ZIUA MAMEI CREȘTINE LA CATANIA - SICILIA

124 catania

"Vreau doar să-ți spun cât de mult TE IUBESC !!"

 

"Dragă mami știu că nu o spun des, te iubesc foarte mult și îți mulțumesc pentru tot. Ești cea mai bună mamă din lume. Nu știu ce aș face fără tine. Ești cea mai bună prietenă și învățătoare. Te iubesc! ". (A.13 ani)

"Te iubesc mami, ești viața mea" (M. 10 ani)...

"Nu pot exprima în cuvinte ce simt pentru tine... scriu doar TE IUBESC!" (M. 17 ani)...

"Te iubesc!... Te iubesc mami!"... (D. 8 ani)

"Îți mulțumesc, mami, că m-ai născut. Mami, ești cea mai bună persoană pe care o am în familie, care mă iubește, mă susține și mă ajută să-mi ating obiectivele din viața mea"  (Ș. 11 ani)...

"Te iubesc tare mult. Îți mulțumesc pentru că reușești mereu să fii cea mai bună mamă din lume, atunci când gătești, coși, sau faci cele mai bune alegeri pentru noi, copiii tăi."(G. 14 ani)...

"Nu stiu ce să-ți scriu... îți spun doar Te iubesc și multumesc! ( 9 ani)...

"Ti voglio bene"... (M. 6 ani)

"Ești pe primul loc în viața mea!" (M. 16 ani)...

"Chiar dacă am 40 de ani, rămân copilul tău care îți mulțumește pentru tot ce ai făcut pentru mine. Te iubesc!" (I. 40 ani)...

"Mama este ceva unic ... lipești de două ori buzele când o strigi" (O. 40 de ani)...

"Aș vrea să dăruiesc și eu această icoană a Buneivestiri, mamei mele.

Deși a plecat sus la cer sunt sigură că o primește, odată cu toată dragostea mea. Sper că e mândră de mine și îi cer iertare dacă nu am reușit a fi o mamă așa de bună cum a fost ea." (G. 50 de ani)...

Cu aceste mesaje de dragoste și lacrimi în ochi s-a încheiat serbarea închinată mamei creștine, în parohia " SFÂNTA MUCENIȚĂ AGATA" din Catania.

Ca în fiecare an la ziua femeii creștine, părintele Mihai Gabriel Ichim a dăruit fiecărei credincioase câte o floare.

Copii, tineri și adulți s-au adunat într-un buchet multicolor oferit în dar Maicii Domnului, mama tuturor creștinilor.

Elevi ai școlii parohiale coordonate de preoteasa Geta Ichim au cântat și au recitat  în programul dedicat mamelor, la început de post al Sfintelor Paști.

După sceneta -DE CE AU FOST  ALESE PÂINEA ȘI VINUL- scrisă de MIRELA ȘOVA, ei au dat viață unor personaje ce au povestit importanța vieții pe Calea lui Hristos, ce are la bază primirea Sfintei Euharistii.

Sceneta a fost o lecție despre Sfânta Treime, despre scopul întrupării lui Dumnezeu, despre rolul pe care îl are Biserica în viața creștinilor, și despre responsabilitatea oricărui creștin.

Fiecare mamă prezentă a conștientizat că oricât ar munci și oricât de scumpe daruri ar face copilului său, cel mai de preț dar rămâne întâlnirea cu Hristos - Mântuitorul lumii, prezent în fiecare Sfântă Liturghie, iar rugăciunea către Fecioara Maria rămâne cel mai mare ajutor.

"Crăiasă alegându-te

Îngenunchem rugându-te,

Înalță-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie:

Fii scut de întărire

Și zid de mântuire,

Privirea-ți adorată

Asupră-ne coboară,

O, Maică prea curată,

Și pururea fecioară,

       Marie!"

A consemnat preoteasa Geta ICHIM