- Dettagli
- Visite: 475
PS Atanasie de Bogdania în vizită pastorală în Malta

Sâmbătă, 25 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a început o vizită pastorală de două zile la parohia ortodoxă română „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea La Valleta, capitala Republicii Malta.
Cu această ocazie, Preasfinția Sa a slujit slujba Vecerniei Mari și la cuvântul de învățătură a vorbit despre sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan, care este și protectorul parohiei: „Precum Sfântul Ioan Botezătorul a fost «glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului, drepte faceţi căile Lui» (Isaia 40, 3), tot așa și parohia voastră este glasul care îi cheamă la Domnul pe cei care locuiesc pe această insulă”.Referitor la duminica a doua după Rusalii, numită a Sfinților români, a adăugat că „una dintre cele mai mari bucurii ale noastre este de a comunica cu Dumnezeu prin intermediul sfinților Săi, mai cu seamă cu sfinții care aparțin patriei noastre românești. Țara noastră a fost binecuvântată cu mulți sfinți care ies la iveală și ni se descoperă. Noi le dăruim o duminică în care îi cinstim în mod deosebit împlinind cuvintele psalmistului David: «Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi»” (Psalm 67,36).
Deși calendaristic hramul s-a cinstit cu o zi înainte de vizita pastorală, mâine, duminică, 26 iunie, se va marca în mod deosebit acest moment festiv prin slujirea Dumnezeieștii Liturghii.
Republica Malta este o țară insulară din Europa de Sud, aceasta fiind un arhipelag în centrul Mării Mediterane. Capitala este La Vallettași aicisunt 32 de biserici și numeroase catedrale sau palate. Acestea se află astăzi pe lista Patrimoniului Universal Unesco. Impresionant este faptul că într-o țară atât de mică se găsesc 365 de biserici si catedrale, una pentru fiecare zi a anului. Potrivit Noului Testament, Sfântul Pavel, în drumul spre Roma, unde trebuia judecat și pedepsit în anul 60 d. Hr., a stat timp de trei luni pe insula Malta (F. Ap. 28, 1-11)
Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Republica Malta a fost înființată pe data de 7 aprilie 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Preot paroh este părintele George Popescu, iar parohia este găzduită într-o biserică catolică. Adresa bisericii este: St. Rocco, via St.Ursula, Valletta/Malta.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 661
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba de Te-Deum în parohia Susa, la împlinirea a 10 ani de activitate pastorală
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Epsicopiei Ortodoxe Române a Italiei şi cu participarea Preasfinţitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, în data de 24 iunie2022, în parohia “Sfântul Niceta de Remesiana” din Susa s-a săvărşit slujba Te-Deumului pentru toate binefacerile primite de la Bunul Dumnezeu în cei 10 ani de activitate pastorală.
Evenimentul a debutat printr-o sedinţă protopopială (a şasea din anul curent) la care a participat Preasfinţitul Atanasie de Bogdania, însoţit de părintele protopop Marius Floricu şi toţii părinţii din protopopiatul Piemonte I. Bucuria duhovnicească a continuat prin sâvârşirea Te-Deumului într-o aleasă atmosferă de mulţumire şi recunoştinţă adusă Sfântului Niceta de Remesiana, ocrotitorul parohiei, dar şi a tuturor binefăcătorilor.
În cuvântul cald şi izvorât din inimă, Preasfinţitul Atanasie a evidenţiat importanţa celor trei sfinţi prăznuiţi în data de 24 iunie şi modul în care noi, cei de astăzi, reuşim să urmăm pilda lor prin deschiderea inimii noastre către aproapele.
La acest eveniment a participat, din parte Bisericii Catolice, Don Luigi Crepaldi Canonico, care şi-a exprimat bucuria prezenţei comunităţii ortodoxe din Val di Susa.
Bucuria duhovnicească a evenimentului aniversat a fost completată de dragostea credincioşilor parohiei care au îmbrăcat ia - cămaşa tradiţională românească, ca un gest firesc al identităţii noastre tradiţionale, în Ziua internațională dedicată acesteia.
Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită cu multă dragoste de către comunitate!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate !
- Dettagli
- Visite: 732
PS Atanasie de Bogdania: Să-L lăsăm pe Dumnezeu să crească în viața noastră

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, vineri, 24 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în parohia ortodoxă română „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din localitatea Moncalieri, păstorită de părintele Marius Floricu, Protoiereu al Protopopiatului Piemonte III.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Atanasie a vorbit despre sărbătoarea de astăzi: „Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan și cea a Nașterii Domnului sunt cinstite și de natura înconjurătoare, care parcă împlinește cuvintele spune de Sfântul Ioan Botezătorul despre Iisus Hristos: «Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez»(Ioan 3, 30). După solstițiul de vară, din preajma nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, zilele încep să se micșoreze, iar după cel de iarnă, în preajma Nașterii Domnului, zilele devin mai lungi. Așa și Sfântul Ioan, după ieșirea Mântuitorului la propovăduire, s-a făcut nevăzut, s-a micșorat, nu a mai atras atenția asupra lui. Aici vedem smerenia de care el a dat dovadă și a făcut loc lui Dumnezeu. Pe lângă smerenia care l-a caracterizat, el a fost și un mărturisitor curajos a lui Hristos și un împlinitor al voii dumnezeiești”.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Mitrofan, pe seama parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din localitatea Novara. Acestuia, Preasfințitul Atanasie, i-a transmis câteva cuvinte de îmbărbătare în noua misiune: „Astăzi ați primit un har care vă va schimba viața pentru totdeauna. Ca această schimbare să fie rodnică trebuie să-L lăsați pe Hristos să lucreze în viața dumneavoastră. El nu va schimba cele exterioare, ci va schimba cele interioare. Astăzi deveniți părinte pentru fiii duhovnicești pe care îi veți naște prin pocăință, iubire de Dumnezeu și de aproape și pentru care veți da socoteală înaintea Domnului”.
Totodată, ierarhul a hirotesit un citeț și un ipodiacon pe seama parohiei gazdă.
La final, părintele paroh Marius Floricu a mulțumit Preasfinției Sale pentru bucuria de a fi slujit Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității.
Parohia românească cu hramul „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” a fost înființată în luna februarie a anului 2012, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, ca preot paroh fiind numit părintele Marius Floricu. În anul 2014, pe un teren obținut de la primăria din localitate, a fost sfințită prima biserică ortodoxă construită din temelii pe pământ italian. Biserica este ridicată după stilul maramureșean și face parte dintr-un ansamblu mai amplu care mai cuprinde o poartă tradițională maramureșeană, un altar de vară, un praznicar și casă parohială. Proiectul ansamblului a fost prezentat și premiat la Festivalul de Arhitectură care a avut loc la Torino, în anul 2013.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 820
Zi binecuvântată și de mare bucurie în Protopopiatul Umbria-Marche

Ziua de 22 iunie 2022 a fost o zi de mare bucurie în Protopopiatul Umbria Marche, prin prezența în mijlocul nostru, clerici și credincioși, a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan.
Parohia care a găzduit acest eveniment a fost cea din Perugia, cu hramul ”Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și în care preot paroh este părintele Protopop Petru Heisu.
Încă de dimineață, Preasfințitul PărinteSiluan a fost întâmpinat cu mare cinste de către preoții Protopopiatului Umbria-Marche, urmând binecuvântarea de începere a Sfintei Liturghii, aceasta fiind săvârșită de către Preasfinția Sa, împreună cu ultimii doi preoți hirotoniți din protopopiat, părintele Bogdan Agherasimoaia de la parohia ”Sfântul Cuvios Ioan Damaschin” din Città di Castello și părintele Florin Popa de la parohia ”Sfântul Apostol Bartolomeu” din Fabriano. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Siluan a vorbit în cuvântul de învățătură despre importanța Sfintei Liturghii în viața creștinului, întărirea în credință și trăirea în Hristos, îndemnând la rugăciune și apropiere de Dumnezeu.
