cunoştinţă cu tinerii Nepsis de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana” din Ferrara.
Călăuziţi de un ghid local, tinerii au vizitat mai multe obiective turistice şi religioase din centrul oraşului, după care au mers la biserica Parohiei Ortodoxe Române din Ferrara, fiind primiţi cu mare căldură de către părintele paroh Vasile Jora şi de doamna preoteasă Ileana Jora, împreună cu un grup de tineri de la parohia gazdă.
După câteva jocuri de cunoaştere, tinerii au prezentat unii altora pe sfântul ocrotitor al parohiei, au cântat împreună imnul Frăţiei Nepsis şi mai multe colinde, vestind cu bucurie Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Cu toţii au rămas încântaţi de acest Nepsis Tour, exprimându-şi dorinţa de a se revedea în primăvară.
- Dettagli
- Visite: 330

- Dettagli
- Visite: 495
VIZITĂ PASTORALĂ ȘI TAINA SFÂNTULUI MASLU ÎN PAROHIA ANGUILLARA SABAZIA

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în seara zilei de marți, 26 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu în Parohia Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron din Anguillara Sabazia, Protopopiatul Lazio IV. Alături de ierarh, din soborul slujitor au făcut parte: Preacucernicul Părinte Lucian Bîrzu, paroh al Parohiei Ladispoli și Protoiereu al Protoieriei Lazio IV, Preacucernicul Părinte Dr. David Băltărețu, paroh al Parohiei Las Rozas de Madrid-Majadahonda și Secretar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, Preacucernicul Părinte Nicolae Secită de la Parohia Padova Vest-Mestrino, Preacucernicul Părinte Ioan Ivan de la Parohia Roma II, Preacucernicul Părinte Viorel Vasile de la parohia gazdă și părintele diacon Marius Margasiu de la Parohia Roma-Aurelio.
A fost prima vizită a Chiriarhului în noua biserică a Parohiei Anguillara, care a fost achiziționată în anul 2020 și în care slujirea a început un an mai târziu, în urma unui amplu proces de restructurare și amenajare.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan a evidențiat importanța pocăinței în viața creștinului, mai cu seamă în această perioadă de post, explicându-le celor prezenți faptul că, în fața Domnului, trebuie să venim cu sinceritate, mai ales la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, unde trebuie să primim Trupul și Sângele Domnului cât mai des.
În semn de mulțumire pentru vizita pastorală și pentru slujire, Preacucernicul Părinte Viorel Vasile, parohul comunității gazdă, a oferit în dar Episcopului ortodox român al Italiei o icoană pictată cu Maica Domnului.
La final, prin bunăvoința ierarhului, credincioșii s-au putut închina la o parte din moaștele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României și al românilor de pretutindeni, adusă special pentru această ocazie de la Centrul eparhial.
A consemnat Pr. Viorel Vasile, Parohia Anguillara Sabazia
- Dettagli
- Visite: 325
Concursul de fotografie "Culorile toamnei" s-a încheiat și juriul a ales câștigătorii.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestejită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se dezlipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
(Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri, Strofa 2)
În această toamnă, Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat concursul de fotografie "Culorile toamnei" dedicat tinerilor neptici. Participanții au fost invitați să surprindă frumusețea acestui anotimp prin peisaje, momente sau detalii specifice acestui sezon.
Concursul s-a desfășurat pe două categorii:
1. Fotografii originale neprelucrate;
2. Fotografii editate.
Juriul a fost compus din Pr. Ionuț Dascălu (coordonatorul Departamentul pentru Tineret), domnul Marian Fălcescu (fotograf profesionist), doamna preoteasă Lidia Mariana Gheorghica (cu studii în domeniul artistic) și o parte din echipa Departamentului Media Nepsis.
Lucrările au fost analizate din punct de vedere tehnic fiecare în parte, alegerea fotografiilor câștigătoare fiind o adevărată provocare pentru juriu.
La prima categorie a fost aleasă fotografia trimisă de B. Lazăr, o tânără de 25 ani de la parohia ”Înălțarea Sfintei Cruci”, Torino II. Prin peisajul capturat a surprins diferite elemente de toamnă (copacii îngălbeniți, frunzele căzute, ceața…) într-un cadru foarte echilibrat, respectând regula de compoziție a treimilor.
La a doua categorie a fost aleasă fotografia trimisă de M. G. Șodolescu, o tânără de 16 ani de la parohia "Înălțarea Sfintei Cruci", Roma III. La a doua categorie a concursului juriul a analizat mai multe fotografii surprinse și editate de participanți. Fotografia câștigătoare reprezintă un frumos peisaj de toamnă ploioasă și a fost editată în mod armonios, păstrând echilibrul între umbre și lumini.
Majoritatea participanților sunt amatori dar cu toate acestea au reușit să surprindă cadre poetice și să prezinte fotografii compuse bine din punct de vedere tehnic.
Căștigătoarele acestui concurs vor avea oportunitatea de a colabora cu Departamentul Mass-Media al Asociației Nepsis Italia. Nădăjduim că acest concurs a fost doar prima treaptă pentru tinerii Neptici spre o colaborare rodnică, prietenoasă și cu folos în calea spre mântuire.