După ce fiecare credincios prezent a luat părinteasca binecuvântare, a urmat un moment de dialog între Preasfinția Sa,clericii prezenți și doamnele preotese ale acestui protopopiat, discuții ce au avut ca scop limpezirea unor probleme cu caracter liturgic și pastoral din viața Bisericii.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim Preasfinției Sale pentru împreună slujire, părinteștile povețe și șederea în mijlocul nostru.
Pr. Bogdan Agherasimoaia,
Secretar al Protopopiatului Umbria-Marche
- Dettagli
- Visite: 403
PS Atanasie de Bogdania la inaugurarea monumentului eroilor căzuți în Primul Război Mondial la Bolzano

Luni, 20 iunie 2022, în contextul sărbătorii Zilei Eroilor, în localitatea italiană Bolzano, în apropierea de granița cu Austria, a avut loc ceremonia inaugurării monumentului eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Acest monument este primul de acest fel din țara-gazdă, construit de către statul român.
La inaugurare, din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a participat Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei sus amintite.
Ceremonia a avut loc în prezența unei delegații a Ministerului Apărării Naționale din România, condusă de Ministrul Apărării Naționale, domnul Vasile Dîncum și formată din 60 de militari și 4 preoți militari. A fost prezentă și doamna Gabriela Dancău, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino,și domnul Florin Pascu, gerant interimar al Consulatului General al României la Milano. Din partea statului italian a participat o delegație condusă de Ministrul Apărării din Italia, domnul Lorenzo Guerini.
După dezvelirea crucii monumentului preoții militari din delegație au săvârșit un Trisaghion pentru cei adormiți, la care a asistat Preasfințitul Atanasie de Bogdania. Cei doi miniștri ai apărării au susținut câte un discurs, apoi s-au depus două coroane de flori: una pentru eroii români și alta pentru cei italieni. În cimitirul eroilor din Bolzano sunt înmormântați 55 de eroi români cunoscuți cu numele (în regiunea Trentino Alto Adige sunt înmormântați și cunoscuți cu numele 200 de eroi, numărul celor necunoscuți fiind mult mai mare).
Proiectul comemorativ inițiat de partea română a fost realizat în baza prevederilor acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene privind înmormântările de război semnat la București, la 9 iulie 2015, și a acordului tehnic de autorizare a folosirii gratuite a unui teren deținut de statul italian pe care s-a construit Monumentului Eroilor Români, semnat la Roma, la 21 noiembrie 2019.
În data de 6 octombrie 2021, la cimitirul militar italian din Bolzano, au început lucrările de construcție a monumentului memorial. Lucrarea comemorativă a războiului românesc de la Bolzano este o mărturie a jertfei eroilor români căzuți în timpul Primului Război Mondial, care se odihnesc pentru totdeauna pe teritoriul Republicii Italiene.
În fiecare an, în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, în ziua praznicului Înălțării Domnului, se face pomenirea eroilor români, cu o solemnitate deosebită. Conform datelor Ministerului de Interne, numărul eroilor români care au căzut pe teritoriul Italiei în primul război mondial și cunoscuți cu numele este de 1199 de soldați. Numărul real este mult mai mare, mulți dintre soldați neputând fi identificați. Pentru aceștia, în parohiile ortodoxe române din cuprinsul Episcopiei, se săvârșește slujba parastasului și se dau citire numelor celor mutați la Domnul.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- A doua zi a Festivalului Bucuriei | Tinerii au participat la Dumnezeiasca Liturghie și la o convorbire duhovnicească cu ierarhii episcopiei
- Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt la Centrul Eparhial de la Roma | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie
- PS Atanasie de Bogdania a slujit în parohia românească din Grosseto
- Foto-reportaj | Depunerea Sfintelor Moaște în vederea târnosirii altarului parohiei românești din Monfalcone (2)










